CONECTOR COMPACT PENTRU DISPOZITIVE DE STOCARE A ENERGIEI

by donpedro

Fie că e vorba de alimentarea de rezervă pentru sistemele de energie ale turbinelor eoliene sau de stocare a energiei pentru frânele regenerative ale trenurilor, conexiunile între unitățile de stocare și consumatori trebuie să fie puternice, flexibile și fiabile. În caz contrar, există riscul ca bateriile și condensatorii în uz să aibă nevoie de mentenanță.
În trecut, unitățile de rezervă erau în mod obișnuit cu cablare fizică. Această tehnică de conexiune este o practică comună, dar care are și dezavantaje, de exemplu, atunci când unitățile trebuie schimbate rapid. Deconectarea firelor în spații mici poate fi o mare consumatoare de timp. În aceste condiții, conectorii pot reduce timpul pentru mentenanță și costurile.
Pentru o conexiune și funcționare fiabilă a dispozitivelor de stocare a energiei, conectorii trebuie să îndeplinească anumite cerințe: ei trebuie să poată transmite curenți înalți în cadrul unei amprente mici și să ofere compensarea fluctuațiilor de putere.
Pentru astfel de aplicații, compania HARTING a dezvoltat Han® Q 1/0. Acest conector cu un singur pol este robust, poate transmite curenți de peste 100A – și necesită doar spațiul unei prize Han® 3A.
O caracteristică cheie a conectorului Han® Q 1/0 este utilizarea unui contact de tip tată unghiular, care este alimentat în aplicație sub un unghi drept și formează o structură relativ plană cu unitatea de stocare. Protecția la atingere a inserțiilor contactului asigură faptul că utilizatorii nu intră în contact cu componente sub tensiune (în conformitate cu IEC 60 529). Compania HARTING preasamblează varianta de conectori tată-tată unghiulari în priză Han® 3M, astfel că nu mai este necesară efectuarea altei munci de asamblare de către clienți, prin urmare se economisește timpul de instalare. Pe partea cablului, carcasele drepte care utilizează inserții de tip mamă cu tehnică de terminație cu șurub permit conectarea firelor fără a utiliza instrumente speciale. Conexiunea unității de stocare este realizată cu o bucșă de tip mamă. Aceasta poate fi personalizată, soluția devenind chiar mai compactă.

Contact:

HARTING Romania SCS
Str. Europa Unită nr. 21,
RO-550018 Sibiu

Tel.: 0369 102 672
Fax: 0369 102 622

ro@HARTING.com
www.HARTING.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu