Ideal pentru comunicaţii, instrumentaţie şi aplicaţii industriale
Reducând spaţiul plăcii cu 70%, Texas Instruments a anunţat un nou generator de ceas cu zgomot de fază mic cu caracteristici de multiplicare, divizare şi anularea instabilităţilor, ce optimizează timpul proiectanţilor de plăci. Acest nou chip integrat reduce costurile plăcii şi necesitatea utilizării a numeroase componente discrete.
CDC7005 sincronizează un oscilator de cristal controlat în tensiune (VCXO) cu un ceas de referinţă şi integrează un detector al frecvenţei fazei cu zgomot redus, pompă de alimentare de precizie, divizoare programabile, amplificator operaţional şi buffer ceas diferenţial 1:5 cu opţiuni de divizare. Ideal pentru comunicaţii, instrumentaţie şi aplicaţii industriale, performanţa zgomotului de fază mic al dispozitivului este benefică pentru multe dispozitive precum convertoare A/D – D/A, convertor paralel-serie, ASIC-uri şi procesoare de semnal digital (DSP-uri) ce necesită ceasuri de referinţă de precizie.
CDC7005 acceptă un ceas de referinţă de 3,5MHz la 180MHz şi necesită pentru sincronizare un ceas VCXO în domeniul 10MHz la 800MHz. Prin selectarea ceasului VCXO corespunzător, dispozitivul poate furniza până la 800MHz prin multiplicare sau divizarea ceasului de referinţă şi selectând dintr-o combinaţie de rapoarte de divizare individuale programabile. CDC7005 oferă flexibilitatea de a alege lăţimea de bandă optimă a buclei PLL chiar sub 10Hz, oferind posibilitatea de a anula instabilităţile de la ceasul de referinţă. Un amplificator operaţional integrat poate fi folosit cu scopul de a optimiza această lăţime a benzii buclei cu un filtru activ. În plus, faza de ieşire poate fi întârziată sau devansată prin programare fără a fi nevoie să se folosească componente externe.
www.ti.com