Nexperia, fosta divizie de produse standard a NXP, a anunțat o nouă gamă de MOSFET-uri de 80V, dual Power-SO8, disponibile în populara capsulă LFPAK56D. Odată cu adăugarea noii game de MOSFET-uri de 80V, Nexperia oferă acum cel mai cuprinzător portofoliu de dispozitive din domeniu, variind de la 30V la 100V. LFPAK56D este complet calificat pentru industria auto, conform AEC-Q101 și are o experiență dovedită pentru calitate și fiabilitate. Tehnologia capsulei LFPAK56D bazată pe cleme de prindere din cupru oferă o fiabilitate excepțională a capsulei în aplicații exigente din punct de vedere termic, cum ar fi managementul motorului, controlul transmisiei și sistemele ABS.
LFPAK56D oferă două MOSFET-uri izolate într-o capsulă Power-SO8. LFPAK56D ocupă cu 77% mai puțin spațiu pe plăcuța de PCB decât două capsule DPAK sau cu 50% mai puțin spațiu decât un dispozitiv single Power-SO8, oferind economii semnificative în spațiu, greutate și costuri. Lansarea noii tehnologii de 80V extinde familia LFPAK de la Nexperia a dispozitivelor cu cleme din cupru la LFPAK56, LFPAK56D și LFPAK33, oferind clienților flexibilitate maximă pentru optimizarea proiectului privind performanța, flexibilitatea și dimensiunile sale.
LFPAK56D este utilizat în mod obișnuit în aplicații cum ar fi controlul motorului și conversia de putere DC/DC, portofoliul de 80V fiind destinat în special aplicațiilor de management al motorului și aplicațiilor de iluminare cu LED.
Pentru mai multe informații, accesați: www.nexperia.com/automotivemosfets/lfpak56d
Nexperia | www.nexperia.com