Diode LITEON şi alimentatoare MEANWELL

by donpedro

Principiul de funcţionare LED

Emiterea luminii de către diodele LED este posibilă datorită fenomenului de electroluminescenţă. Dioda LED (Light Emitting Diode) este construită din structuri semiconductoare. Iluminarea (emisia de fotoni) este rezultatul recombinării radiative a purtătorilor de sarcină (goluri şi electroni) într-o joncţiune p-n polarizată direct. Atunci când electronul trece dintr-o stare energetică mai înaltă într-una mai joasă, pierde un surplus de energie, care este eliberată în exterior sub forma unei cuante de lumină (emisia unui foton).

Avantajele diodelor LED

• dimensiuni mici,
• fascicul de lumină concentrat,
• randament ridicat,
• număr mari de culori ale luminii, la alegere,
• rezistenţa la şocuri şi condiţii atmosferice,
• durată lungă de viaţă (cel puțin 50.000 de ore),
• temperatură joasă de lucru.

Diode LED SMD

În ultimii ani au devenit foarte populare diodele SMD (Surface Mount Technology), pentru montarea pe suprafaţă pe plăci cu circuite imprimate. Sunt utilizate pe scară largă în industria electronică datorită uşurinţei şi timpului scurt de montare, dar şi parametrilor de iluminare.
Transfer Multisort Elektronik, fiind unul dintre cei mai mari distribuitori de componente electronice din Europa, colaborează cu concernul internaţional LITEON, specializat în producţia de subansambluri pentru computere, optoelectronică şi în soluţii de stocare de date. Din 1975 şi-a dezvoltat în permanenţă tehnologiile şi şi-a extins zona de influenţă pe noi pieţe. TME are în oferta sa diode LED SMD de la LITEON, dintre care o atenţie deosebită merită diodele cu dimensiunile 5630, 3030 şi diodele LED UV.

Utilizări generale ale diodelor LED SMD
Diodele LED SMD sunt utilizate pe scară largă în tehnica iluminatului. Datorită necesităţii permanente de limitare a consumului de energie, aceste diode sunt utilizate în:
TME_EA0815_Fig-3• benzi LED,
• tuburi şi becuri LED,
• iluminat stradal,
• spoturi şi panouri de iluminat.

Diode LED 5630
Diodele LED LITEON din seria 5630 prezintă următoarele caracteristici:
• durată de viaţă de peste 100.000 de ore, atestată cu certificat LM80,
• eficienţă luminoasă la nivelul de 180lm/W la o temperatură de culoare de 4000K, RA 80 şi 0,2W,
• indice de redare a culorilor CRI 80 sau 90.

TME_EA0815_Tabel-1Seria 5630 este utilizată pe scară largă în:
• lămpi cu LED T5 şi T8,
• lămpi tip panou şi spot,
• iluminat de tip Driver On Board.

TME_EA0815_Fig-4Diode LED 3030
Aceste diode LED sunt caracterizate de:
• durată de viaţă de peste 54000 ore, atestată cu certificat LM80,
• eficienţă luminoasă la nivelul de 131lm/W,
• indice de redare a culorilor CRI 80 sau 90.

TME_EA0815_Tabel-2Seria 3030 este utilizată pe scară largă în:
• becuri LED E14 şi E27,
• becuri LED GU10 şi MR16,
• echipamente de iluminat.

Diode LED UV-A

În oferta TME se află şi diode UV de la LITEON, din seriile LTPL-C şi LTPL-U. Piaţa diodelor UV este una oarecum de nişă, însă are un mareTME_EA0815_LTPL-U034UVH385+5 potenţial şi în anii următori va înregistra o dezvoltare din ce în ce mai dinamică.
Diodele LED UV-A cu lungimea de undă 315-400 nm sunt utilizate pentru înregistrarea şi fixarea de imagini pe diferite materiale fotosensibile.
De asemenea, diodele LED UV-A sunt utilizate pe scară largă în sisteme de inspecţie precum testere de bancnote sau documente, care permit detec­tarea filigranelor.

Caracteristicile diodelor LED SMD UV de la LITEON:
• lungime de undă 365 nm sau 385 nm – funcţionare în banda UV-A,
• carcase în dimensiuni 3,5 × 3,5 mm şi lentilă transparentă.

Principalul avantaj al diodelor LED de la LITEON este eficienţa foarte mare de radiere, care permite utilizarea a până la:

• 50,6% din energia consumată pentru radierea de UV pentru dioda LTPL-C034UVH385,
• 34,4% din energia consumată pentru radierea de UV pentru diodele LTPL-U034UVH385 şi
LTPL-C034UVH365.

