Senzori de înregistrare

by donpedro

Sick_EA0716_Fig-1

Detaliile specifice sistemelor de reglare şi control a proceselor industriale, de cele mai multe ori, nu sunt vizibile ochiului uman. Culori, contraste, străluciri, sau chiar tipare mai complexe trec prin faţa operatorilor, dar ochiul uman nu poate procesa şi detecta anumite detalii, uneori foarte importante pentru procesul industrial.

Totuşi, nimic nu le scapă senzorilor de înregistrare din portofoliul COMPEC. Gama diversificată asigură faptul că detecţia caracteristicilor optice relevante se efectuează sigur şi fiabil şi toate acestea sunt posibile chiar şi în aplicaţii unde provocările par de neîndeplinit la început.

Sick_EA0716_Fig-2Detecţie şi diferenţiere contraste
Dacă în aplicaţiile dvs. aveți nevoie de diferenţieri între marcaje deschise sau închise la culoare, între diverse niveluri de culoare, valori de gri şi de alte contraste optice, atunci veţi dori ca diferenţierea între respectivele niveluri de contrast să se facă în mod fiabil. În toate cazurile, cheia este detecţia şi a celor mai fine detalii şi a celor mai mici deviaţii faţă de contrastul de referinţă.
Mai jos se evidenţiază trei aplicaţii în care senzorii de contrast sunt integraţi:

1. Diferenţierea între aplicările superficiale cu care sunt tratate waferele din industria producătoare de componente electronice;
2. Detecţia marcajelor de înregistrare dispuse pe colile maşinilor de tipărit din tipografii;
3. Detecţia marcajelor tipărite pe plicuri la maşinile de ambalat.

Din multitudinea de senzori de contrast disponibili în portofoliul COMPEC, senzorul KTM Prime este cel mai recent. Acesta oferă performanţe evidente atât din punct de vedere al distanţei de detecţie cât şi a posibilităţilor de învăţare a contrastelor de referinţă.

– frecvenţă de comutaţie 15kHz;
– conectivitate IO-Link funcţii tip SmartSensor;
Sick_EA0716_Fig-3a– carcasă de dimensiuni reduse, disponibilă şi în versiune din inox;
– rezoluţie mare pe scala de gri;
– gamă dinamică de detecţie pentru sesizarea contrastelor şi în cazul materialelor glossy;
– funcţie de învăţare statică şi dinamică în acelaşi senzor;
– tehnologia de detecţie cu trei LED-uri de trei culori diferite permit detecţia şi a celor mai mici diferenţe de contrast;
– durată mare de viaţă şi datorită carcasei din inox, reducându-se astfel cheltuielile cu piesele de schimb;
– distanţă de detecţie de 12,5mm;
– timp de răspuns de 35μs;
– diametrul spotului luminos 2mm;
– versiuni cu conector M8, 4 pini sau precablate, de 0,2m, cu conector;
– dimensiuni carcasă 21mm × 31,5mm × 12mm.

Detecţie şi diferenţiere culoare
Diferenţierea pe bază de culoare reprezintă o sarcină complexă şi este în mod particular provocatoare atunci când nuanţele de culoare sunt foarte apropiate una faţă de cealaltă. Albastru deschis sau albastru, galben sau portocaliu – ceva foarte simplu pentru ochiul uman, dar care poate pune mari probleme unui proces industrial. Dacă în aplicaţiile dvs. trebuie să sesizaţi diferenţele de culoare, atunci aveţi nevoie de senzori care să detecteze culorile. Din multitudinea de aplicaţii în care senzorii de culoare pot fi integraţi exemplificăm mai jos trei sarcini la care aceştia fac faţă cu brio:

Sick_EA0716_Fig-4a1. Monitorizează conformitatea ştampilelor de pe plicurile de corespondenţă;
2. Controlează foliile de ambalare ce se bazează pe identificarea culorilor;
3. Detectează ambalajele care nu sunt corect imprimate cu emblemele/culorile conforme.

Cel mai recent senzor de culoare din portofoliul COMPEC este senzorul CSM ce oferă performanţe excelente de detecţie.
– senzor de culoare în carcasă miniaturală;
– frecvenţă de comutaţie de 1,7kHz;
– dimensiune spot luminos 1,5mm × 6,5mm;
– disponibil în versiune precablată, cu conector;
– distanţa de sesizare: 12,5mm;
– funcţie de învăţare statică pentru 1 culoare prin semnal dedicat;
– prin intermediul IO-Link pot fi învăţate până la 8 culori pentru detecţie;
– timp de răspuns 300μs;
– compatibilitate cu senzorii de culoare de generaţie mai veche.

