REŢELE DE DISTRIBUŢIE TV DE INTERIOR [2]

by donpedro

Continuăm în acest număr seria de articole legate de proiectarea şi realizarea reţelelor TV de distribuţie interioare. Sperăm astfel să venim în sprijinul firmelor care realizează cablări structurate, dar care nu au cunoştiinţele şi experienţa necesară pentru proiectarea şi realizarea unor astfel de reţele.
Pe de altă parte, în România nu există o tradiţie prin lipsa informaţiilor şi a pachetului de produse care definesc acest domeniu
.

Am primit deja semnale de la firme specializate în telecomunicaţii şi de la cele care realizează cablările de joasă tensiune. Ele ne-au solicitat suport tehnic pentru abordarea acestui domeniu.
De asemenea, din informaţiile pe care le avem, în general, la proiectarea părţii de instalaţii pentru un imobil nu se regăseşte şi partea de distribuţie a semnalului TV. De regulă, această parte este ignorată şi lăsată la latitudinea constructorului care improvizează un sistem care în final nu are decât rol decorativ într-o clădire. Ţinem să precizăm că o reţea care transmite semnal TV nu seamănă nici cu o reţea de telefonie nici cu una de electricitate de interior. În foarte multe cazuri am fost solicitaţi să intervenim pentru a face funcţională o astfel de reţea TV după predarea clădirii către beneficiar lucru imposibil datorită cablării îngropate.

AMPLIFICATOARE DE SEMNAL DE INTERIOR
Sunt componete active care au rolul de a amplifica semnalul TV pentru a compensa pierderile reţelei de distribuţie (cablu coaxial, componente pasive menţionate în numărul anterior) şi a asigura un nivel corespunzător la utilizator (receptor TV, tuner radio sau receptor satelit). Pot fi folosite atât pentru banda TV 47-862Mhz, radio FM 88-108Mhz sau pentru banda FI SAT (bandă frecvenţă intermediară pentru recepţie de la satelit) 950-2150Mhz. În ultimii ani s-au dezvoltat şi alte servicii care pot fi transmise prin reţeaua de distribuţie TV, de exemplu serviciul Internet. În acest caz amplificatoarele au implementată şi opţiunea transmiterii de date bidirecţional dinspre/înspre utilizator. În acest caz amplificatorul permite transmiterea semnalului TV şi date spre abonat în banda 86-862Mhz respectiv date dinspre utilizator spre furnizorul de servicii în banda 5-30 sau 5-65Mhz.
Sunt utilizate în reţelele de distribuţie de interior fie în apartamente în care semnalul TV trebuie distribuit în fiecare cameră (2 până la 6 prize TV) sau în clădiri mari în care distribuţia se face la mai multe apartamente (40 până la 100 prize TV).
Principalii parametrii tehnici care definesc un amplificator (şi ne referim la cei mai importanţi pe care trebuie să-i avem în vedere – funcţie de aplicaţie) sunt:
• Banda de frecvenţă care poate fi pentru aplicaţii MATV în domeniul 47-230 şi 470-862 Mhz, pentru CATV în banda 47- 862Mhz, iar pentru SMATV 47-862 şi 950-2150Mhz. Pentru calea inversă este folosită banda 5-30 sau 5-65Mhz.
• Câştigul amplificatorului: reprezintă amplificarea exprimată în dB şi poate avea valori de 15, 25, 35, 45dB funcţie de necesităţile aplicaţiilor respective. Alegerea parametrului câştig al unui amplificator se face în funcţie de valoarea nivelului de semnal la intrarea în reţeaua de distribuţie şi a atenuării introduse de aceasta.
• Nivel maxim la ieşire: reprezintă nivelul de semnal pe care îl poate obţine la ieşire amplificatorul fără ca semnalul să prezinte alterarea calităţii acestuia şi se exprimă în dBuV.
Pentru definirea acestui parametru există mai multe standarde de definire: DIN 45004B, IMD3-60dB, IMD2-60dB, CTB, CSO, XMOD. Cel mai simplu mod de definire este standardul DIN 45004B care defineşte Nivelul maxim la ieşire astfel: Nivelul maxim pe care-l poate obţine amplificatorul fiind transmise două canale TV, iar diferenţa de nivel între ele nu este mai mare de 10dB.
Dăcă numărul de canale transmise este mai mare Nivelul maxim trebuie redus în dB conform tabelului de mai jos.

De exemplu, dacă amplificatorul are un nivel maxim definit în documentaţia acestuia de 105dBuV si este utilizat într-o reţea CATV care transmite 28 de programe TV, valoarea maximă admisă pe care o putem obţine la ieşire este de:
108dBuV – 10,5dB = 97,5dBuV.
• Factor de zgomot: reprezintă zgomotul propriu al amplificatorului care se adaugă la semnalul util pe care-l amplifică şi se măsoară în dB. Pentru amplificarea semnalului sunt utilizate componente active (tranzistoare, circuite integrate) şi pasive (rezistoare, bobine, condensatoare) care au zgomot propriu şi care duc la generarea unui zgomot electronic în toată banda de frecvenţă transmisă. Factorul de zgomot poate avea valori între 5 şi 8dB funcţie de tipul amplificatorului.
Pentru a înţelege mai bine semnificaţia acestui parametru să presupunem că semnalul transmis de reţeaua de cablu are nivelul la intrarea în cladire de 65dBuV şi un raport semnal /zgomot de 42dB. Conform tabelului de mai jos calitatea imaginii este foarte bună. Dacă pentru distribuţia respectivă este folosit un amplificator având factor de zgomot de 6dB calitatea semnalului la televizoare va fi: 42dB – 6dB = 36dB şi se încadrează la calitatea BUNĂ, zgomotul prezent pe imagine este redus şi nu deranjează. Dacă însă semnalul la intrare are un raport S/Zg de 35dB folosind acelaşi amplificator calitatea semnalului este de 29dB ce se defineşte ca fiind MODESTĂ, zgomotul prezent pe imagine este vizibil.
Cu alte cuvinte, dacă semnalul la intrare este de proastă calitate, amplificatorul ridică doar nivelul semnalului compensând distribuţia, dar calitatea acestuia rămâne la fel sau se degradează mai tare.

