Würth Elektronik eiSos, producător important de componente electronice și electromecanice, își extinde portofoliul de produse conforme AEC-Q cu un inductor de curent ridicat. Designul patentat al miezului de ferită pentru noul șoc de putere are un întrefier optim centrat pentru a asigura un curent de saturație precis definit. WE-CHSA poate fi folosit în intervalul extins de temperatură, de la -55 până la + 150°C.
Designul patentat al produsului cu întrefier permite curenți de saturație extrem de mari, de până la 54A. Capsula ecranată magnetic a WE-CHSA asigură un câmp de dispersie scăzut, iar pad-urile de lipire integrate oferă o coplanaritate optimă, permițând în același timp o bună capabilitate pentru inspecția optică automată (AOL). Curentul nominal al șocului de putere ajunge până la 28A.
Produsul este disponibil în capsule cu dimensiuni de 8 × 8 × 9mm, 10 × 10 × 11mm și 12 × 12 × 12mm. Pentru faza de dezvoltare rapidă, seria completă este disponibilă într-un Kit de Proiectare.
WE-CHSA este potrivit pentru aplicațiile din industria automobilelor, cum ar fi dispozitivele de comandă a sistemului de propulsie, sistemele de infotainment sau aplicația de curent înalt pentru eMobility.
Mostre gratuite pot fi solicitate la http://ow.ly/CM5c30lA8Bw.
Produsul este disponibil din stoc.
Würth Elektronik
www.we-online.com
Despre Würth Elektronik eiSos
Würth Elektronik eiSos GmbH & Co. KG este producător de componente pasive şi electromecanice pentru industria electronică. Würth Elektronik eiSos face parte din grupul Würth, are un număr de 5000 de angajaţi şi este reprezentată în 50 de ţări. Compania este reprezentată de o echipă proprie de distribuţie în aproape toate ţările din Europa, precum şi în Statele Unite, Asia şi America de Sud. Fabricile de producţie sunt situate în Europa, Asia şi America.
Gama de produse include componente EMC, ferite, bobine, varistoare, componente RF, componente pentru semnal şi comunicaţie, module de putere, LED-uri, transformatoare, conectori, elemente pentru surse de alimentare, switch-uri şi tehnici de asamblare.
Mai multe informaţii la adresa: www.we-online.com
Florin Ivanciuc – Country Manager România
florin.ivanciuc@we-online.com
Tel: 0786 91 77 83