Situația actuală de criză a evidențiat rolul esențial jucat de rețelele de telecomunicații și de industria centrelor de date în menținerea în funcțiune a aplicațiilor critice pentru comunicații, informații, rețele sociale și chiar divertisment. Așadar, în ciuda dificultăților, piața globală a centrelor de date probabil va cunoaște o creștere semnificativă pe parcursul anului 2020 și pe mai departe. Creșterea este preconizată pentru marii jucători de pe piață, precum Microsoft, Amazon Web Services, Google și Apple, dar finanțările vor continua să curgă și spre numeroase companii mai mici de centre de date și spre nou venite care caută să revoluționeze următoarea generație de centre de date. Însă astfel apar întrebări importante: care este impactul ecologic al acestei creșteri? Care sunt avantajele și dezavantajele? A sosit timpul să transformăm gândirea tradițională și să urmăm un drum nou?
Până în 2022, se anticipează că numărul de dispozitive conectate va ajunge la o cifră estimată de 28,5 miliarde. Aceste dispozitive și aplicațiile asociate lor au determinat expansiunea centrelor de date în toată lumea. Potrivit Synergy research, un număr suplimentar de 132 de centre de date hyperscale se află în prezent în diferite stadii de planificare sau realizare, crescând numărul total de la 430 la 562.
Cererea pentru centre de date mai eficiente, mai simplificate și mai rentabile continuă să crească. Începând din septembrie 2019, centrele de date reprezintă 2% din consumul de electricitate la nivel mondial și utilizează mai mult curent decât întregul Regat Unit, iar procentul ar putea crește până la 8% până în 2030. La scară globală, ele sunt responsabile pentru 2% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Impactul pe care aceste centre de date le au asupra cererii de electricitate în lume a ajuns în prim-planul discuțiilor mai largi privind energia. Microsoft a anunțat recent obiectivele de sustenabilitate cele mai vaste dintre toate companiile tehnologice. Se angajează nu doar să-și reducă la zero emisiile de carbon până în 2030, ci și să „îndepărteze” până în 2050 tot carbonul pe care l-a emis compania de la întemeierea sa, în 1975.
Companii precum Apple, Amazon, Google sau Vodafone au fiecare propriile surse de energie verde și propriile obiective de sustenabilitate. Dar cum rămâne cu miile de centre de date care poate nu au resursele necesare pentru a se putea implica în programe atât de ample? Și chiar dacă toate centrele de date ar funcționa cu energie verde în proporție de 100%, cum rămâne cu peisajul energetic general? Cea mai mare parte din electricitate încă este bazată pe carbon (țiței / cărbuni / gaz).
Așadar, ce pot face centrele de date, de la micul centrul de date local până la cel mai mare centru de date hyperscale cloud?
Mutând atenția de la gândirea tradițională privind „ecologizarea centrului meu de date” către o gândire mai transformatoare precum „ecologizarea întregii rețele”, putem face industria centrelor de date mai sustenabilă pe termen lung.
Poate sună nerealist sau chiar naiv, dar de fapt este mai realizabil pe termen scurt decât cred majoritatea arhitecților și operatorilor centrelor de date.
Costul de producție a energiei regenerabile la nivel de rețea a scăzut dramatic, iar acum este mai ieftină pe unitate decât cea nucleară sau pe bază de carbon. Pe măsură ce rețelele naționale migrează către sursele de energie regenerabilă, natura variabilă a acestora generează anumite probleme pentru rețea. Instabilitatea rețelelor este o veste proastă nu doar pentru companiile care le dețin și clienții lor, ci reprezintă o îngrijorare directă și pentru operatorii centrelor de date. Pentru a aborda această posibilă instabilitate se pot folosi infrastructuri și surse auxiliare. Aceasta este o potențială barieră de cost.
Care e răspunsul?
Există infrastructuri și rezerve de energie electrică vaste legate de operațiunile din centrele de date. Prin folosirea unui UPS EnergyAware, aceste sisteme de rezervă pot fi utilizate pentru a-i furniza rețelei serviciile auxiliare necesare. Piețele naționale de energie se deschid pentru a permite furnizarea și comercializarea acestor servicii (menținerea frecvenței, răspuns rapid în frecvență, răspuns la cerere). Serviciile în cauză pot fi furnizate de centrele de date, cu impact zero asupra sarcinilor IT critice și primare.
Dacă asigură aceste servicii, industria centrelor de date înlătură limitele procentajelor de energie regenerabilă pe care le poate adopta o rețea. Aceasta arată modul în care un centru de date poate accelera adoptarea energiei regenerabile, „ecologizarea rețelei” la nivel național și reducerea riscului în propria sursă primară de alimentare cu energie.
Iată ce se înțelege prin gândire transformatoare.
Centrele de date ar putea fi remunerate de către companiile care dețin rețelele pentru aceste servicii aduse. Așadar este vorba de un câștig dublu: pe lângă „ecologizarea rețelei”, operatorii centrelor de date pot avea acces la o nouă sursă de venituri, pentru a compensa costurile cu infrastructura existente.
Un UPS EnergyAware are tehnologia fundamentală care îi permite UPS-ului și sursei de alimentare auxiliare conectate să funcționeze ca rezervă pentru rețea. Are inclusă tehnologia care să permită un flux de energie reglementat, în ambele sensuri între centrul de date și rețea.
Lumea este în continuă schimbare și avem nevoie de transformarea modului tradițional de a gândi pentru a produce o schimbare pozitivă.
Autor: Marius Burlacu, Manager Vânzari – Power Quality & IT Channel, Eaton Electric SRL România