Power Integrations revoluţionează sursele de tensiune în comutaţie

by donpedro

Power Integrations a anunţat lansarea unei noi clase de circuite integrate – surse de tensiune. Familia InnoSwitch™ de dispozitive în comutaţie înalt integrate combină

circuitele primar, secundar şi de reacţie într-o singură capsulă cu montare pe suprafaţă. Cu ajutorul circuitului integrat InnoSwitch, proiectanţii pot depăşi cu uşurinţă cerinţele standardelor globale pentru randament şi consum fără sarcină, minimizând numărul de componente şi oferind tensiune constantă şi curent constant de înaltă precizie, la o putere de până la 25W. Familia InnoSwitch este ideală pentru încărcă­toare de telefoane mobile şi adaptoare pentru o gamă largă de aplicaţii precum set-top boxes, echipamente de reţea şi periferice pentru sisteme de calcul. În interiorul noului dispozitiv, valorile măsurate ale tensiunii şi curentului din secundar sunt comunicate prin poarta izolată de siguranţă utilizând tehnologie digitală de mare viteză FluxLink™. Această nouă tehnică de reacţie patentată permite controlul precis fără necesitatea unui opto­cuplor voluminos, evitând compromisul de performanţă inerent, precum precizie şi eficienţă limitate, răspuns tranzitoriu slab versus consum fără sarcină. Mai mult, spre deosebire de comutatoarele stabilizate în primar, proiectele bazate pe InnoSwitch stabilizate în secundar (SSR) sunt mai puţin sensibile la toleranţa componentelor externe precum transformatoare, diode, rezistenţe şi condensatoare. Acest lucru creşte dramatic randamentul de fabricaţie şi reduce costul total al sursei de tensiune.

Power Integrations
www.power.com

S-ar putea să vă placă și