Microchip anunță o nouă familie de controlere pentru ecrane tactile maXTouch®

by donpedro

Microchip a lansat o nouă familie de controlere maXTouch® pentru ecrane tactile. Familia MXT1665T-A de controlere pentru ecrane tactile pentru industria auto este destinată pentru proiecte de interfeţe om-maşină (HMI) cu ecran mare, în industria auto. Tehnologia aduce interfeţe HMI multi-atingere, precum cele de la telefoanele mobile, în interiorul autoturismului, pentru şofer şi pasageri, cu ecrane de la 8 la 15 inch. Familia MXT1665T-A este caracterizată de tehnologia tactilă adaptivă de la Microchip, care utilizează atât atingere auto-capacitivă, cât şi scanare tactilă capacitivă. Familia de produse este complet calificată AEC Q100 pentru a răspunde cerinţelor specifice sistemelor auto. Familia vine în completarea seriei de produse de succes MXT641T-A şi partajează aceleaşi caracteristici dezvoltate pentru industria auto. Ea suportă, de asemenea, dimensiuni de ecran mai mari de 10 inch. Gama largă de opţiuni de dimensiuni de ecran din cadrul familiilor de controlere de ecrane digitale de la Microchip permite o scalabilitate ridicată şi ajută la scurtarea timpilor de proiectare, dar şi la reducerea costurilor de dezvoltare şi a sistemului. Familia MXT1665T-A constă din trei controlere: MXT1665T-A suportă 1664 senzori de noduri tactile; MXT1189-A suportă 1188 senzori de noduri tactile, iar MXT799T asigură suport pentru 798 senzori de noduri tactile. Pentru fiecare componentă din familie este disponibil un kit de evaluare. Fiecare kit include un PCB cu controler maXTouch; un senzor tactil pe lentile sticlă/plastic; FPC pentru conectarea la ecranul senzorial; un convertor PCB pentru conectarea kit-ului la PC prin USB; cabluri, software şi documentaţie. Controlerele sunt de asemenea compatibile cu maXTouch Studio, un mediu de dezvoltare software complet ce permite evaluarea maXTouch.

Microchip Technology   |   www.microchip.com/MXT1665T_Main7302

S-ar putea să vă placă și