Fabricile conectate contează pe conectivitate

by donpedro

O productivitate mai mare se bazează pe o mai bună conectivitate
Astăzi, procesul de fabricație trebuie să aibă mai mult din toate: mai multă conectivitate și automatizare, mai multă descentralizare și flexibilitate, siguranță mai mare în funcționare, scalabilitate mai mare. La TE Automation & Control sunt furnizate soluții inovative pentru o conectivitate sigură pentru alimentarea și controlul sistemelor care măresc productivitatea. De la placa de circuit, până la mediile de lucru cele mai dure, TE face ca fiecare conexiune să conteze.

Tendințele pieței arată o creștere în automatizarea industrială
Experții prezic că piața Automatizărilor Industriale va crește în continuare. Cei de la TE, cred că cele 4 tendințe cheie sunt: Simplificarea & Consolidarea, Compatibilitatea cu echipamente vechi & Upgrade, Monitorizarea de la distanță, Obținerea de date în timp real. Acestea vor contribui la creșterea pe termen scurt, dar vor stimula și noua etapă de evoluție în Automatizarea Industrială și anume Industry 4.0. TE oferă soluții de conectivitate pentru a vă ajuta în acest proces de evoluție către industria viitorului.

Puteți conta pe TE pentru performanțe ridicate acum și în viitor
Cu puțin timp în urmă, o hală tipică a unei fabrici conținea echipamente de la o varietate de producători, fiecare realizând o sarcină specifică în procesul de producție, având fiecare propriul protocol de operare. Erau necesari mai mulți tehnicieni, cu experiență în fiecare protocol, pentru a opera mașinile. Deoarece procesul nu putea asigura interoperabilitate, era, de asemenea, necesară o punte specializată de comunicare, capabilă de interpretare și comunicare cu fiecare mașină. Cerințele pentru un randament mai bun au condus la evoluții în automatizarea fabricii, precum și la tendințe către un limbaj de comunicare comun. TE înțelege necesitatea pentru conectivitate sigură care să asigure simplitate, eficiență și timp redus de intrare în operare. Mediile de fabricație în rețea permit o comunicație fără probleme, o viteză mai mare și randament ridicat. Suplimentar transferului de date între echipamente la nivelul halei fabricii, informațiile trebuie partajate în întreg mediul de producție. Accesul în timp real la date cu privire la productivitate și evenimente din producție, permite luarea rapidă de decizii în întreaga organizație. Cu o istorie lungă de inovații și experiență industrială, TE este unul dintre liderii responsabili cu împingerea granițelor eficienței și productivității – oferind soluții de comunicare mai simple, mai rapide și mai economice.

Produsele de Internet Industrial de la TE joacă un rol vital în automatizarea fabricii

Produsele de Internet Industrial de la TE sunt larg răspândite în fabricile conectate de astăzi și joacă un rol critic în asigurarea randamentului a numeroase procese de fabricație. Utilizate extins în echipamente de manipulare a materialelor, soluțiile TE de comunicații industriale pot fi, de asemenea, găsite în industria alimentară și a băuturilor, precum și în numeroase aplicații de fabricație cu roboți industriali. Odată cu dezvoltarea de produse mai mici pentru Internetul Industrial, soluțiile TE sunt ideale pentru sisteme de vizualizare, uzuale în echipamente de securitate și dispozitive de sortare documente.

Controlul proceselor

Controlul proceselor permite producția de masă ce utilizează procese repetitive implicând în mod tipic combinația unui material brut cu un altul, utilizând un lichid pentru a facilita procesul. Soluțiile de conectivitate industrială TE sunt utilizate în numeroase industrii cu procese intense, incluzând conversia apei uzate în apă curată, potabilă; rafinare în industria petrolieră; transformarea pepitelor de aur.

Industria alimentară și a băuturilor

Soluțiile de conectivitate industrială sunt implicate și în industria alimentară și a băuturilor. De exemplu, într-o fabrică de îmbuteliere bere, prin Internet Industrial se controlează fiecare etapă a procesului – de la spălare, la uscare, umplere, punere a capacului și etichetare pentru fiecare sticlă. Un controler master programabil sincronizează fiecare mișcare și comunică progresul. Dovediți în consecvența funcționării, conectorii TE pot minimiza dramatic problemele de funcționare și pot păstra linia în funcțiune.

Linii de asamblare în industria auto

Soluțiile de comunicații industriale de la TE au avut un impact semnificativ în industria de asamblare auto. Complexitatea inerentă în numeroșii pași interdependenți conduce la o valoare ridicată a conectorilor TE pentru internet industrial în special în medii în care sunt utilizate echipamente robotice și de automatizare de multe tipuri – de la nituire și sudare până la strângerea șuruburilor de la bordul mașinii. Mișcările sunt sincronizate în timp real pentru a evita opririle nedorite.

