Renesas lansează proiectul de referință certificat WPC Qi 1.3 de ultimă generație pentru încărcare wireless în interiorul autovehiculelor

by donpedro

Renesas Electronics Corporation a lansat un proiect de referință de ultimă generație pentru stații de încărcare wireless pentru automobile. Noul P9261-3C-CRBv2 oferă caracteristici de top în industrie, care permit producătorilor de automobile să ofere rapid și eficient performanțe și caracteristici de siguranță premium pentru încărcarea wireless în habitaclu.

Soluția P9261-3C-CRBv2 include controlerul de alimentare wireless P9261 calificat pentru autovehicule cu un proiect de referință cu 3 bobine MP-A13 ca transmițător de alimentare wireless (TX). Acesta oferă o zonă de încărcare activă mare, cu o eficiență ridicată și performanțe EMC/EMI excepționale. Proiectul de referință asigură conformitatea cu standardul Qi 1.3 EPP (Extended Power Profile) al Wireless Power Consortium (WPC) pentru o încărcare de 15 W. De asemenea, suportă profiluri de încărcare proprietare și este capabil să livreze o putere de 50 W.

Noul proiect P9261-3C-CRBv2 include un microcontroler Renesas RH850 pentru domeniul auto pe post de controler gazdă. Acest lucru permite sistemului să ofere caracteristici de siguranță funcțională care respectă nivelul B de integritate a siguranței auto (ASIL B).

Kitul de evaluare P9261-3C-CRBv2 poate fi controlat și monitorizat în timp real printr-o interfață grafică pentru utilizator (GUI). Aceasta oferă citiri numerice ale parametrilor cheie, cum ar fi bobina selectată, starea emițătorului, tensiunea de intrare, curentul de ieșire, puterea Tx și tensiunea punții. GUI permite modificări ușoare de programare și poate actualiza firmware-ul. GUI suportă, de asemenea, reglarea variabilelor specifice clientului legate de proiectarea hardware, cum ar fi setările pentru detectarea obiectelor străine (FOD – Foreign Object Detection).

Caracteristicile proiectului de referință P9261-3C-CRBv2

  • Conform cu standardul WPC Qi 1.3 pentru încărcare de 15W
  • Suportă profiluri de încărcare proprietare, capabile de încărcare rapidă de 50 W
  • Siguranță funcțională cu conformitate ASIL B
  • Zonă de încărcare activă de mari dimensiuni
  • Cea mai bună performanță EMI din clasa sa, în conformitate cu standardul CISPR-25
  • Software-ul de proiectare ușor de utilizat, bazat pe GUI, include setări pentru detectarea obiectelor străine (QFOD) patentat de Renesas
  • Comunicație bi-direcțională proprietară și conformă Qi, de tip ASK (Amplitude Shift Keying) și FSK (Frequency Shift Keying)

Combinație câștigătoare pentru încărcarea fără fir

Renesas oferă “Combinații câștigătoare”de produse care ajută clienții să accelereze proiectele și să ajungă mai repede pe piață. Combinația câștigătoare Automotive In-Cabin Wireless Power Solution include P9261, împreună cu ofertele PMIC, de putere și microcontrolere de la Renesas. Pentru mai multe informații despre combinațiile câștigătoare Renesas pentru automobile, accesați Winning Combinations for Automotive | Renesas.

Disponibilitate

Noul proiect de referință pentru încărcare wireless pentru automobile, care include P9261-3C-CRBv2 EVK (kit de evaluare), este disponibil acum. Mai multe informații și un link pentru a comanda EVK-ul pot fi accesate la: https://www.renesas.com/P9261-3C-CRBv2.

Renesas Electronics Corporation

S-ar putea să vă placă și