Alimentatoare pentru diode LED

TME_EA0815_Fig-2TME are în oferta sa o gamă largă de alimentatoare pentru diode LED. Sunt interesante mai ales alimentatoarele producătorului taiwanez Mean Well, care, din 1982, s-a dezvoltat şi şi-a extins în permanenţă oferta, pentru a face faţă cerinţelor pieţei. Acest producător are în ofertă peste 5.000 de modele, pe care le vinde în întreaga lume.

Alimentatoare seria LCM
Este o serie de alimentatoare care oferă posibilitatea modificării valorii curentului de ieşire cu ajutorul întreru­pătorului integrat de tip dip-switch. Seria LCM permite şi varierea intensităţii luminoase prin semnal exterior 0-10 VDC, PWM sau prin schimbarea rezistenţei. O funcţie suplimentară oferă circuitul activ PFC integrat, care permite corecţia factorului de putere. Alimentatoarele din seria LCM pot fi prevăzute şi cu interfaţă DALI, care oferă posibilităţi nelimitate de control şi comunicaţie între diferite echipamente.

Caracteristicile principale ale alimentatoarelor din seria LCM
• tensiune de alimentare 180~295VAC (180~277VAC pentru 25W),
• funcţie de PFC activ integrată,
• carcasă din plastic complet izolată,
• posibilitate de modificare a curentului de ieşire printr-un întrerupător de tip
DIP-SWITCH: 350mA, 500mA, 600mA, 700mA, 900mA, 1050mA, 1400mA (LCM-60),
• 3 moduri integrate de variere a intensităţii luminoase pentru LCM-25/40/60 (0~10VDC, semnal PWM, schimbare rezistenţă),
• interfaţă integrată DALI pentru LCM-25DA/40DA/60DA,
• certificate UL / CUL / ENEC / CE,
• destinate aplicaţiilor LED de interior (clasa de etanşeitate IP20).

Funcţionare sincronă în modul Master/Slave
Pentru creşterea randamentului curentului, alimentatoarele din seria LCM sunt prevăzute cu posibilitatea de sincronizare în sistem Master/Slave. Într-o asemenea configuraţie pot funcţiona maximum 10 alimentatoare (1× Master, 9× Slave), funcţia de variere a intensităţii luminoase fiind preluată de alimentatorul care funcţionează ca Master. Datorită sincronizării alimentatoarelor, este posibilă iluminarea unor încăperi mari, precum spaţii de birouri sau depozite.
• Posibilitate de conectare a până la 10 alimentatoare (1 central + 9 suplimentare).
• Lungimea maximă a cablului între unităţi: 20 metri.

TME_EA0815_LCM-40-EN-4Alimentatoare seria APC
APC este o serie de alimentatoare de curent continuu disponibile în intervalul de putere între 8W şi 35W şi în patru variante ale curentului de ieşire: 250mA, 350mA, 500mA şi 700mA şi 1050mA. În plus, aceste alimentatoare sunt realizate în standardul de inflamabilitate 94V-0, ceea ce creşte siguranţa utilizării acestora.

TME_EA0815_Fig-9Principalele caracteristici ale alimentatoarelor din seria APC
• tensiune de alimentare în intervalul 90-264VAC,
• cost redus şi structură compactă,
• gamă largă de puteri disponibile (8W, 12W, 16W, 25W, 35W),
• alimentator de curent continuu în versiunile 250 mA, 350mA, 500mA, 700mA şi 1050 mA,
• clasa de etanşeitate a carcasei IP30,
• destinate aplicaţiilor LED de interior.

Rezumat

Dezvoltarea tehnologiei iluminatului a forţat producătorii să aducă pe piaţă surse de lumină din ce în ce mai moderne şi mai eficiente. Tehnologia LED permite economii mari în consumul de energie electrică, cu creşterea concomitentă a duratei de viaţă a diodelor individuale. În siajul pieţei de dispozitive optoelectronice vin şi producătorii de alimentatoare, ale căror soluţii permit o alimentare stabilă şi controlul unor întregi sisteme de iluminare.
Firma TME, ca lider în distribuţia de componente electronice, oferă clienţilor săi cele mai bune soluţii, care vor putea funcţiona în cele mai exigente condiţii şi aplicaţii.
Informaţii detaliate sunt disponibile pe pagina de internet www.tme.ro

Transfer Multisort Elektronik | www.tme.ro

Autor: Dominik Grzesiak, TME

S-ar putea să vă placă și