Un nou upgrade pentru Qseven: NXP i.MX 8

by donpedro

congatec – furnizor de top de tehnologie de calcul embedded și edge – sărbătorește cea de-a 15-a aniversare a modulelor Qseven CoM (Computer-on-Modules) prin lansarea noului modul Qseven conga-QMX8-Plus, bazat pe procesorul de aplicații NXP i.MX 8M Plus. Acest procesor de ultimă generație este un upgrade perfect pentru toate aplicațiile Qseven bazate pe NXP i.MX 6, care rulează de mulți ani în domeniu. Acesta adaugă capabilități moderne de învățare automată și inteligență artificială, precum și suport TSN pentru Ethernet în timp real pentru aceste aplicații și va prelungi durata de viață a acestora cu încă 10 până la 15 ani, maximizând astfel rentabilitatea investițiilor pentru astfel de sisteme.

Noul și puternicul modul Qseven se bazează pe procesorul de aplicații i.MX 8M Plus cu performanțe quad-core Arm Cortex-A53 de 1,8 GHz și o unitate de procesare neuronală (NPU) integrată suplimentară cu până la 2,3 TOPS. Fiind primul procesor i.MX dotat cu un accelerator de învățare automată, i.MX 8M Plus oferă performanțe substanțial mai mari pentru inferența de învățare profundă și inteligența artificială la marginea sistemului (edge). La un consum ultra redus de putere, tipic, de numai 3 wați, noul modul conga-QMX8-Plus oferă un spor de performanță de peste 150%, susținut de arhitectura pe 64-biți și de memoria LPDDR4 încorporată de până la 6 GB. Performanța Arm foarte eficientă din punct de vedere energetic, capacitățile de învățare automată și Ethernet cu suport TSN permit sisteme edge embedded și IIoT mai puternice și mai inteligente. Piețele verticale pentru aceste module cu consum redus de putere variază de la controale industriale, robotică inteligentă și automatizarea fabricilor până la asistență medicală și comerț cu amănuntul și de la transporturi și agricultură inteligentă până la orașe și clădiri inteligente.

Îmbunătățirile aduse de procesorul i.MX 8M Plus

Aplicațiile existente și cele noi pot beneficia acum de siliciu fabricat în tehnologia de 14 nm și de cel mai mic consum de putere, tipic de 3 wați, de suport pe 64-biți în loc de 32-biți și de o memorie LPDDR4 de până la 6 GB, inclusiv suport ECC în linie, în loc de numai 4GB. Printre noutăți se numără și: criptarea AES pentru o securitate cibernetică mai mare, procesorul de semnal de imagine (ISP) pentru prelucrarea paralelă în timp real a imaginilor de înaltă rezoluție, inclusiv decodarea/codificarea H265, un DSP de înaltă calitate, care permite aplicații de recunoaștere vocală și NPU care adaugă 2,3 TOPS de putere de calcul AI dedicată pentru inferența de învățare automată și profundă. În plus, Cortex-M7 integrat asigură controlul în timp real împreună cu un port Ethernet compatibil TSN și poate fi utilizat și ca unitate de siguranță. Alături de un modul de criptare (CAAM) pentru criptare ECC și RSA accelerată hardware, Arm TrustZone integrează, de asemenea, controlerul RDC (Resource Domain Controller) pentru executarea izolată a software-ului critic și modul de inițializare (boot) securizat High Assurance pentru a preveni execuția de software neautorizat în timpul inițializării.

Setul de caracteristici al noilor module Qseven în detaliu

Noile module Qseven conga-QMX8-Plus sunt echipate cu procesoarele NXP i.MX 8M Plus bazate pe Arm Cortex A53 quad-core de 1,8 GHz pentru domeniul industrial (de la 0°C la +60°C) sau cu variante de 1,6 GHz pentru domeniile extinse de temperatură (de la -40°C la +85°C). Modulele pot controla până la trei display-uri independente, conectate prin HDMI 2.0a, LVDS 2x24bit și MIPI-DSI cu suport nativ și oferă decodare și codificare video accelerată hardware, inclusiv H.265, astfel încât fluxurile de camere de înaltă rezoluție furnizate de două interfețe MIPI-CSI integrate să poată fi trimise direct în rețea. Pentru stocarea datelor pe placă, modulele oferă până la 128 GB 5.1 eMMC, care poate funcționa și în modul securizat pSLC, precum și 1 x socket µSD pe placă. Interfețele periferice includ 1x PCIe Gen 3, 1x USB 3.0, 3x USB 2.0, 4x UART, precum și 1x CAN FD și 14x GPIO. Pentru rețele în timp real, modulul oferă 1x Gbit cu suport TSN. 2x I2S pentru sunet completează setul de caracteristici. Sistemele de operare suportate includ Linux, Yocto și Android.

Mai multe informații despre noul CoM conga-QMX8-Plus Qseven de la congatec pot fi găsite la: https://www.congatec.com/en/products/qseven/conga-qmx8-plus/

Informații suplimentare despre tehnologia Qseven sunt disponibile la: https://www.congatec.com/en/technologies/qseven/

congatec

S-ar putea să vă placă și