• Temperatura de lucru: reprezintă domeniul de temperatură în care poate funcţiona amplificatorul. Uzual, acest domeniu este cuprins între – 5 şi + 60OC pentru amplificatoare destinate a fi montate în interiorul clădirilor.
• Indice de protecţie: reprezintă gradul de protecţie al amplificatorului cu privire la pătrunderea apei şi a prafului în interiorul acestuia. Codificarea este de forma IP x x, în care prima cifră x reprezintă gradul de protecţie la pătrundere a prafului, iar cifra a doua se referă la protecţie împotriva pătrunderii apei. Pentru amplificatoarele de interior este acceptat indicele IP 20.

TIPURI DE AMPLIFICATOARE
1. AMPLIFICATOARE DE APARTAMENT
Sunt amplificatoare destinate utilizării în apartamente în cazul în care este necesar semnal TV la un număr mai mare de televizoare. În acest caz nivelul semnalului TV de intrare este de 55-75dBuV ce asigură semnal corespunzător pentru un televizor. Amplificatorul asigură un nivel de semnal care poate fi distribuit până la 6 televizoare.
1.1. Modelele AI-200, AI-100 sunt destinate utilizării în cazul reţelelor de cablu care utilizează canalele C1-C12, C21-C69 şi S1-S22 sau în instalaţii de recepţie individuală.

Figura 1

În figura 1 este prezentat în detaliu acest tip de amplificator.
Amplificatorul este prevăzut cu o intrare şi 2 ieşiri (modelul AI-200 are ieşiri simetrice, iar modelul AI-100 asimetrice, una din ele având amplificarea cu 14dB mai puţin) şi posibilitatea reglării independente a nivelului de semnal pentru benzile de FIF+FM+BS respectiv UIF. Reglajul independent este foarte util atunci când la transmisiile CATV au diferenţe foarte mari de nivel între canale din BIII şi canale din UIF.
Parametri tehnici sunt prezentaţi în tabelul 1

Tabel 1

Figura 2

În figura 2 este prezentată o aplicaţie de recepţie cu două antene în care amplificatorul AI-200 distribuie semnal la 4 televizoare.

Figura 3

În cazul distribuţiei semnalului de cablu schemele sunt cele din figura 3.
În primul caz semnalul de cablu preluat de la priza din apartament este amplificat şi distribuit într-o mică reţea cu 6 utilizatori. Tipul AI-100 este folosit în cazul în care ramurile de distribuţie sunt asimetrice. Prima ramură are un utilizator foarte apropiat şi nu este necesară o amplificare foarte mare, respectiv ramura a doua pleacă spre cele 3 prize.

1.2. Modelele CA-210, CA-215 sunt destinate utilizării în reţele de cablu care utilizează şi banda S hiperband S20-S42 sau în instalaţii de recepţie individuală având posibilitatea telealimentării unui amplificator de antenă de exterior.

Figura 4

În figura 4 este prezentat acest tip.
Între modelele CA-210 şi 215 diferenţa constă în valoarea tensiunii de telealimentare: unele tipuri de amplificatoare de exterior se alimentează la +12V/60mA altele la +24 V/50mA.
Faţă de modelele anterioare mai apare în plus micro-întrerupătorul care asigură la comandă tensiunea de telealimentare.
Parametri tehnici sunt prezentaţi în tabelul 2

Tabel 2

Figura 5

În figura 5 este prezentată o aplicaţie de recepţie cu 2 antene pentru benzile FIF respectiv UIF.
Semnalul provenit de la cele două antene este amplificat de un amplificator de exterior, urmează coborârea pe cablu coaxial până în apartament amplificarea generală o asigură CA-210 pentru distribuţie la 6 televizoare.
Pentru telealimentarea amplificatorului suplimentar de la antene se are în vedere trecerea comutatorului pe poziţia “ON”.

Figura 6

1.3. Modelele AI-221 şi AI-223 sunt amplificatoare destinate reţelelor de cablu care au şi serviciul de Internet. În acest sens ele sunt prevăzute şi cu cale inversă necesară transmiterii dinspre utilizator spre operatorul de cablu. În figura 6 este prezentat acest amplificator.
Diferenţa între cele 2 modele constă în lăţimea de bandă a căii inverse 5-30Mhz pentru AI-221 respectiv 5-66Mhz pentru AI-223. Aparatul este prevăzut cu reglaj de nivel, tiltul având panta constantă.
În tabelul 3 sunt prezentate caracteristicile tehnice.

Tabel 3

Pentru distribuţia semnalului de la cablu schema de utilizare arată ca în figura 7.

Figura 7

Figura 8

Pentru o aplicaţie în care este necesară amplificarea semnalului într-o instalaţie colectivă care recepţionează şi canale de la satelit remodulate în banda S schema de aplicaţie arată ca în figura 8.
– va urma –

Ing. Adrian Andrei
Antech 98 s.r.l.
Distribuitor exclusiv pentru România
Tel/fax : 01-331.34.04
Mobil: 0744-140.112
e-mail: aandrei@mailbox.ro
www.alcad.net

S-ar putea să vă placă și