Cu o gamă a temperaturii de operare de până la +105°C și un curent static de numai 12μA, acest nou convertor coborâtor de tensiune Micro DC/DC, de 18V, 500mA de la TOREX este un supliment binevenit în extinsa gamă de convertoare Micro DC/DC ultra-mici a companiei!
Seria XCL225/26 este un convertor sincron Micro DC/DC coborâtor de tensiune de 1.2MHz cu inductor integrat în capsulă ultra-miniaturală DFN3030-10B cu dimensiunile de 3 mm × 3 mm × 1.6 mm. Integrarea inductorului simplifică layout-ul plăcii și minimizează orice zgomot radiat nedorit. Un circuit de sursă de tensiune stabil și eficient poate fi configurat prin simpla adăugare externă a numai două condensatoare ceramice, contribuind astfel la economie de spațiu pe PCB și la scurtarea timpului de dezvoltare.
Cu un comutator cu canal P în partea primară pentru a asigura operare la tensiune redusă și raport de umplere maxim de 100%, XCL225/ 26 poate opera de la 3 la 18V și poate asigura sarcini de până la 500mA, făcându-l un înlocuitor ideal pentru stabilizatoarele liniare ineficiente utilizate în numeroase aplicații indus- triale. Tensiunea de ieșire este stabilită extern în gama 1 – 15V, iar noul XCL225/26 este proiectat pentru randamente foarte ridicate la sarcini de ieșire mici.
Suplimentar, acest nou convertor DC/DC este caracterizat de un curent static redus (12 μA) și o tensiune de riplu de ieșire ultra joasă. XCL225/ 26 include protecție la supracurent și scurtcircuit, pornire lină reglabilă și ieșire de stare power good (ieșirea s-a stabilizat). Domeniul temperaturii ambientale este de la -40°C la +105°C.
Numeroase convertoare DC/DC tradiționale de tensiune medie utilizează un MOSFET cu canal N pentru comutatorul din primar. În vreme ce un FET cu canal N este o alegere excelentă pentru comutarea de mare viteză, el necesită în mod normal un circuit special ridicător de tensiune pentru a-l comanda. Un circuit ridicător de tensiune are avantajul de a fi simplu și economic, dar are, de asemenea, limitări. Factorul de umplere și timpul de ON sunt limitate de cerințele de reîmprospătare a încărcării în condensatorul circuitului ridicător de tensiune, ceea ce înseamnă că raportul de umplere maxim nu poate fi niciodată 100%, iar aceasta are implicații atunci când tensiunea de intrare scade sub VOUT.
XCL225/26 utilizează un MOSFET cu canal P pentru comutator în primar care nu necesită un circuit ridicător de tensiune, astfel încât factorul de umplere poate atinge 100%. Aceasta înseamnă că ieșirea rămâne stabilă chiar și atunci când intrarea scade sub VOUT.
Ieșirea XCL225/26 urmărește intrarea atunci când aceasta scade sub VOUT, iar acest lucru poate fi important când sursa VIN are o impedanță ridicată (de exemplu datorită unui cablu lung).
Pentru mai multe informații, vă invităm să-l contactați pe Managerul de vânzări regional al CODICO, dl. Ivan Mitic.
Ivan Mitic
ivan.mitic@codico.com
+43 1 86 305-194
CODICO | www.codico.com | www.codico.com/shop