Robotică

Soluțiile de conectivitate industrială de la TE joacă un rol semnificativ în domeniul în continuă dezvoltare al roboticii. Federația Internațională a Roboticii a raportat creșteri de 38% în ceea ce privește roboții industriali – în industrii precum auto, alimentară & băuturi, prelucrări metalice. Fie că este vorba despre roboți de dimensiuni umane pentru operații tip sudare, fie că este vorba despre SCARA utilizat pentru inserare de pini în găuri rotunde, sau roboți Cartezieni pentru aplicații de tip pick&place, conectorii industriali TE asigură comunicarea roboților de toate tipurile, în mediile de lucru cele mai diverse.

Sisteme de vizualizare

În vreme ce primele sisteme de vizualizare erau lansate în urmă cu mai bine de 3 decenii, sistemele de vizualizare de azi necesită camere miniaturizate, dar care să ofere viteză crescută și putere. TE oferă o familie patentată de produse de conectivitate, proiectate specific pentru utilizare în spații restrictive, cu o amprentă cu 25% mai mică decât alte produse similare. Fie că sunt utilizați în sisteme de sortare sau camere de securitate, conectorii TE sunt soluția ideală pentru sistemele de vizualizare – deoarece ele furnizează putere și performanțele necesare, ocupând un spațiu semnificativ mai redus.

Caracteristici așteptate de la liderul mondial în soluții de conectivitate

TE și-a făcut o obișnuință din a păstra și inventaria componentele preferate, astfel încât să se poată răspunde rapid comenzilor. Chiar și în cazul comenzilor speciale, particulare, TE lucrează la a reduce timpii pentru a facilita soluții eficiente în plaja de timp dorită.

Instalare în câmp

  • Simplitate și flexibilitate pentru a permite instalare de ordinul secundelor, până la câteva minute
  • Nu necesită unelte speciale sau experiență
  • Întregul proces de instalare poate fi realizat rapid, simplu și la îndemână.

Siguranță mare în funcționare

  • Performanțe de siguranță în funcționare chiar și în mediile industriale de fabricație cele mai dure
  • Durată de viață fără egal
  • Elimină necesitatea de înlocuire constantă și de întreruperi costisitoare

Robustețe

  • Proiectat și construit pentru a rezista în mediile cele mai solicitante și inospitaliere
  • Toleranță la numeroase elemente de tip hazard, precum praf, temperatură extremă sau umiditate și vibrații
  • Utilizat cu imersie în lichide, în aplicații de cale ferată și în zone de militare de război

Ecranare EMI

  • Protecție față de interferențele cauzate de radiația electromagnetică externă
  • Asigură trecerea constantă a electricității
  • Minimizează opririle costisitoare

Nucleu comun

  • Conectorii RJ 45 cu nucleu comun
  • Interschimbabil cu carcasă din plastic sau metal
  • Permite o flexibilitate maximă pentru numeroase aplicații diverse

Produse de comunicație industrială de la TE CONNECTIVITY

Conectori industriali USB

Cu peste 6 miliarde de porturi USB instalate global, conectorii industriali USB de la TE sunt ideali pentru orice aplicație USB industrială, necesitând forță de blocare ridicată sau design de etanșare.

Caracteristicile includ:

  • Mecanism de blocare integrat
  • Feedback sonor și tactil, pentru a preveni deconectarea accidentală
  • Conformitate cu specificațiile de transmisie USB2.0
  • Conexiuni cu lipire
  • Prize de conectare single sau duble, montabile pe PCB
  • O versiune cu etanșare cu mecanism baionetă de conectare rapidă, pentru utilizare în medii dure

Exemplu produs:
Port USB mamă tip B, cu montare pe panou

Nr. stoc RS 788-4476;
Cod de producător 2058365-1

Conectorul circular industrial cu clasă de protecție IP67 este un kit cu montare pe panou ce asigură conectare USB 2.0 etanșă. Acest conector circular industrial dispune de un inel de cuplare baionetă cu ¼ rotații și constă dintr-o carcasă din zinc, garnitură pentru montare pe panou, piuliță și conector USB tip B cu carcasă din termoplastic și ecranare staniu-nichel. La nevoie este disponibil și un capac pentru protecție la praf – vedeți număr de stoc RS 782-5884.

