În acest scurt ghid, Shane Jaconelli, Technical Interaction Engineer, dorește să evidențieze pericolele electricității în fabrici și în alte medii industriale. De asemenea, vor fi oferite îndrumări și metode recomandate pentru gestionarea acelor riscuri, precum și pentru protejarea sănătății și siguranței angajaților, contractorilor și vizitatorilor deopotrivă.
La modul general, siguranța la locul de muncă este o preocupare de maximă importanță atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Este o obligație legală a angajatorilor să aibă echipamentul de siguranță și semnalizare corectă la locul de muncă. Există multe riscuri care trebuie gestionate și atenuate în funcție de mediul și sarcina care se desfășoară, așa că este vitală analiza riscurilor și asigurarea semnalizării și a materialelor de siguranță adecvate și conforme cu reglementările curente.
La Aurocon COMPEC înțelegem cât de importantă este siguranța pentru toată lumea și a fost creată o gamă de produse de calitate pentru siguranță, în care clienții pot avea încredere atunci când este necesar.
Ce reprezintă siguranța electrică? Siguranța electrică este un sistem de standarde și măsuri care protejează împotriva riscurilor potențiale cauzate de electricitate. Acestea sunt proiectate pentru a proteja împotriva șocurilor electrice, arcurilor electrice și a pericolelor electrice comune. Aproape fiecare loc de muncă sau fabrică are numeroase dispozitive electrice. Dacă sunt întreținute defectuos, utilajele pot provoca accidente grave. Riscurile cresc cu cât echipamentul este mai mare și mai puternic, făcând cu atât mai importante măsurile de siguranță electrică.
Pentru a respecta cerințele de siguranță la locul de muncă, toate circuitele și cablurile trebuie să fie inspectate corespunzător și complet în mod regulat. Acesta este, probabil, cel mai eficient mod de a proteja angajații și echipamentele de evenimente nedorite.
Echipamente pentru siguranța electrică
Echipamentul electric trebuie să fie în perfectă stare de funcționare, asigurându-se că este corect împământat și, ideal, să beneficieze de un sistem de izolare dublă, dacă acest lucru este posibil. În continuare vă sunt oferite exemple de produse, echipamente de protecție și dispozitive electrice de siguranță utilizate pe scară largă de companiile industriale pentru a-și proteja angajații împotriva electrocutării și echipamentele împotriva riscurilor aferente.
Covorașe electrice de siguranță
Cunoscute și sub denumirea de covorașe de izolare sau covorașe de tablou de distribuție, aceste covorașe oferă un anumit grad de protecție împotriva descărcărilor de înaltă tensiune. Sunt fabricate din cauciuc izolator și ar trebui plasate lângă mașini potențial periculoase și tablouri de distribuție sub tensiune.
Covorașele electrice de siguranță sunt piese vitale ale echipamentului de protecție care oferă protecție împotriva tensiunilor înalte, trebuind să respecte standardele industriale certificate, asigurând protecția.
Exemplu: Covoraș antialunecare / siguranță electrică Coba Europe, 15000V 0.9m × 1m × 9mm
Nr. stoc RS: 471-6248 – Producător: Coba Europe – Cod de producător: SM010031
Specificații selectiv
Marca | Coba Europe |
Lungime | 1m |
Lățime | 0,9 m |
Grosime | 9 mm |
Material / suprafață | Cauciuc / striată |
Tensiune maximă | 15000V |
Tensiune de lucru | 650V |
Anti alunecare | DA |
Truse de scule pentru siguranță electrică
Trusele de scule sunt folosite de profesioniști calificați în scopuri de testare și reparații. Uneltele care sunt izolate și au o aprobare VDE sunt ideale pentru utilizare cu echipamente electrice, deoarece au fost special create pentru a proteja împotriva riscului de șoc electric.
Exemplu: Trusă de scule pentru electricieni RS PRO 88 Piese, Aprobare 1000V VDE
Nr. stoc RS: 734-8885 – Producător: RS PRO
Specificații selectiv
Marca / tip set | RS Pro / electricieni |
Scule (general) | Chei, ciocan, clești, șurubelnițe, tester tensiune, ruletă |
Număr piese | 88 |
Depozitare | Cutie |
Aprobare | VDE/1000V |
Testere pentru aparate electrice portabile
Testerele și trusele dispozitive de testare a aparatelor sunt folosite de electricieni și lucrători instruiți pentru a verifica siguranța și starea de funcționare a aparatelor portabile. Aparatele portabile pot fi deosebit de predispuse la uzură, iar testarea regulată este esențială.
Testerele PAT, sau testere portabile de aparate, sunt dispozitive de testare specializate care sunt esențiale pentru verificarea defecțiunilor dispozitivelor electrice într-o gamă largă de medii de lucru. Echipamentul de testare PAT va oferi imediat diagnosticul (în regulă sau defect) pentru aparatul testat. Folosind tipul adecvat de tester PAT, puteți identifica potențialele riscuri electrice, puteți atenua pericolele și puteți îndeplini cerințele de reglementare.
Exemplu: Tester PAT Chauvin Arnoux CA 6161
Nr. stoc RS: 261-5443 – Producător: Chauvin Arnoux – Cod de producător: P01145811
Testere de izolație
Testerele de izolație sunt dispozitive portabile utilizate pentru a monitoriza parametrii electrici prin cabluri, motoare, comutatoare și generatoare. De exemplu, în cazul unor cabluri neizolate corespunzător, fluxul electric poate crea interferențe în funcționarea corectă a echipamentului.
Exemplu: Tester de izolație RS PRO RS5500, 250V Min, 1000V Max, 2GΩ Max, CAT III 1000V
Nr. stoc RS: 123-1931 – Producător: RS PRO
Specificații selectiv
Marca / Model | RS Pro / RS5500 |
Tip tester | Izolație |
Tensiune de testare maximă | 1000V |
Tensiune de testare minimă | 250V |
Măsurarea rezistenței de izolație maxime | 2GΩ |
Test curent | ≤200mA |
Afișare | LCD |
Alimentare | Baterie AA |
Masă / Dimensiuni | 582g / 92mm × 50mm × 200mm |
Testere și indicatoare de tensiune
Indicatoarele de tensiune sunt echipamente standard de siguranță pentru electricieni. Aceste dispozitive portabile oferă o indicație rapidă și fiabilă a parametrilor electrici în circuitele electrice.
Exemplu: Tester de tensiune LED, RS PRO IVT-10, 750V ac/dc, verificare continuitate, alimentare de la baterie, CAT III 750V
Nr. stoc RS: 124-1961 – Producător: RS PRO
Specificații selectiv
Marca | RS Pro |
Tensiune maximă | 750V ac/dc |
Verificare continuitate | Da |
Categorie siguranță | CAT III 750 V, CAT IV 600V |
Afișare | LED |
Clasă de protecție | IP65 |
Alimentare | Baterii AAA |
Masă / dimensiuni | 230g / 68mm × 29mm × 239mm |
Truse de blocare
Cunoscute și sub denumirea de dispozitive de blocare, kiturile de blocare sunt seturi de instrumente utilizate pentru a întrerupe curenții electrici și pentru a asigura izolarea în siguranță a dispozitivelor care necesită reparații sau verificare atentă.
Exemplu: Kit Panduit de blocare pentru electricieni
Nr. stoc RS: 847-9782 – Producător: Panduit – Cod de producător: PSL-PK-EA
Blocuri de testare masă sau împământare
Cunoscute și sub denumirea de borne de împământare sau blocuri de borne de împământare, blocurile de împământare sunt utilizate pentru împământarea în siguranță a cablurilor și a firelor electrice pentru a proteja împotriva descărcărilor electrice sau a câmpurilor magnetice. De obicei, acestea sunt prinse în poziție prin înșurubare sau prin cleme.
Exemplu: Bloc terminal de împământare RS PRO 2-căi, 4mm², conductor 22 → 11 AWG, prindere cu șurub, carcasă nailon
Nr. stoc RS: 815-773 – Producător: RS PRO
Testare RCD
Dispozitivele de curent rezidual (RCD) opresc automat electricitatea în cazul unor defecțiuni precum firele expuse, întreruperile de împământare sau supraîncălzirea. Au fost create pentru a proteja persoanele și pot salva vieți. Denumirile alternative includ întrerupătoare de circuit rezidual (RCCB) în Marea Britanie și întrerupătoare de circuit cu defectări de împământare în Statele Unite.
Exemplu: Eaton RCD, 6A, 2 Poli, 30mA, Tip C, 230V
Nr. stoc RS: 922-8692 – Producător: Eaton – Cod de producător: 236022 PKNM-6/1N/C/003-A-MW
Semne și afișe cu privire la siguranța electrică
Afișele oferă o modalitate convenabilă de a promova siguranța și de a crește gradul de conștientizare cu privire la practicile de siguranță electrică. Acestea ar trebui să fie afișate în zonele comune, cum ar fi cantinele și sălile de pauză, precum și în apropierea zonelor periculoase, cum ar fi încăperile electrice și substații.
Semnele de siguranță oferă semnale vizuale imediate ale potențialelor pericole electrice. Eficacitatea acestora va fi completată de formarea personalului.
Echipamente de protecție pentru personal (PPE)
Echipamentul de protecție personală este esențial într-o mare varietate de industrii. Electricienii și cei care efectuează lucrări electrice trebuie să poarte echipamente adecvate. Elementele specifice necesare vor depinde în mare măsură de pericol și de sarcina în cauză. Echipamentul tipic pentru electricieni poate include ochelari de protecție, cizme de siguranță, îmbrăcăminte rezistentă la flacără și mănuși de lucru izolatoare.
