Editorial – de Gabriel Neagu

by donpedro

Spaţiul din această ediţie mă obligă să mă refer la o singură acţiune, dar foarte importantă pentru comunitatea studenţilor electronişti. Este vorba despre finala

“Freescale Cup 2014”, competiţie organizată de către unul dintre cei mai importanţi producători de microcontrolere din lume – Freescale Semiconductor.
Finala din acest an a avut loc în Erlangen, Germania, în perioada 29-30 Aprilie, iar gazda competiţiei din acest an a fost Institutul Fraunhofer IIS (IIS – Institute of Integrated Circuits).
În momentul desfăşurării finalei revista noastră se afla în tipar, aşadar o prezentare amănunţită a evenimentului o voi face în numărul viitor, dat fiind faptul că am avut ocazia să particip “pe viu” la acest concurs şi nu în ultimul rând, la finala “Freescale Cup” din acest an, au participat şi patru echipe din România, după cum urmează:

Echipa MIKA – Institutul Politehnic Bucureşti
Echipa EMMA – Universitatea din Craiova
Echipa AIA – Universitatea Transilvania din Braşov
Echipa Bolt – Universitatea Tehnică din Iaşi.

Succes tuturor şi ne auzim la începutul lunii Iunie!
gneagu@electronica-azi.ro

S-ar putea să vă placă și