Exemplu produs:
Conector USB Tip A de la TE Connectivity, montare pe PCB

Nr. stoc RS 660-0038;
Cod de producător 1775690-2

Venind în completarea conectorilor industriali prezentați, conectorul USB cu blocare de la TE creează o conexiune stabilă pentru cablurile din interiorul diverselor echipamente. Designul unic de blocare verticală previne deconectarea accidentală, asigurând o legătură sigură pentru conectorul tip A. Operând ca un port mamă USB 2.0, conectorul USB cu blocare de la TE este ideal pentru utilizare în dispozitive inclusiv mobile, unde este necesară extra-protecție a conexiunilor USB expuse.

Conectori industriali RJ45

Conectorii industriali RJ-45 de la TE utilizează un design cu ,,nucleu comun”cu scopul îmbunătățirii flexibilității.

Caracteristicile includ:

  • Tehnologie de conectare rapidă a terminalelor
  • Instalare în câmp pentru IP20, ODVA & conectori de tip push-pull
  • Viteza de transmisie de date de 100 Mbit/s (4) până la 1000 Mbit/s (8)
  • Blocare rezistență
  • Blocare secundară cu cadru suport opțional.

Exemplu produs:
Conector mamă Cat5 RJ45, cu montare pe cablu

Nr. stoc RS 706-0204;
Cod de producător 1-1546409-1

Conectorul propus ca exemplu este un conector PCB RJ45 mamă standard de tip industrial circular etanș Varianta 3 care permite lipirea unui cablu în vederea conexiunii la Internet. Această variantă industrială de RJ45 dispune de o carcasă din ABS și de o conexiune filetată care contribuie la obținerea unei clase de protecție IP67, precum și la rezistență la vibrații. Receptorul PCB RJ45 Varianta 3 este compatibil cu conectorii standard comerciali RJ45, categoria de cablu 5e și poate fi utilizat și împreună cu produse fără ecranare. Toate modelele au o calitate excelentă și sunt foarte sigure în funcționare.

Conectori industriali MINI I/O

Sistemul de conectori industriali Mini I/O de la TE asigură o interfață compactă, mică, cu închidere, de tip intrare-ieșire fir-la-placă, ce utilizează numai 25% din spațiul necesitat de conectorii convenționali RJ45. Cu un spațiu de PCB disponibil cu 75% mai mare, conectorii industriali Mini I/O permit o mai mare flexibilitate de proiectare, o utilizare mai eficientă a spațiului și opțiuni crescute față de aplicație.

Caracteristicile suplimentare includ:

  • Două puncte de contact pentru medii cu vibrații ridicate
  • Forță de retenție de până la 98N
  • Protecție la tragere accidentală și deconectare
  • Disponibilitate în două versiuni polarizate pentru prevenirea erorilor de conectare
  • Versiunea verticală permite conexiuni din toate unghiurile
  • Instalare simplă.

Exemplu produs:
Conector Mini I/O cu montare pe cablu

Nr. stoc RS 703-9664;
Cod de producător2040008-1

Caracteristicile cheie ale acestor conectori sunt dimensiunea mică și compactitatea, precum și două interfețe unice ce previn conectarea greșită. Printre aplicațiile recomandate sunt: comunicații industriale, sisteme de comandă pentru acționare, PLC-uri, robotică. Din punct de vedere mecanic conectorii pot opera la o temperatură între -40°C … +85°C, iar durabilitatea este de 1500 de cicluri. Forța de retenție este de 98N. Din punct de vedere electric, tensiunea nominală este de 30V, la un curent nominal de 0.5A. Carcasa este realizată din termoplastic, iar contactele din aliaj de cupru.

Industry 4.0 se bazează pe conectivitate

Integrarea electronicii în automatizarea industrială a devenit din ce în ce mai importantă, deoarece hardware-ul și sistemele au devenit din ce în ce mai avansate. Inteligența integrată la nivelul halei de fabrică, de exemplu, va asigura că toate dispozitivele furnizează date în timp real conducând la optimizarea lanțului global de furnizare. La hotarul Industry 4.0, migrarea în teren a mai multor tehnologii și aplicații bazate pe transmisii de informații se bazează pe un transfer de date și de putere sigur și predictibil. Comunicațiile industriale sunt cheia către o integrare fără probleme a tuturor dispozitivelor și către un transport sigur a unor cantități mari de date prin rețea.

TE Connectivity caută alături de clienții săi identificarea și rezolvarea provocărilor legate de conectivitate, acum și în viitor. Prin intermediul furnizorului nostru RS Components COMPEC vă pune la dispoziție mii de produse marca TE, pentru mai multe informații despre oferta de produse accesați https://ro.rsdelivers.com/.

Autor: Bogdan Grămescu

Aurocon Compec
COMPEC-lOGO

S-ar putea să vă placă și