Siguranța electrică la locul de muncă
Angajatorii ar trebui să aibă o politică cuprinzătoare de siguranță electrică. Instruirea în materie de siguranță ar trebui, de asemenea, finalizată pentru a se asigura că angajații sunt conștienți de potențialele riscuri pe care le pot întâlni în rolurile lor de zi cu zi.
Vizitele regulate ale inspectorilor din domeniul electric sunt obligatorii. Aceștia vor verifica siguranța echipamentelor la fața locului și vor oferi sfaturi privind bunele practici de lucru.
O cerință cheie pentru angajatori este să se asigure că posibilele pericole electrice la locul de muncă sunt evaluate frecvent și că toate echipamentele sunt sigure și adecvate scopului. În mod normal ar trebui ținută o evidență a acestor inspecții. Atunci când sunt identificate probleme, lucrările de reparații adecvate trebuie finalizate cu promptitudine.
Inspecția și testarea ar trebui să fie efectuate de o persoană sau persoane calificate, competente în astfel de lucrări. În mod normal, această „persoană competentă” implică un inginer electrician calificat și cu experiență, acreditat de un organism recunoscut și familiarizat cu codurile de practică aplicabile.
Principalele riscuri potențiale includ:
- Cutiile de siguranță și izolatoarele trebuie ținute închise și încuiate ori de câte ori este posibil.
- Cabluri, prize, mufe și cabluri de alimentare: acestea trebuie să fie izolate corespunzător și să aibă o capacitate suficientă pentru utilizare.
- Siguranțe și întrerupătoare: acestea trebuie să fie corespunzătoare cu circuitul în care sunt instalate.
- Mașini și aparate: acestea trebuie să aibă un întrerupător de oprire ușor de găsit și accesibil imediat în caz de urgență.
- Linii electrice aeriene: acestea ar trebui să fie abordate numai de profesioniști calificați. Liniile aeriene sunt extrem de periculoase fără măsurile de precauție adecvate.
Angajații trebuie să examineze echipamentele electrice înainte de utilizare, căutând daune la prize sau adaptoare, cabluri și conectori slăbiți și probleme similare. Acest lucru este vital pentru echipamentele portabile care prezintă un risc mai mare de a suferi daune.
Orice problemă trebuie raportată imediat, echipamentul defect fiind îndepărtat pentru reparație sau înlocuire. Lucrările de reparații trebuie efectuate numai de persoane instruite.
Neîndeplinirea obligațiilor de către angajatori pune în pericol atât angajații, cât și afacerea. Echipamentul electric defect este o cauză majoră de incendiu și, dacă asigurătorul decide că nu au fost luate măsurile de precauție adecvate de siguranță electrică, este posibil să refuze să plătească în caz de probleme.
Sfaturi pentru siguranță electrică
Principiile cheie ale securității electrice la locul de muncă sunt:
- Respectați circuitele electrice aflate sub tensiune. Atingerea unui circuit sub tensiune, poate avea consecințe fatale.
- Efectuați inspecții regulate ale echipamentelor. Orice echipament electric ar trebui să fie evaluat în mod obișnuit. Se mai poate folosi în siguranță? Cablajul este etanșat și izolat corespunzător? Are nevoie de reparație sau înlocuire?
- Asigurați o pregătire corectă. Toți cei care utilizează echipamente electrice în timpul activității lor ar trebui să aibă încredere în cum să le folosească în siguranță. Nimeni nu ar trebui să efectueze orice fel de reparații la echipamentele electrice fără abilități și pregătire suficiente.
- Nu supraîncărcați prizele și cablurile prelungitoare deoarece acestea pot provoca incendii.
- Opriți echipamentul după utilizare și înainte de a-l curăța sau regla în orice mod.
- Verificați dacă există cabluri ascunse în pereți înainte de a găuri sau a introduce cuie.
- Opriți imediat utilizarea echipamentului defect și solicitați să fie verificat de către personal calificat.
- Asigurați-vă că toate echipamentele utilizate sunt potrivite pentru scopul lor.
Deși cantitatea și puterea echipamentelor electrice utilizate variază în funcție de industrie, aceste principii sunt fundamentale și se aplică mai mult sau mai puțin în mod egal spitalelor, fabricilor, birourilor și depozitelor.
Care sunt principalele riscuri electrice? Electricitatea este periculoasă. Se poate crea un arc electric între un lichid vărsat și suprafețe umede, se pot aprinde materiale inflamabile (chiar gaze și praf) declanșând incendii, existând pericolul de a provoca daune grave proprietăților și echipamentelor. Șocul electric poate duce la răniri grave și decese, așa că riscurile nu trebuie ignorate. Chiar și șocurile relativ minore pot provoca răni majore. Aurocon COMPEC vă oferă o paletă largă de soluții pentru a face față riscurilor prezentate mai sus. Pentru oferta completă vă invităm să accesați ro.rsdelivers.com.
Sursă articol: https://uk.rs-online.com/web/content/discovery/ideas-and-advice/industrial-electrical-safety-guide
Autor: Bogdan Grămescu
Aurocon Compec – https://www.compec.ro