Mai mult pentru mai puţin – Măsurare mai eficientă a consumului de apă datorită noilor senzori

by donpedro

Precizie ridicată la un consum energetic redus – acestea au fost cerinţele producătorului spaniol Mirakonta atunci când a dezvoltat un nou apometru premium. Concentrarea proiectului a fost pe senzor, iar Rutronik a fost tot timpul aproape pentru a oferi suport.

Apometrele au nevoie să măsoare debitul de apă precis, cu un numărător controlat radio, cu alimentare de la baterie. Senzorul este poziţionat în spatele unui panou din sticlă gros de 6 mm, într-o carcasă din oţel inoxidabil sau din aluminiu, iar magnetul este protejat într-o soluţie anti-îngheţ din etilen glicol. Un alt senzor care detectează absenţa sau prezenţa unui câmp magnetic este utilizat pentru a evidenţia încercările de falsificare. Suplimentar, acesta poate funcţiona de asemenea ca şi un comutator de configurare pentru determinarea timpului pentru comunicarea valorilor măsurate către dispozitivul de citire de la distanţă. Datele sunt transmise prin legătură radio către un dispozitiv de citire, care le asamblează.

Anterior, Mirakonta a utilizat un comutator reed ca dispozitiv de măsurare a debitului de apă, dar acesta nu furniza întotdeauna valori precise ale consumului. Un nou senzor ar trebui nu numai să determine valorile mai precis, dar să răspundă în acelaşi timp cerinţelor crescute de eficienţă energetică. Pentru a asigura suport acestei sarcini, producătorul s-a îndreptat către Rutronik.
Mirakonta lucrează deja îndeaproape cu distri­buitorul de cinci ani. “În trecut, a trebuit să alegem un senzor magnetic cu cerinţe energetice reduse pentru acest tip de aplicaţie,” a explicat Thomas Kepcija, manager de vânzări la Rutronik. “De data aceasta totuşi, cerinţele Mirakonta asupra consumului energetic erau aşa de stricte încât acele modele pur şi simplu nu se potriveau. De aceea, noile dezvoltări de la Honeywell Sensing and Control au venit exact la timpul potrivit.” Specialistul în senzori a lansat primul senzor industrial nanopower AMR (anizotropic magneto-rezistiv). Cu un consum energetic în domeniul nano, (360 nA) şi sensibilitate tactilă ridicată tipic de 7 Gauss, senzorul satisface ambele criterii.
Durabile şi ultrasensibile
Prin comparaţie cu alte tehnologii magnetice, circuitele integrate magneto-rezistive oferă un număr de avantaje: sunt mai mici, mai durabile şi mai si­gure în funcţionare decât switch-urile reed, dar oferă în acelaşi timp aceeaşi sensibilitate şi sunt în aceeaşi plajă de preţ. Ca atare, ele sunt ideale pentru aplicaţii alimentate la

baterii, care funcţionează cu un consum energetic foarte redus şi un gol mare de aer şi pentru care era posibilă până acum doar utilizarea switch-urilor reed. Comparativ cu senzorii cu efect Hall, sensibilitatea crescută a CI senzoriale cu putere nano de tipic 7 Gauss şi maxim 11 Gauss face posibilă utilizarea lor cu un gol de aer de două ori mai mare. “Suplimentar, ele ocupă mai puţin spaţiu şi reduc costurile, deoarece pot fi utilizaţi magneţi mai mici şi mai slabi. Inginerii îşi permit mai multă flexibilitate, pentru că, mulţumită sensibilităţii extreme, ei pot lucra cu toleranţe mai mari când vine vorba despre activarea magnetică a senzorului,” a concluzionat Thomas Kepcija.
Rutronik a furnizat către Mirakonta date tehnice detaliate şi a trimis eşantioane în numai câteva zile pentru testarea noului senzor. Testele au arătat că noul senzor a trecut cu brio de toate încercările. Acest rezultat pozitiv a bătătorit calea către dezvoltarea noului apometru.
Nicolas Roche, manager de producţie la Honeywell, este convins că gama de putere nano va da companiei Mirakonta un nou impuls: “În cazul companiei Mirakonta, această gamă îmbunătăţeşte monitorizarea, reducând în acelaşi timp consumul energetic şi în cele din urmă costul. Suplimentar, durata de viaţă a bateriilor corespunde cu cea a senzorului şi a fost posibilă elimi­narea neajunsurilor tehnologiilor mai vechi, precum erorile de funcţionare sau pierderea graduală a stabilităţii switch-urilor. Toate acestea fac ca senzorul să fie un produs sustenabil.” ■

Rutronik Elektronische Bauelemente GmbH
www.rutronik.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu