IoT – Internetul lucrurilor se transformă în IoE – Internetul tuturor lucrurilor

by donpedro

IoT – Internetul lucrurilor se referă la dotarea tuturor obiectelor fizice din lume, cu o anumită formă de dispozitive de identificare și de comunicație minuscule, ca să poată fi sesizate de alte dispozitive sau senzori din calculator sau alte dispozitive inteligente și care pot fi inter-conectate în rețea sau între ele.

Progresul tehnologic face ca senzorii încorporați în aceste “lucruri” să fie continuu îmbunătățiți cu noi capabilități, cum ar fi gradul de conștientizare al contextului, puterea de procesare a datelor crescută, precum și caracteristici de comunicare mai sofisticate. De aceea, considerăm în prezent că, Internetul lucrurilor (IoT) se transformă în ceva numit Internetul tuturor lucrurilor (IoE).
Definirea acestor termeni continuă să evolueze la fel ca dezvoltarea și punerea în aplicare a conceptelor și tehnologiilor pe care se bazează dezvoltarea.
Compania Gartner, Inc (www.gartner.com) – lider de cercetare și consultanță în domeniul IT – estimează că Internetul tuturor lucrurilor (IoE) va adăuga 1900 miliarde dolari pentru economia globală până în 2020. Este de așteptat ca cifrele legate de IoE să urce în următoarele decenii, datorită scăderii costurilor, adoptarea de standarde deschise, apariția de soluții hardware deschise inovatoare și creșterea volumului de cloud computing.

Prezentarea platformei Device Cloud

Ce este Device Cloud? Device Cloud (nor de dispozitive) este o platformă publică de

tip Cloud pentru gestionarea rețelei de dispozitive. Aceasta oferă mesagerie securizată pentru aplicație, stocarea datelor și gestionarea dispozitivelor pentru rețele formate din dispozitive conectate cu fire, prin rețele celulare și prin satelit. Device Cloud oferă clienților managementul centralizat de gateway-uri și dispozitive finale conectate, ușurința de integrare prin intermediul Etherios Cloud

Connector și interfețe API (API – Application Programming Interface – specifică cum, diverse componente software, ar trebui să interacționeze unele cu altele), scalabilitate elastică care crește odată cu rețeaua de dispozitive, fiabilitatea pentru nivel comercial și politici de securitate de top aplicate în industrie.

Ce este o reţea de dispozitive? Reţea de dispozitive este denumirea pentru o rețea Machine-to-Machine (M2M), o rețea de dispozitive ce permite ca sisteme cu fir și fără fir, să comunice cu alte dispozitive și aplicații din diferite tipuri de rețele. Ca exemplu, un dispozitiv (cum ar fi un senzor sau contor) capturează un eveniment sau parametru (temperatură, nivel, presiune, contact, puls etc.), care este transmis printr-un strat de agregare din rețea (cu fir, fără fir sau ambele) și infrastructura pentru o aplicație (software program), care va traduce evenimentul capturat în informații semnificative (de exemplu, rezervoarele trebuie să fie golite sau umplute, când s-au depășit nivele de alarmare maxim sau minim).

Ce industrii utilizează Device Cloud? Device Cloud este utilizat într-o gamă largă de industrii și domenii cu soluţii M2M. Energia inteligentă, management de

rezervoare, gestionare a activelor mobile, aparate medicale și de vânzare cu amănuntul pentru a numi doar câteva aplicații. Smartlee™ (disponibil gratuit pe ambele platforme iPhone și Android) este un exemplu excelent de o aplicație mobilă de control inteligent al energiei. Cu această aplicație, un utilizator poate monitoriza consumul de energie electrică, gaz, apă, face setare de termostate programabile dintr-o casă și poate primi mesaje importante de la furnizorii de utilități.

