Cum ar fi ca de mâine să trebuiască să plătiţi fiecărui site câte 1 cent pentru fiecare pagină pe care o vedeţi, pentru fiecare click pe care îl faceţi în interiorul său? Mult prea scump? Pare imposibil? Vă asigur că nu este nici una nici alta şi nici rodul imaginaţiei mele. Este o idee care câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi şi care a născut mari controverse. Mulţi o văd ca pe o modalitate prin care web-ul va evolua şi sunt pregătiţi să o impună. La fel de mulţi sunt pregătiţi să lupte împotriva ei. De ce s-a ajuns aici şi ce propun exact suporterii acestei idei voi încerca să vă explic în cele ce urmează.
În urmă cu căţiva ani numărul de utilizatori de Internet înregistra constant recorduri, vânzarile prin magazine online şi numărul de servicii disponibile creşteau transformând companii mici şi mijlocii în adevăraţi coloşi cu cifre de afaceri fabuloase. Poveştile de succes cu milionari de 16 ani făceau înconjurul lumii şi oricine visa la propria afacere online. Mii de idei noi apăreau şi erau puse în practică într-un ritm alert. Posibilităţile păreau nelimitate. Într-un cuvânt, Internetul era “viitorul”.
Afacerile online se împărţeau în două mari categorii. Cele care vindeau produse şi servicii beneficiind de avantajul şi scăderile de costuri pe care Internetul le oferea, şi cele care ofereau gratis acces la informaţii şi servicii, atrăgând unui număr cât mai mare de vizitatori. Între aceste două categorii a existat o strânsă legătură, şi anume publicitatea online. Cât timp prima categorie de site-uri înflorea şi dorea cât mai mulţi vizitatori pe care să îi convinga să devină clienţi şi a doua categorie prospera prin încasarile din reclama afişată.
Schimbarea a venit însă, şi era firesc să fie aşa. Legile concurenţei şi recesiunea economică în întreaga lume au făcut ca dintre afacerile online să rămână doar cele cu adevărat puternice şi competitive. 2000 şi 2001 au fost ani în care multe afaceri online au trebuit să se închidă, şi chiar numele cele mai mari au trebuit să se reorienteze pentru a supravieţui. În aceste condiţii cererea de reclamă a scăzut şi multe dintre site-urile bazate pe conţinut au fost puse în incapacitatea de a suporta costurile de funcţionare.
Puse în imposibilitatea de a continua, nume mari au fost nevoite să renunţe la gratuitatea anumitor servicii (Yahoo) sau să îşi găsească parteneri dispuşi să investească şi să finanţeze serviciile oferite (Hotmail – Microsoft). Site-urile care puneau acces pe conţinut şi nu ofereau servicii au limitat treptat accesul la informaţii contra unor abonamente sau taxe plătite. Soluţiile găsite nu sunt însă decât unele temporare, şi toată lumea este de acord că evoluţia va fi mult mai înceată în aceste condiţii. S-a pus astfel problema de a se găsi o metodă simplă prin care site-urile să fie plătite pentru conţinutul lor. Ideea “A penny per page” (un cent pe pagină) pare a fi o soluţie, dar este greu de spus dacă va ajuta sau, din contra, va frâna dezvoltarea web-ului. Mă voi limita la a vă explica principiile de funcţionare, convins că opiniile în această privinţă nu pot fi decât personale.
Ce înseamnă “A penny per page”?
O comparaţie sugestivă este cea între un site ce oferă diverse informaţii şi o carte ce oferă aceleaşi informaţii. Cartea nu conţine nici un fel de reclamă, iar autorul este plătit “direct” de către cititor. Susţinătorii ideii spun că aceeaşi modalitate poate fi aplicată la website-uri, în măsura în care se reuşeşte adaptarea ei după regulile specifice mediului online.
Ideea este, în esenţă, simplă. Să presupunem că dumneavoastră căutaţi pe Google informaţia dorită. Pentru că aţi căutat odată va trebui să plătiţi 1 cent către Google. Atât de simplu şi totuşi această metodă va duce la schimbări mari în maximum cinci ani. Şi aceeaşi susţinători ai ideii propun câteva exemple.
Să luăm cazul unui motor de căutare, şi pentru simplitate vom alege Google.
În momentul de faţă Google are aproximativ 100 de milioane de pagini afişate pe zi. Ceea ce ar însemna 1 milion de dolari pe zi, respectiv 350 de milioane pe an. Este în mod clar o sumă importantă şi Google îşi va putea acoperi costurile de funcţionare mult mai uşor. Mai mult decât atât, putem presupune că motorul de căutare va deveni în scurt timp mult mai performant, în condiţiile în care se investesc, să zicem, 200 de milioane pe an în cercetare. Astfel, motoarele de căutare nu doar vor supravieţui, dar se vor dezvolta mai repede decât o fac acum.
