Microchip simplifică implementarea punctelor de acces Wi-Fi 6 și a nodurilor cu celule mici (microcelule) cu ajutorul primului injector PoE multiport și multigigabit

by donpedro

Organizațiile pot implementa punctele de acces (AP) Wi-Fi® 6 și nodurile de acces cu celule mici 5G de astăzi doar acolo unde este disponibilă alimentarea în curent alternativ sau dacă switch-ul lor le poate furniza atât alimentare, cât și date, după cum este necesar. Microchip Technology Inc. a creat o alternativă mai flexibilă și mai eficientă din punct de vedere al costurilor grație primului injector multiport Power over Ethernet (PoE) Power sourcing equipment (PSE), cunoscut și sub numele de midspan, care permite oricărui switch multigigabit să suporte cerințele ridicate de alimentare și ratele de date ale acestor dispozitive, fără a fi necesară configurarea rețelei sau întreruperea acesteia.

Switch-urile multigigabit PoE cu putere suficientă pentru dispozitivele Wi-Fi 6 și echipamentele cu microcelule sunt costisitoare și nu sunt adoptate pe scară largă. O modalitate mai rentabilă de a injecta energie în rețea pentru aceste dispozitive de mare viteză este instalarea unuia dintre noile injectoare PoE multiport multigigabit de la Microchip între acestea și orice switch multigigabit standard. Disponibil în configurații cu 6-, 12- și 24-porturi, fiecare midspan suportă ratele de date IEEE 802.11ax ridicate ale dispozitivelor Wi-Fi 6 și furnizează până la 60 de wați (W) de putere de ieșire pe port, în conformitate cu specificațiile IEEE 802.3bt PoE și 10GBASE-T. Midspan-urile pot fi monitorizate și controlate în siguranță de la distanță cu ajutorul platformei PowerView Pro de la Microchip, bazată pe web.

Disponibilitate

Dispozitivele PD-9506-10GC, PD-9512-10GC și PD-9524-10GC de la Microchip sunt disponibile acum. Pentru informații suplimentare, contactați un reprezentant de vânzări Microchip sau un distribuitor autorizat la nivel mondial, sau vizitați site-ul web sau portalul de achiziții Microchip.

Despre oferta PoE de la Microchip

Injectoarele PoE multiport, multigigabit de la Microchip se alătură unui portofoliu în creștere de soluții PoE pentru aplicații de interior și exterior, incluzând atât produse multiport 1Gigabit, cât și opțiuni multigigabit cu un singur port. Microchip este singurul furnizor de circuite integrate PoE Powered Device (PD), de circuite integrate PoE PSE, de sisteme PoE (injectoare/midspan-uri și switch-uri) și de echipamente de testare. Portofoliul său de sisteme PoE permite livrarea unei puteri flexibile și fiabile de până la 90W prin rețeaua Ethernet către punctele de acces WLAN, camerele de rețea, telefoanele IP, camerele IP și alte dispozitive bazate pe IP.

Microchip Technology

S-ar putea să vă placă și