Intersil – circuit integrat de monitorizare a bateriilor multi-celulă

4 MAI 2017

INT0370-iISL94202-pressphoto-noTextIntersil a anunţat lansarea ISL94202, un circuit de monitorizare a pachetelor de baterii cu 3 până la 8 celule, care suportă litiu-ion (Li-ion) şi alte chimii de baterii utilizate în aplicaţii precum aspiratoare, echipamente de tuns gazonul, unelte de putere portabile, biciclete electronice e-bike, scootere, jucării şi sisteme de stocare a energiei. Bateriile Li-ion sunt mai mici, au masa mai mică şi furnizează o durată mai mare de viaţă a bateriilor faţă de alte chimii, dar, pentru o utilizare sigură, necesită monitorizare şi protecţie. Dispozitivul de monitorizare înalt integrat ISL94202 permite design-uri ultra-mici cu 2 terminale, şi monitorizează, protejează şi echilibrează cu precizie celulele pentru a permite o operare şi încărcare sigure.

ISL94202 operează ca sistem de protecţie a bateriilor de sine stătător, utilizând o maşină de stare internă cu cinci moduri pre-programabile pentru echilibrarea precisă şi controlul fiecărei celule. Circuitul monitorizează şi protejează pachetele de baterii faţă de evenimente catastrofale precum erori hardware, condiţii de scurtcircuit şi supraîncărcare/supra-descărcare de tensiune, răspunzând cerinţelor UL2054, UL2271/72 şi IEC62133, care specifică cerinţele de siguranţă. Proiectanţii pot programa parametrii de protecţie pentru monitorizare baterie ai ISL94202, obţinând cel mai mic şi economic sistem, ce nu necesită un microcontroler extern. Dacă este nevoie, ISL94202 poate de asemenea comunica cu un microcontroler extern prin magistrală serială I2C pentru a oferi măsurări adiţionale, inclusiv informaţii privind starea încărcării şi starea de sănătate.

ISL94202 integrează un circuit de comandă FET de încărcare/descărcare, care face simplă interfaţarea cu unelte sau echipamente cu motoare electrice. Dispozitivul controlează de asemenea comutatoare externe de echilibrare pentru a asigura o bună potrivire a energiei, dar protejând în acelaşi timp viaţa pachetului de celule faţă de descărcări nedorite.

Intersil  |   www.intersil.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *