Allied Telesyn a sponsorizat Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava

by donpedro

În vara aceasta, Allied Telesyn Internaţional, prin intermediul distribuitorului său autorizat din România GENESYS şi al partenerului local Netcom Activ (Suceava), a sponsorizat Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava cu un switch Layer2/Layer3 din seria Rapier, AT-RP24 (24x 10/100TX + 2 slot uplink).

Acest echipament a fost instalat în cadrul unei reţele locale de calculatoare care acoperă întregul campus universitar: 6 corpuri de clădiri pentru activităţi didactice şi administrative şi 2 cămine studenţeşti din campus cablate structurat, la care se adaugă alte 2 clădiri aflate la distanţă (un cămin studenţesc şi un corp cu săli de seminar) conectate prin modem.
Accesul la Internet se realizează printr-un provider local, la un debit garantat de 512Kbps (2Mbps partajat) prin legături wireless. Universitatea deţine un bloc de 4 adrese de clasa C. Reţeaua locală şi accesul Internet sunt supervizate de un Departament de Comunicaţii. Studenţii şi cadrele didactice au acces la intranet şi internet din fiecare laborator; cabinetele cadrelor didactice sunt în întregime conectate la reţea; departamentele administrative şi contabile au de asemenea asigurat accesul la reţea. Reţeaua cuprinde 15 servere (firewall, servere de acces internet, server de fişiere, web, ftp şi e-mail, câte un server pentru fiecare facultate şi un server de baze de date pentru contabilitate şi secretariate, majoritatea rulând Linux) şi circa 500 de calculatoare.
Topologic, reţeaua este stea-extinsă, cu un nod central în cadrul Departamentului de Comunicaţii. Coloana vertebrală a reţelei este construită pe fibră optică (multimode), şi pe cablu STP pentru trasee exterioare scurte şi neaglomerate. În momentul de faţă backbone-ul funcţionează la 100 Mbps, fiind deja comandate (şi parţial deja livrate) echipamentele pentru tranziţia la 1Gbps (module gigabit pentru switch-uri şi un switch gigabit).
În toate nodurile backbone-ului se află echipamente Allied Telesyn: switchuri AT8224XL (24x 10/100TX + 2 slot uplink) şi AT9006SX/SC (6x 1000FX + 2 slot uplink) cu module AT-A17 (100BaseFX) sau media converter AT-MC102XL (100BaseTX-100BaseFX/SC). Periferia reţelei este eterogenă, cuprinzând pe lângă echipamente Allied Telesyn (switch-uri AT-FS716 şi AT-FS708) şi componente active provenite de la alţi producători. Reţeaua locală este protejată printr-un router Allied Telesyn AT-AR320 (2x ethernet, 2x RS-232) cu modul firewall AT-AR014.
“Echipamentele Allied Telesyn au fost alese pentru posibilităţile largi de extindere (reţeaua a fost construită pas cu pas), pentru stabilitatea în funcţionare, pentru compatibilitatea cu echipamentele altor producători şi pentru preţurile rezonabile.” a declarat Prof. Dr. Ing. Alin Dan Potorac de la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava. “Un criteriu foarte important în alegerea furnizorului l-a reprezentat suportul tehnic pe care GENESYS, ca distributitor autorizat, şi partenerii săi locali îl asigură utilizatorilor de echipamente Allied Telesyn.”
Direcţiile principale de dezvoltare şi extindere a reţelei universităţii sunt:
tranziţia către Gigabit;
tranziţia către Layer3;
comasarea tuturor serverelor într-o fermă de servere.
Efectele imediate ale integrării switch-ului Layer3 Rapier în reţeaua Universităţii sucevene se regăsesc într-o creştere a vitezei, într-o întărire a securităţii şi într-o mai uşoară administrare şi monitorizare. În viitorul apropiat, urmează ca Universitatea să fie dotată cu mai multe astfel de switch-uri Layer3 din seria Rapier. În urma instalării mai multor switch-uri Rapier, viteza va putea creşte datorită posibilităţii de compresie a datelor. În cazul instalării unui singur astfel de switch, viteza poate creşte uşor prin reducerea încărcării totale a reţelei datorită rutării pachetelor la nivelul 3.
Administrarea unei reţele cu astfel de switchuri este mai facilă, iar monitorizarea mai complexă datorită prezenţei unor funcţiuni (SNMP, RMON etc.) care nu se regăsesc în totalitate în echipamentele actuale ale reţelei universităţii. Switchurile Rapier pot funcţiona ca firewall, fiind posibilă filtrarea traficului direct din switch şi crescând astfel securitatea reţelei. Universitatea are în dotare un firewall care protejează reţeaua de atacuri din exterior.
O altă facilitate a acestor switchuri este cea de router, una dintre aplicaţii fiind stabilirea unor priorităţi pentru porturile conectate, fiind posibil astfel un acces mai rapid la unele resurse ale reţelei. Accesul la un server, de exemplu, va fi mai rapid decât accesul la un alt calculator. Se poate acorda o prioritate mai mare unei conexiuni în spatele căreia se află mai multe calculatoare, crescând astfel viteza de acces la servere şi la Internet a calculatoarelor aflate la periferia reţelei.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi:
GENESYS SOFTWARE ROMANIA – Dept. IT Distribution
Tel. 021-242.05.42, Fax 021-242.05.43, e-mail: sales@genesys.ro
Persoane de contact: Cristina Gavrilă, Gabriela Laiu – Sales Officers;
Florentina Totth – Channels Manager.

S-ar putea să vă placă și