TPA 731 – amplificatoare audio de putere monofonice cu intrări diferenţiale

by donpedro

Titlul ar putea stârni nedumeriri: ce noutate este asta?! Cum amplificator mono acum când instalaţiile de sunet sunt cuadro sau chiar tetradofonice (3D)? Că facea IPRS-ul preamplificatoare stero de înaltă fidelitate de acuşi 15 ani! Şi cum e aia amplificator de putere de … 700mW?
În realitate, noile TPA731, 741 şi 321 reprezintă adăugări la familiile TPA7x1 şi respectiv 3×1 de amplificatoare cu consum redus şi imunitate ridicată la zgomot. Amplificatoarele au nu numai intrări diferenţiale, care îmbunătăţesc imunitatea la paraziţi de radiofrecvenţă şi la zgomote, ci şi ieşiri diferenţiale, care permit cuplarea sarcinii (difuzor) în punte.
Mini-amplificatoarele de putere sunt destinate aplicaţiilor mobile, unde consumul redus este esenţial, şi au fost optimizate pentru sarcini de 8 ohmi (difuzor) şi 32 de ohmi (cască).
TPA731 şi 741 sunt amplificatoare audio cu o putere de 700mW pentru sarcină în punte (BTL), proiectate special pentru aplicaţii de joasă tensiune (alimentare de la 5V sau 3,3V) unde sunt necesare difuzoare interne. Dispozitivele lucrează la 3,3V şi pot genera în regim continuu o putere de 250mW pe o sarcină în punte de 8 ohmi, cu o valoare mai mică de 0,6% pentru distorsiunile armonice şi zgomot în întreaga bandă de frecvenţe vocale. Toleranţa la valoarea tensiunii de alimentare este ridicată, amplificatoarele pot funcţiona în gama de la 2,5 la 5,5 volţi. Consumul tipic este de 1,25mA, iar modelul 731 are un consum extrem de scăzut în mod shutdown, doar 1,5nanoamperi,ceea ce maximizează durata de viaţă a bateriei.
Modelele din familia TPA3x1 oferă la ieşire o putere de 350mW pe aceeaşi sarcină de 8 ohmi. Consumul de la sursa de alimentare de 3,3V este de numai 0,7mA. TPA321 dă la ieşire 250mW în regim continuu, cu un coeficient de distorsiuni şi zgomot de numai 1% în banda vocală. Pentru aplicaţiile foarte sensibile la consumul de curent, dispune de modul de funcţionare shut-down, când consumă numai 1,15 microamperi.
Modelele 311, 711, 721 şi 741 dispun de circuit “depop” care elimină pocniturile datorate comutării. Amplificatoarele din familiile 7×1 şi 3×1 sunt disponibile fie în capsula obişnuită pentru montarea pe suprafaţă, SOIC cu 8 pini, fie în capsula miniatură MSOP PowerPAD, care reduce cu 50% spaţiul ocupat pe placa de circuit imprimat.

Aplicaţiile acestor amplificatoare mono cu consum redus sunt handseturile pentru comunicaţii mobile compatibile cu Internetul, asistenţii personali digitali şi în general echipamentele portabile alimentate din baterii.
Traducere de Ing. Cristian Malide
www.ti.com/sc/techinnovations6