http://www.microchip.com/8bitEU

Renesas Electronics vorbește despre inteligența artificială încorporată la electronica 2018

7 NOIEMBRIE 2018

Inteligența artificială încorporată (embedded) (e-AI) deschide calea către o lume mai sigură, mai sănătoasă, mai ecologică și mai inteligentă. Renesas Electronics a anunțat că va prezenta noile inovații care transformă peisajul de proiectare embedded, la expoziția electronica 2018, care are loc în perioada 13-16 noiembrie 2018 la München. Renesas va demonstra modul în care se poate introduce inteligență în diverse puncte terminale și va evidenția soluții și tehnici care permit dezvoltatorilor de sisteme să își accelereze soluțiile pentru case inteligente, servicii de sănătate inteligente, fabrici și infrastructuri conectate, precum și pentru segmentul auto. Renesas este, de asemenea, mândru să-l prezinte pe Nick Heidfeld, membru al echipei Mahindra Racing Formula E, ca invitat special la standul Renesas. Pe 13 noiembrie, „Quick Nick” va semna autografe la standul Renesas # 556 din hala B4 de la 15:45 la 16:30.

Tehnologii

Conferința Platforme Embedded: Michael Hannawald, vicepreședinte senior și director general adjunct al unității de business pentru soluții industriale, va ține un discurs cu privire la importanța inteligenței la un dispozitiv terminal pentru o varietate de aplicații.

• Subiect: Inteligență artificială încorporată – De ce punctul final nu vrea să rămână “prost”
• Când: joi, 15 noiembrie, 12:50 – 13:20
• Unde: ICM – Centrul Internațional de Congrese

Conferința de electronică medicală: Kaushal Vora, Director de Marketing, Sănătate & Tehnologii emergente, va ține un discurs cu privire la rolul crucial pe care îl joacă Inteligenta Artificială (AI) și alte tehnologii emergente în designul dispozitivelor medicale și implicațiile sale pentru industria medicală.

• Subiect: Gândește cu voce tare: Rolul extins al tehnologiilor embedded în dispozitivele medicale
• Când: joi, 15 noiembrie, 15:10 – 16:05
• Unde: ICM – Centrul Internațional de Congrese

Forumul industrial IoT: Knut Dettmer, Senior Manager, Departamentul pentru Soluții Industriale, va discuta despre modul în care inteligența în dispozitivele terminale contribuie la avansarea preceptelor fabricilor inteligente și creșterea eficienței.

• Subiect: Modernizarea liniilor de producție cu ajutorul instrumentelor Edge Analytics pentru a crește eficiența producției
• Când: joi, 15 noiembrie, 13:00 – 13:25
• Unde: electronica forum hall C3, stand 534

Demonstrații de soluții

• soluții e-AI

În prima dintre cele trei demonstrații e-AI, Renesas va testa Cloud AI, Edge AI și e-AI pentru a compara viteza și performanța. A doua demonstrație va prezenta modul în care un singur microcontroler RX (MCU) poate rula simultan controlul unui motor vectorial fără senzori și poate executa analize predictive a defecțiunilor motorului. Al treilea demo e-AI evidențiază recunoașterea imaginilor utilizând un microprocesor RZ/A2M (MPU) care încorporează procesorul Dynamic Reconfigurable (DRP) al Renesas, care execută atât tehnologia viziune mașină, cât și inteligența artificială în timp real.

• Soluții de recuperare a energiei

Renesas va expune trei aplicații cu consum de energie extrem de redus, utilizând noul sistem de control integrat pentru recuperare a energiei, bazat pe tehnologia patentată Renesas – Silicon-on-Thin-Buried-Oxide (SOTB) – care permite recuperarea energiei pentru a elimina necesitatea utilizării de baterii pentru alimentarea aplicațiilor. Primul demo măsoară și afișează viteza de vârf a unui obiect folosind doar o infimă cantitate de energie recuperată prin întinderea unui material piezoelectric. Al doilea demo arată modul în care tehnologiile descoperite de Renesas permit o recuperare suficientă a energiei pentru a alimenta o îmbrăcăminte inteligentă purtată pentru monitorizarea ECG a inimii. Al treilea demo arată un monitor de sol agricol care măsoară parametrii și îi transmite wireless – toate alimentate de la energia recuperată din lumină și vânt.

• Soluții cloud

Dezvoltatorii de aplicații conectate care folosesc microcontrolerele Renesas Synergy ™ S5D9 vor dori să vadă conectivitatea IoT Device-to-Cloud de la Renesas bazată pe AE-Cloud1 pentru o evaluare rapidă, prototipare și dezvoltare. De asemenea, pot descoperi noul kit AE-Cloud2, asigurând conectivitatea globală LTE IoT la furnizorii majori de servicii de cloud pentru întreprinderi.

  • Soluții de management a energiei – De la soluții de alimentare digitale și industriale până la modele de referință pentru soluțiile de management a bateriilor, Renesas va prezenta o gamă largă de portofolii de ultimă generație pentru managementul energiei.
  • Soluții avansate pentru automobile
  • Viziunea computerizată încorporată pentru conducerea automată
  • Soluția Surround View prezintă modul în care parcarea poate fi mai confortabilă și mai sigură în viitor, cu soluții SoC și soluții software de la Renesas și parteneri.
  • Simulatorul de mașini conectate prezintă un asistent de conducere care monitorizează șoferul și comportamentul acestuia la nivel local, în timp ce se conectează la Cloud pentru mai multe informații privind serviciile de gestionare a flotelor.
  • Mahindra Race Simulator (baza colaborării Renesas cu Mahindra) prezintă o șansă extraordinară de a participa virtual la cursele de Formula E, moment inedit datorită prezenței pilotului Quick Nick.

Renesas Electronics Corporation | www.renesas.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre