Kit cu senzori de distanță VL53L1, placă de expansiune și microcontroler STM32 NUCLEO

by donpedro

Punctul forte al pachetului este prezența a trei senzori VL53L1 ToF. Aceștia măsoară distanța în funcție de timpul de întoarcere al unui impuls luminos, au un câmp vizual programabil, pot detecta obiecte multiple simultan prin achiziția unui raster de 16 × 16 pixeli și oferă o acuratețe impecabilă (±20mm) pe suprafețe mate cu o distanță de detecție de până la 4 metri la un consum energetic redus (~1.2 mW).

Reprezentare grafică a datelor obținute de senzorul VL53L1 (alb->8cm, negru->4m)

Acest kit este destinat atât industriei prototipării rapide cât și pasionaților de mecatronică. La un preț avantajos, acesta oferă tot ce este necesar pentru a începe crearea unui produs, placa de expansiune montată pe microcontroler fiind compatibilă cu o gamă largă de module oferind astfel flexibilitatea necesară dezvoltării unui proiect personal sau al unui prototip de succes. Microcontrolerul inclus STM32F401RE nucleo este foarte puternic (84MHz), ușor de programat și este dotat cu peste 100 de pini, având capabilitatea de a accepta orice placă de expansiune compatibilă cu Arduino UNO, fiind, astfel, ușor de integrat în orice aplicație de automatizare.

Pachetul conține (Nr. stoc Rs 206-6056) 

  1. Un microcontroler STM32F401RE
  2. O placă de expansiune X-NUCLEO-53L1A2
  3. Două plăci purtătoare ale senzorului de distanță optic VL53L1
  4. Două plăcuțe transparente
  5. Distanțiere de 0.25, 0.5 și 1mm pentru a simula spațiile de aer dintre senzor și placa transparentă protectoare a carcasei produsului ce va fi prototipat
  6. Un pachet software complet ce conține exemple detaliate și o interfață grafică ce poate fi descărcat de pe st.com

Caracteristici tehnice generale

Senzor VL53L1:

  • Consum: ~1.2 mW
  • Tensiune de alimentare: 2.6 – 3.5 V
  • Distanța maximă de detecție: 4 metri
  • Precizie: ±20mm
  • Câmp vizual: programabil, maxim 27°
  • Dimensiunea rastrului achiziționat: 16 × 16 pixeli
  • Viteza de achiziționare a rasterelor: 50 imagini pe secundă
  • Interfața: I²C cu viteza maximă de 400 kHz
  • Dimensiuni: 4.9 × 2.5 × 1.56 mm3
  • Emițător: laser invizibil cu lungimea de undă de 940 nm (Clasa 1)
  • Receptor: 16 × 16 diode SPAD (single photon avalanche diode) cu lentile integrate
  • Avertizări: Produs laser de categoria întâi

Placa de expansiune  X-NUCLEO-53L1A2:

  • Conector: compatibil cu Arduino UNO
  • Are un regulator de tensiune de 2.8V și schimbătoare de tensiune logică pentru compatibilitatea cu senzorul VL53L1

Microcontrolerul STM32F401RE:

  • Tensiunea de alimentare a plăcii: 7 – 15V
  • Curent consumat: 200 mA
  • Frecvența procesorului 84Mhz
  • Arhitectura procesorului: ARM Cortex M4 CPU cu FPU
  • Memorie SRAM: 96KB
  • Memorie internă: 512KB
  • Număr pini programabili: 50
  • Protocoale de comunicare: 3 canale I2C, 4 canale SPI, 3 canale USART, USB 2.0
  • Dimensiune 83 × 70 mm

În concluzie, acest pachet este ideal pentru dezvoltarea aplicațiilor unde determinarea rapidă și exactă a distanțelor către multiple obiecte simultan este critică, precum aspiratoarele autonome, dronele, sistemele de manipulare a produselor dintr-un depozit, tonomatele și nu numai, fiind prietenos și ușor de folosit atât pentru amatori, în scop didactic, cât și pentru profesioniști.

Autor:
Costescu Cătălin-Mihai
COMPEC-lOGOAurocon Compec
https://www.compec.ro

Aurocon COMPEC distribuitor autorizat RS Components

S-ar putea să vă placă și