Modernizare centru de date

by donpedro

Cum a afectat modernizarea centrele de date? Centrele de date consumă cantități enorme de electricitate și emit CO2. Pot fi eficientizate centrele de date? Dacă da, cum? Cum veți îmbunătăți rezistența la perturbații a centrelor de date și cum veți elimina redundanța?

Climatizarea reprezintă unul dintre cei mai mari consumatori de energie în majoritatea centrelor de date, iar problema este din ce în ce mai importantă, pe măsură ce densitățile în creștere ale echipamentelor de tehnologie a informației și comunicațiilor (TIC) creează amprente mai mari și necesități de energie excesive. Ca atare, acest articol analizează tehnologiile de eficientizare a utilizării energiei, disponibile acum de la numeroși furnizori.

Câteva statistici simple explică importanța care se acordă acum acestei probleme. La pragul dintre secole, după ani de creștere rapidă, consumul de energie al centrelor de date a trecut pragul de un procent din toată energia generată în economiile dezvoltate. Răcirea și pierderile UPS reprezintă aproximativ 35 de procente din consumul total de energie dintr-un centru de date, unde alimentarea echipamentelor de calcul generale reprezintă 50 de procente.

În privința amprentei de carbon, această creștere a făcut din domeniul TIC un factor major în creșterea generală a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. În ziua de astăzi, aproximativ două procente din emisiile de carbon globale provin din fabricarea și utilizarea TIC; o cifră asemănătoare cu consumul de energie din domeniul aviației. Centrele de date reprezintă o parte semnificativă și în creștere a emisiilor asociate cu TIC.

Am văzut cum soluțiile de gestionare a fluxului de aer și strategiile de reținere a căldurii au deja contribuții semnificative asupra eficienței centrelor de date. Tendințele din TIC atrag creșterea continuă a importanței acestor contribuții. Virtualizarea, de exemplu, este o tehnologie adoptată din ce în ce mai mult; nu în ultimul rând deoarece permite consolidarea cu costuri reduse a dispozitivelor server, de stocare și de rețea. În consecință, sarcinile de alimentare și răcire sunt condensate într-o amprentă mai mică și variază dinamic odată cu sarcina de procesare.

Pentru a depăși aceste dificultăți, companiile ar trebui să adopte tehnologii și tehnici care cresc fiabilitatea și redundanța mediilor lor fizice și virtuale, inclusiv sistemele de alimentare și răcire. Acestea se pot întinde de la componente de alimentare modulare și aranjamente de răcire pasivă, la soluții de reproducere a datelor și software de migrare în timp real. În plus, monitorizarea și controlul corespunzătoare ale sistemelor fizice și virtuale va ajuta companiile să-și gestioneze infrastructura mai ușor. Împreună, astfel de instrumente și strategii pot ajuta orice companii să se bucure de calcul în cloud cu fiabilitate și eficiență a costurilor.

Pentru numeroase companii, actualizarea unui centru de date vechi este semnificativ mai puțin costisitoare decât construirea unei instalații complet noi. Modernizarea infrastructurii mecanice și electrice a unui centru de date de modă veche poate îmbunătăți disponibilitatea, crește capacitatea de alimentare și răcire, reduce cheltuielile operaționale și reduce emisiile de gaze cu efect de seră. De asemenea, poate să aducă și aceste cinci avantaje cheie suplimentare și poate mai puțin evidente:

  1. Niveluri de siguranță îmbunătățite: Implementarea de îmbunătățiri la nivelul echipamentului de distribuire a energiei aduce o mai bună siguranță la arcul electric și ușurință în întreținere, precum și oportunități de a profita de echipamentul de operare de la distanță. Îmbunătățirea sistemelor de detectare și stingere a incendiilor poate scoate apa din ecuația centrului de date, înlocuind-o cu tehnologii alternative.
  2. Flexibilitate și funcționalitate îmbunătățite: Un centru de date modern este mai bine pregătit pentru a face față unei game largi de tehnologii recente, cum ar fi calculul în cloud. De asemenea, este și mai capabil să permită inovații, pe viitor.
  3. Capacitate de intervenție mai bună: Adaptarea sistemelor mecanice, electrice și instalațiilor unui centru de date de modă veche îmbunătățește, de obicei, redundanța acestora, ceea ce ușurează munca administratorilor la repararea echipamentelor energetice sau desfășurarea sarcinilor de întreținere necesare, fără reducerea disponibilității.
  4. Scalabilitate mai mare: Creșterea capacității de alimentare și răcire le permite companiilor să-și maximizeze utilizarea de virtualizare și servere blade, tehnologii care cresc scalabilitatea, eliberând spațiu pentru extindere viitoare.
  5. Percepție îmbunătățită pentru client: Prezentarea unui aspect ultra-modern în zone precum proiectarea de sisteme și estetica poate ajuta companiile să-și diferențieze centrul de date sau să justifice prețul serviciilor lor.

Autor: Gabriel Tache – Director de vânzări – Eaton Electric SRL Romania

Eaton

S-ar putea să vă placă și