În acelaşi mod putem privi un site cu conţinut (NASA, CNN sau orice alt site similar). Cu sumele obţinute, aceste site-uri vor putea furniza şi mai multă informaţie, mai nouă, într-un mod mai atractiv. Susţinătorii ideii merg atât de departe încât apreciază că acest gen de site-uri vor exista în număr mare cu efect pozitiv asupra întregii economii.
Un alt exemplu este cel al unei persoane cu avansate cunoştinţe în orice domeniu.
În momentul de faţă şi-ar putea expune cunoştinţele pe un website fără a încasa vreo sumă de bani. Dacă “penny per page” ar exista acesta ar încasa mai mulţi bani de la vizitatori chiar decât dacă ar scrie o carte.
Într-un final aceste exemple se pot generaliza. Oricine poate învăţa cum să creeze un website şi cum să îl publice. Din acel moment informaţia se va vedea în toată lumea. Din păcate, ceea ce opreşte acest lucru este faptul că un site bine realizat înglobează în el o sumă de bani şi multă muncă. În momentul în care un site are informaţii utile şi este bine realizat, intervine fenomenul de rezonanţă. Şi anume utilizatorii tind să se întoarcă şi să îşi anunţe cunoştinţele de existenţă site-ului. În aceste condiţii un site poate ajunge la milioane de vizitatori în scurt timp (www.napster.com a reuşit să ajungă la 50 de milioane în 6 luni). Problema pusă acum este că doar atunci când depăşeşte un număr mare de utilizatori începe să producă bani. Cu “penny per page” sumele de bani vor apărea de la publicare, pe tot parcursul creşterii site-ului. Se vor elimina astfel o parte din costurile iniţiale şi mai multe idei vor putea fi puse în practică.
Aşa ar arăta peisajul web în cazul în care s-ar pune în practică această idee. Punerea ei în practică este, însă, o altă problemă. La fel cum sunt un alt număr de întrebări la care va trebui găsit un răspuns.
În primul rând orice utilizator va trebui să plătească abonamente la multe site-uri odată, şi de aceea cea mai comodă soluţie ar fi plata prin furnizorul de servicii Internet, în costul abonamentului de acces. Presupunând că dumneavoastră vizitaţi în medie o sută de pagini diferite pe zi (o sută de clickuri zilnice pe Internet fiind o medie relativ mică, uşor de atins în 2 – 3 ore de navigat), şi toate costă, va trebui să plătiţi mai mult cu 30 de dolari pe lună. Prin urmare se poate ajunge la costuri relativ ridicate ceea ce poate scădea numărul utilizatorilor. Costul serviciilor de acces şi al computerelor diferă într-o oarecare măsură de la ţară la ţară în funcţie de puterea de cumpărare a cetăţenilor. Chiar dacă pentru un vest european 30$ pe lună nu este o sumă usturătoare, în România sau în alte ţări acest cost poate restrânge drastic numărul utilizatorilor.
Un alt dezavantaj serios, pe care mulţi îl reclamă, este lipsa de intimatate. Fiecare furnizor de servicii va avea o listă exactă a site-urilor vizitate de clienţii săi pe care o va trimite acestora. Atât timp cât nu vor exista reglementări clare în acest domeniu, multe persoane vor avea reţineri în folosirea Internetului.
Un alt tip de reglementări sunt necesare în ceea ce priveşte numărul de pagini şi politica după care un site se poate conduce. Tendinţa iniţială va fi de a include cât mai multe pagini în site pentru a obţine cât mai mult trafic, la fel cum va exista tendinţa fiecăruia de a stabili un preţ propriu pentru informaţiile puse la dispoziţie. În aceste condiţii va fi greu pentru utilizator să îşi dea seama cât de mult îl costă accesul la o anumită informaţie. Mai mult, există site-uri a căror informaţie nu constă decât în frânturi menite a atrage utilizatori, fără a oferi propriu-zis nimic complet. Astfel de site-uri vor trebui urmărite şi raportate, un lucru greu de realizat în momentul de faţă.
Lăsând la o parte toate aceste reglementări şi implementări, pragul peste care trebuie să treacă această iniţiativă pentru a se putea vorbi de punerea sa în practică este ca primele cel puţin 1000 de site-uri mari să se pună de comun acord asupra drumului de urmat. Atât timp cât acestea nu vor acţiona unitar este greu de crezut că cele mici, care au probleme concrete de supravieţuire vor putea impune ceva. Ori o astfel de cooperare pare a fi imposibilă în momentul de faţă.
“Penny per page” este doar o idee, o iniţiativă ai cărei sorţi de izbândă par a fi totuşi limitaţi. Din ce în ce mai multe website-uri restrâng însă accesul la informaţie şi problema care a dat naştere acestor idei este una reală. Analiştii şi cei care încearcă să ghicească viitorul Internetului au păreri rareori convergente, dar cert este că acest mediu va suferi schimbări cu efecte importante în viitorul apropiat. Schimbări în care utilizatorul de rând nu este decât o monedă de schimb.
Bogdan.Nita@elliance.ro
ICQ: 138996162
YM: bogdan_nitza