De ce nu e nevoie să construiesc propria soluţie cloud? S-ar putea construi, probabil, propria plat­formă, dar numai cu investiții semnificative în mano­peră și bani pentru dezvoltare, în scopul de a obține o gamă completă de caracteristici și funcționalități care sunt disponibile azi în Device Cloud.
Dar, în acest de timp de dezvoltare, Device Cloud va continua să avanseze, fiind chiar acum activ. Beneficiul principal al Device Cloud este costul, fiindcă Etherios – divizie a Digi International – investește continuu resurse semnificative de cercetare și dezvoltare pentru a oferi scalabilitate de clasă mondială, fiabilitate și securitate la cel mai mic cost posibil. Doar cu o preinstalare, o soluție bazată pe cloud poate oferi caracteristicile complete la nivel de producție pentru un proiect pilot inițial și verificarea conceptului. Device Cloud permite dezvoltatorilor de aplicații să prezinte soluțiile lor și le să comer­cializeze mai repede decât oricând înainte.

Device Cloud este sigură? Da. Politica Etherios de securitate se bazează pe o matrice de control dezvoltată pentru a sprijini standardele stabilite de către Institutul Național de Standarde și Tehnologie (NIST), ISO/IEC 27002, North American Electric Reliability Corporation –Critical Infrastructure Protection (NERC – CIP) și

Cloud Security Alliance (CSA). Politica de securitate se bazează pe 175 de controale aliniate cu următoarele standarde de securitate: NERC/CIP, PCI, HIPAA, CSA, ISO27002 și NIST. Etherios monitorizează platforma 24/7 ce este găzduită într-o facilitate acreditată SSAE16 (Statement on Standards for Attestation Engagements), fost SAS70.

Când se folosesc link-uri de date mobile și prin satelit, cum sunt costurile cuprinse acestor servicii? Inițial, au fost de așteptat dispozitive care să mențină o conexiune persistentă într-o rețea deschisă în Device Cloud. În lipsa unor date de aplicație pentru a confirma link-ul se trimite doar un semnal de tip puls (“heartbeat”). Device Cloud include acum Short Messaging System (SMS) pentru scenarii de implementare în cazul în care costurile de lățime de bandă sunt premium. Unele acțiuni, cum ar fi repornirea sistemului, pot fi inițiate de fapt prin SMS. Pentru tranzacțiile mai complicate, Device Cloud poate trimite un SMS cu o cerere de conectare, de tip bătaie pe umăr (“shoulder tap”), care va determina dispozitivul să inițieze o conexiune tradițională înapoi la server. Odată conectat, cererile de servicii web și acțiuni UI se pot face cu dispozitivul respectiv.

Etherios mă ajută să construiesc o soluţie specifică Device Cloud? Da.
Ajutor de proiectare este disponibil de la mai multe surse. Cadrul gratuit numit Dia include module software reutilizabile și cod open source. Mediul de dezvoltare integrat gratuit (bazat pe Eclipse) include exemple semnificative și tutoriale. Etherios oferă, de asemenea, dezvoltarea de aplicații personalizate. Servicii profesionale de proiectare sunt disponibile de la Etherios Wireless Design Services (WDS). Fiind o companie inovatoare de design wireless, WDS aduce, de asemenea,

expertiza profundă în servicii de proiectare integrate, servicii de software și design de circuite imprimate.

Unde sunt stocate datele? În prezent, există doi nori de dispozitive, unul în SUA și unul în Europa. Când creați un cont Device Cloud, puteți selecta un nor de dispozitive. Se recomandă să selectați norul cel mai apropiat de locul unde se află cea mai mare parte a dispozitivelor care se vor înregistra la Device Cloud.
Cum se începe? Pur și simplu prin a crea un cont gratuit și se beneficiază de acces la servicii de Device Cloud, inclusiv Device Manager (până la 5 dispozi­tive), Web Services, SMS-uri și fluxuri de date. Vedeți Device Cloud Guided Tour video: http://www.etherios.com/products/devicecloud/

Digi International organizează în perioada 12-13 Februarie 2014, Conferința M2M în Cannes, Franța.

Constantin Savu Director General Ecas Electro

Digi International și peste 150 de alți experți din industrie vor face prezentări și demonstrații pregătite pentru informare cu privire la modul de a transforma activități de producție, de afaceri și de consum cu soluții M2M. Fiindcă analiștii prezic că vor fi peste 50 miliarde de dispozitive conectate până în 2020, oportunitatea de piața pentru M2M este foarte mare.

ECAS ELECTRO (www.ecas.ro) este distribuitor autorizat al Digi International Inc. (www.digi.com)

Detalii despre soluții M2M, IoE: ing. Emil Floroiu emil.floroiu@ecas.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu