Serviciul de Mesaje Scurte – Partea a II-a

by donpedro

Elemente de semnalizare
Stratul MAP defineşte operaţiile necesare pentru suportul SMS. Atât comisiile de standardizare americane cât şi cele internaţionale au definit stratul MAP folosind serviciile SS7. Standardul american este publicat de Telecommunication Industry Assocation şi mai este denumit IS-41. Standardul internaţional este definit de European Telecommunication Standards Institute şi mai este denumit GSM MAP.
Următoarele operaţii de bază MAP sunt necesare pentru a oferi un serviciu end-to-end de mesaje scurte:
cereri de informaţii privind rutarea – Înainte de a încerca livrarea mesajului scurt, SMSC trebuie să obţină informaţii despre rutare pentru a determina MSC-ul care deserveşte staţia mobilă în timpul acestei încercări de livrare. Acest lucru este realizat printr-o interogare a HLR, care este realizată cu ajutorul mecanismelor SMSrequest şi sendRoutingInfoForShortMsg respectiv în IS-41 şi GSM.
livrarea mesajului scurt poin-to-point – Mecanismul oferă pentru SMSC mijloace pentru transferarea mesajului scurt către MSC-ul care deserveşte staţia mobilă adresată şi încearcă să livreze mesajul către un MS, dacă acesta este înregistrat, chiar dacă MS-ul este ocupat cu un apel vocal sau de date. Operaţia de livrare a mesajului scurt oferă un serviciu de confirmare a livrării. Operaţia funcţionează în tandem cu subsistemul de bază al staţiei atunci când mesajul este înaintat de la MSC către MS. De aceea, rezultatul operaţiei este ori un succes (de exemplu livrarea către staţia mobilă) sau un eşec datorat de mai multe cauze posibile. Livrarea mesajului scurt point-to-point este realizată cu ajutorul unui mecanism SMD-PP şi respectiv forwardShortMessage în IS-41 şi GSM.
indicare de mesaj scurt în aşteptare – Operaţia este activată atunci când livrarea unui mesaj scurt întâmpină o eroare în SMSC datorată unei căderi temporare şi oferă mijloace pentru SMSC de a cere HLR să adauge adresa SMSC în lista de SMSC-uri şi a fi informat atunci când staţia mobilă indicată devine disponibilă. Această indicaţie de mesaj scurt în aşteptare este realizată cu un mecanism de indicare de notificare SMS şi respectiv un mesaj de aşteptare în IS-41 şi în GSM.
alerta centrului de servicii – Operaţia oferă mijloace pentru HLR de a informa SMSC, care a încercat fără succes să livreze un mesaj scurt către o staţie mobilă, că staţia mobilă este acum recunoscută ca accesibilă de reţeaua mobilă. Această alertă a centrului de servicii este realizată respectiv cu un mecanism de notificare SMS sau un centru de servicii de alertă în IS-41 şi în GSM.

Elemente pentru servicii
SMS cuprinde câteva elemente pentru servicii folosite pentru recepţia şi controlul mesagelor scurte.
timpul de validare – timpul de validare arată cât timp SMSC va garanta stocarea mesajelor scurte înainte de livrare;
prioritatea – prioritatea este elementul de informaţie oferit de SME pentru a indica prioritatea mesajului.
Suplimentar, SMS oferă o etichetă de timp pentru a indica timpul de sosire al mesajului şi o indicaţie către handset cu privire la existenţa de mesaje care mai trebuie trimise (GSM) sau numărul de mesaje de trimis (IS-41).