Detecţie strălucire şi diferenţe de strălucire
Detectarea suprafeţelor glossy şi diferenţierea acestora faţă de zonele mate este în mod particular o sarcină dificilă, având în vedere că de cele mai multe ori diferenţele între nivelurile de strălucire sunt doar minimale. Totuşi, strălucirea oferă posibilităţi neaşteptate pentru controlul proceselor indiferent de culoare, transparenţă sau şablon. Dacă se doreşte detecţia de obiecte reflexive sau de zone nonreflexive/mate, atunci aveţi nevoie de senzori de strălucire. Cele mai frecvente aplicaţii pot fi vizualizate mai jos şi se referă la: detecţia ambalajelor de protecţie (folii transparente), detecţia îmbinărilor foilor de ambalare sau detecţia caracteristicilor de autentificare de pe ambalaje.
Sick_EA0716_Fig-5aSenzorul de strălucire din portofoliul COMPEC reprezintă opţiunea ideală atunci când aplicaţia dvs. are nevoie de o soluţie de detecţie a diferenţelor dintre suprafeţele mate şi cele strălucitoare.

– IO-Link asigură acces uşor la date de la PLC;
– configurare uşoară şi rapidă;
– distanţă de detecţie 50mm;
– funcţie de învăţare statică cu până la 3 puncte.
– funcţii integrate de automatizare;
– rază de aliniere integrată;
– detecţia obiectelor şi diferenţierea pe baza nivelului de strălucire a suprafeţelor;
– posibilitate de configurare în diverse moduri pentru a îndeplini cerinţele oricărei aplicaţii;
– două ieşiri digitale push-pull şi o intrare configurabilă;
– sensibilitatea se ajustează la proprietăţile obiectului;

Detecţia luminescenţei şi a marcajelor invizibile
Adesea ochiul uman nu vede ceea ce trebuie detectat şi evaluat, din cauză că anumite marcaje sunt vizibile doar la lumină ultravioletă. Senzorii de luminescenţă sunt cruciali dacă doriţi să lucraţi cu astfel de marcaje unice alocate şi să detectaţi obiecte specifice pe durata proceselor de fabricaţie, sau dacă procesul dvs. de fabricaţie are nevoie de diferenţiere indiferent de culoare, şablon sau calitate a suprafeţei. Aplicaţii precum monitorizarea Sick_EA0716_Fig-6aplasării flacoanelor de medicamente în cutiile de ambalare, controlul calităţii parbrizelor autovehiculelor sau monitorizarea aplicării de adeziv în industria lemnului, sunt cele mai des întâlnite în cazul senzorilor de luminescenţă.
Senzorul de luminescenţă recent introdus în gama COMPEC de senzori industriali este senzorul LUTM, un senzor cu carcasă de mici dimensiuni şi cu tehnologii smart care îl recomandă pentru aplicaţii unde detecţia marcajelor invizibile este necesară.
– tehnologii SmartSenzor integrate prin intermediul IO-Link;
– frecvenţă de comutaţie: 6kHz;
– detecţie fiabilă chiar şi la niveluri reduse ale luminescenţei;
– gama de detecţie: 8 … 20mm;
– funcţii de învăţare statică şi dinamică integrate într-un singur senzor;
– compatibilitate cu senzorii de generaţie mai veche datorită soluţiei de precablare cu cablu cu conector M12;
– diagnostic îmbunătăţit şi inteligent şi vizualizarea parametrilor de configurare a senzorului prin intermediul conexiunii IO-Link.

Detecţia obiectelor şi a etichetelor
Detecţia marcajelor se poate realiza fără necesitatea pregătirii extensive în prealabil a unei soluţii de sesizare. Senzorii furcă din portofoliul COMPEC nu doar asigură o detecţie precisă ci şi oferă posibilitatea utilizării unor echipamente robuste şi sigure în funcţionare, emiţătorul şi receptorul fiind încorporate în carcasa aceluiaşi senzor, lucru care în plus economiseşte şi timpul pe durata alinierii optice.
Sick_EA0716_Fig-7aSenzorii furcă sunt ideali pentru detecţia etichetelor netransparente; datorită designului tip furcă cu deschidere minimă, acest tip de senzor este ideal pentru integrarea în conceptul maşinilor industriale pe care le aveţi în proiectele dvs..
De asemenea, senzorii furcă pot fi folosiţi pentru detecţie sigură a obiectelor. O versiune specială, cu tehnologie ultrasonică în locul celei optice, este special dedicată detecţiei etichetelor de pe foliile ambalajelor, fie că vorbim de etichete opace sau transparente. WFNext reprezintă ultima generaţie de senzori optici tip furcă, special dezvoltată pentru aplicaţii unde viteza de lucru este crescută.

– buton dedicat selecţie light/dark switching;
– deschidere furcă 2mm … 225mm;
– adâncime furcă 42mm … 95mm;
– dimensiune minimă detectabilă: 0,2mm;
– frecvenţă maximă de comutaţie 10kHz;
– principiul optic de funcţionare, cu emiţător şi receptor integrate în acelaşi senzor;
– timpi de răspuns selectabili: 100μs, 50μs, 30μs, 1ms;
– conector M8, 4 pini sau versiune precablată cu cablu de 0,2m, 4 fire;
– ieşire PNP sau NPN.

 

COMPEC-lOGOde Mihai Priboianu
Aurocon COMPEC SRL


Distribuitor autorizat SICK: AUROCON COMPEC srl (www.compec.ro)

S-ar putea să vă placă și