Seria dozatoarelor de fluide PerformusTM de la Nordson EFD

by donpedro

Sisteme tehnologice compacte pentru dozarea fluidelor, care cresc debitul, măresc randamentul şi reduc costurile de producţie

Dozatoarele de fluide Performus produse de Nordson EFD oferă producătorilor o modalitate unică şi rentabilă de creştere a debitului, mărire a randamentului şi reducere a costurilor de producţie.
Mii de companii din sute de industrii utilizează sistemele de dozare EFD pentru aplicarea de cantităţi controlate de adezivi, lubrifianţi, materiale de etanşare, paste de lipit şi alte fluide de asamblare în timpul proceselor de fabricare ale acestora. Prin aplicarea aceleiaşi cantităţi de material pe fiecare piesă, de fiecare dată, sistemele de dozare EFD îmbunătăţesc calitatea produselor, reduc costurile de producţie şi cresc profitabilitatea.
EFD oferă noile dozatoare Performus în opt configuraţii diferite – o abordare unică, eficientă, care permite producătorilor să aleagă dintr-o gamă largă de capacităţi şi să le achiziţioneze doar pe cele de care au nevoie pentru utilizarea lor specifică.
Modelele merg de la cel de bază, Performus I pentru procese de dozare controlate manual până la Performus VIII, o unitate sofisticată, alimentată cu aer, care utilizează o presiune controlată a aerului şi un timer pe bază de microprocesor pentru depuneri constante, repetabile de fluide, cu un diametru de 0,004”.
Toate unităţile de dozare Performus sunt concepute ca un cadru compact, unic, care economiseşte spaţiu pe mesele de lucru aglomerate, împreună cu un sistem uşor de montat, care le permite să fie integrate într-o varietate de configuraţii de staţii de lucru.

În funcţie de modelul selectat, caracteristicile includ:
• Regulator de presiune 0-100 psi (0-7 bar) de uz general sau 0-15 psi (0-1 bar) pentru fluide cu vâscozitatea mică
• Funcţie de învăţare care simplifică instalarea iniţială
• Control cu vid, care împiedică lichidele să curgă între aplicări
• Afişare digitală a tuturor parametrilor de dozare
• Dozare continuă sau temporizată, depuneri şi umpleri consistente
• Conector I/O (Input/Output) pentru conectarea la un circuit de control extern

Produsele EFD sunt disponibile prin intermediul reţelei noastre mondiale, care funcţionează în peste 30 de ţări. EFD, Inc. este o filială deţinută integral de Nordson Corporation. Din anul 1963, EFD concepe şi fabrică dozatoare de precizie pentru aplicarea unor cantităţi controlate de adezivi, produse de etanşare, lubrifianţi şi alte lichide de asamblare utilizate în aproape fiecare proces de producţie.

Pentru a afla mai multe despre modul în care echipamentele Nordson EFD pot contribui la îmbunătăţirea proceselor de dozare, vă rugăm să contactaţi:

Leonard Dodiță – leonard.dodita@nordsonefd.com
Application Specialist & Technical Support Romania
Tel. 0736 36 91 99

Despre Nordson EFD
Nordson EFD proiectează şi produce sisteme de precizie pentru dozarea fluidelor în cadrul proceselor de asamblare pe bancul de lucru şi pe liniile de asamblare automate. Permiţând producătorilor să aplice aceeaşi cantitate de adeziv, lubrifiant sau alt fluid de asamblare pe fiecare piesă, de fiecare dată, sistemele de dozare EFD ajută companiile dintr-o gamă largă de industrii să crească randamentul, să îmbunătăţească calitatea şi să scadă costurile de producţie. Printre alte echipamente de gestionare a fuidelor se numără seringile şi cartuşele de înaltă calitate pentru ambalarea materialelor simple sau bi-componente, precum şi o gamă largă de garnituri, cuple şi conectori penru a controla fluxul fluidelor în mediile medicale, biofarmaceutice şi industriale. De asemenea, compania noastră este unul dintre cei mai mari producători de flux şi paste de lipit, specializate pentru aplicaţii de dozare şi imprimare în industria electronică.

Nordson EFD
www.nordsonefd.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu