Programator universal JetProg

by donpedro

Specificaţii generale
• programator extrem de rapid, cea mai mare viteză de programare la categoria sa;
• 48 pindrivere electronice, expandabil până la 256 pindrivere;
• nu necesită adaptor pentru orice circuit din listă care se prezintă în capsulă Through-Hole de maximum 48 de pini;
• se poate face multiprogramare (“Gang Programming”) pentru majoritatea circuitelor din listă, cu ajutorul unor module opţionale;
• interfaţă cu PC de tip IEE1284, capabilă de rate de transfer de până la 1MB/s;
• program de comandă şi control sub DOS sau Windows 95/98/NT/2000;
• certificare CE;
• 3 ani garanţie.

JetProg este un programator universal pentru circuite programabile realizate în diverse

Figura 1

tehnologii, microcontrolere, memorii şi circuite logice programabile. Cei 48 de pini au în spatele lor drivere electronice care le permit să realizeze funcţii multiple: scriere de nivel logic 0 sau 1, pull up / pull down, ceas, Vcc, GND, 2 valori de Vpp şi, evident, citire. Această flexibilitate permite programatorului JetProg să programeze orice circuit din lista de integrate susţinute care se prezintă în capsulă Through-Hole de maxim 48 de pini fără nici un alt adaptor suplimentar. Iar lista cuprinde la momentul actual circa 4.100 de circuite!
JetProg poate îndeplini suplimentar şi funcţii de testare pentru circuite logice TTL / CMOS şi memorii; poate mai puţin interesant azi, când fiabilitatea acestor circuite este de aproape 100%. Totuşi, funcţia de testare este utilă în cazul programării circuitelor logice programabile (PLD = Programmable Logic Devices). De regulă, utilizatorul implementează în acestea un automat logic combinaţional sau secvenţial. JetProg permite generarea unor vectori de test care, aplicaţi PLD-ului după programare, permit să se vadă dacă s-a programat exact automatul dorit.
Ceea ce face din JetProg un programator deosebit este faptul că, cu ajutorul unor module opţionale separate, denumite “Pindriver Expansion Modules” (PEM) se pot programa şi circuite ce au mai mult de 48 de pini. O altă categorie de module opţionale, denumite “Multiple Socket Modules for Multiprogramming” (MSMM) permit multiprogramare simultană pentru 4 sau 8 circuite ţintă identice. Procedura de multiprogramare se poate aplica la majoritatea circuitelor din listă. În sfârşit, vor deveni în curând disponibile şi module opţionale speciale, de exemplu pentru programarea “In Circuit” a integratelor ce permit acest lucru. De exemplu, pentru microcontrolerele ATMEL AVR. Figura 1 prezintă modulele standard şi opţionale ale JetProg.
JetProg este în momentul de faţă cel mai rapid programator din lume în clasa sa. De exemplu memoria flash ATMEL AT29C040A se programează în 28 de secunde atunci când JetProg este cuplat la un PC Athlon 750MHz / ECP-EPP / Win98.
Programul de control de la JetProg este tot PG4U, comun pentru toate programatoarele ELNEC.
Celelalte caracteristici ale JetProg sunt asemănătoare cu cele ale programatorului ELNEC LabProg+, prezentat într-un număr anterior al ziarului. Nu mai revenim decât asupra faptului că programul de control PG4U este disponibil gratuit pe www.elnec.com, că se reactulizează de 2 ÷ 4 ori pe lună pentru a se adăuga noi circuite în listă şi că este disponibil serviciul gratuit Algor de solicitare din partea clienţilor de a se adăuga noi circuite.

Informaţii suplimentare: www.elnec.com
Reprezentanţă ELNEC în RO:
ALEXE ELECTRONICE AE S.R.L.
Tel. / Fax : (01) 323.9145
e-mail: calexe@canad.ro

S-ar putea să vă placă și