Nexperia, fosta divizie pentru produse standard a NXP, a anunțat o nouă generație de diode de protecție destinate rețelelor IVN (in-vehicle network), care oferă un curent de vârf mai mare, o robustețe ESD mai mare și o îmbunătățire semnificativă a performanței de clampare a ESD. Noua serie de dispozitive cu montare pe suprafață PESDxIVN, certificată AES-Q101, este optimizată pentru ultima generație de transmițătoare CAN, LIN și FlexRay.
Noile modele sunt disponibile în capsule SOT23, SOD323 și SOT323 și oferă performanțe mai bune decât dispozitivele din generația anterioară. De exemplu, modelul PESD2IVN24-T oferă o robustețe ESD de 30kV (față de 23kV cât putea să ofere vechiul PESD1CAN), un curent de supratensiune îmbunătățit de 3.5A și o clampare mai bună de 42V la 3.5A (70V la 3A). PESD1IVN27-A oferă aceeași îmbunătățire a robusteții ESD cu o tensiune de clampare mai mică (= mai bună) comparativ cu vechiul model PESD1LIN.
Pentru mai multe informații accesați pagina Electronica Azi International – Nexperia
Nexperia | www.nexperia.com