Servicii de abonat

Figura 2

SMS cuprinde două servicii de bază point-to-point.
• mesaj scurt cu origine mobilă (MO-SM);
• mesaj scurt de destinaţie mobilă (MT-SM).
MO-SM sunt transportate de la handset către SMSC şi pot fi destinate altui abonat mobil sau pentru abonaţi din reţeaua fixă ca reţele de paging sau reţele de poştă electronică. MT-SM sunt transportate de la SMSC către handset şi pot fi trimise de la SMSC către alt abonat mobil prin MO-SM sau alte surse ca sisteme de poştă vocală, reţele de paging sau operatori.
Pentru MT-SM, un raport este întotdeauna returnat către SMSC ori prin confirmarea livrării mesajului scurt către handset sau informarea SMSC de eşuarea livrării mesajului scurt şi identificarea motivului acestui eşec. În mod similar, pentru MO-SM, un raport este întotdeauna returnat către handset ori prin confirmarea livrării mesajului scurt către SMSC ori prin informarea handset-ului că s-a întâmplat o eroare şi identificarea motivului acestei erori.
În funcţie de metoda de acces şi de codarea datelor purtătoare, SMS point-to-point trimite până la 190 de caractere către un SME. Pentru mesaje care cer o livrare imediată, este făcută doar o singură încercare de livrare a mesajului. Pentru mesaje care nu cer o livrare imediată, sunt făcute mai multe încercări de livrare, până este primită o confirmare.
În reţelele GSM, tipul serviciului de mesagerie este identificat de elementul de protocol al informaţiei de identificare, care identifică protocolul de nivel înalt sau reţeaua folosită. Exemple sunt telexul, grupul 3 telefax, mesagerie X.400, ERMES şi telefonia vocală.
În reţelele IS-41, tipul serviciului este identificat de identificatorul de teleserviciu. Teleserviciile de bază includ:
teleserviciul de mesagerie celulară (CMT);
teleserviciul de paging celular (CPT);
teleserviciul de notificare voce-poştă (VMN).
CMT diferă de CPT datorită includerii unui mecanism de răspuns care permite unui utilizator să fie ales pe baza mesajului. Confirmarea utilizatorului include un cod de răspuns care deschide drumul către puternice servicii interactive între SMC-uri.
Pot fi implementate multe aplicaţii pentru servicii prin combinarea acestor elemente de servicii. În afară de serviciile evidente de notificare, SMS poate fi folosit într-un singur sens sau pentru servicii interactive care oferă acces mobil pentru orice tip de informaţie. Sprijinirea tehnologiilor care combină browsere, servere şi noi limbaje mark-up destinate terminalelor mobile, SMS poate permite dispozitivelor mobile să acceseze sigur şi să trimită informaţie către Internet sau reţele intranet repede şi ieftin.
O infrastructură de reţea generică pentru realizarea serviciilor SMS inovative este arătată în figura 2.
Câteva aplicaţii posibile ale tehnologiei SMS, folosind după caz MT-SM şi MO-SM, sunt următoarele:
servicii de notificare – Serviciile de notificare sunt, în prezent, cele mai răspândite servicii SMS. Exemple de servicii de notificare SMS sunt: notificarea de mesaj vocal/fax, care indică dacă în mailbox sunt mesaje de poştă vocală; notificare de e-mail, care indică dacă în mailbox sunt mesaje e-mail; notificare de dată şi oră, care permite notificări de şedinţe sau întâlniri prestabilite;
e-mail interworking – Serviciile existente de e-mail (de exemplu SMTP, X.400) pot fi uşor integrate cu SMS pentru a oferi e-mail duplex pentru mesaje scurte;
paging interworking – SMS poate oferi o largă varietate de servicii de informare, inclusiv informaţii despre vreme, informaţii despre trafic, informaţii pentru petrecerea timpului liber (de exemplu cinema, teatre, concerte), informaţii financiare (de exemplu cotaţii la bursă, rate de schimb, servicii de brokeraj) şi directoare de asistenţă.

Servicii mobile de date
SMSC poate fi folosit şi pentru a oferi date mobile. Datele mobile pot fi integrate în servicii interactive în care sunt implicate apeluri vocale. Câteva exemple de servicii de acest fel include expedieri de mărfuri, administrarea inventarului, confirmări de itinerarii, procesarea ordinelor de vânzări sau administrarea contactelor personale.

Administrarea şi supravegherea clienţilor
SMSC poate fi folosit şi pentru transferul de date binare care pot fi analizate de staţia mobilă fără a fi afişate clientului. Această caracteristică permite operatorilor să-şi administreze clienţii prin oferirea de capabilităţi pentru programarea staţiei mobile. Exemple de asemenea servicii includ programarea staţiei mobile, care permit ca profilul şi caracteristicile abonamentului clientului să fie descărcate de staţia mobilă (clienţii pot fi activaţi/dezactivaţi în funcţie de datele descărcate) şi înştiinţări de plată, care permit ca SMS să fie folosit pentru a raporta taxele pentru un apel telefonic (de exemplu telefon cu plată).

Ing. Aurelian Blejan

S-ar putea să vă placă și