Beneficiind de sprijin financiar de la compania-mamă comună americană Teradyne, Universal Robots (UR) și Mobile Industrial Robots (MiR) au achiziționat un teren de 50.000 m2 în Odense, unde vor fi investiți 36 de milioane de dolari în construcția unui hub major destinat coboților în “capitala coboților”. Roboții colaborativi – sau coboții – sunt segmentul de automatizare industrială cu cea mai rapidă creștere a momentului. Coboții sunt un tip de roboți ușor de utilizat, care pot lucra aproape de oameni, fără a fi nevoie de delimitare de siguranță, îmbunătățind atât mediul de lucru, cât și productivitatea.
Noul hub al coboților susține misiunea Teradyne de a consolida și mai mult pozițiile de lideri pe care UR și MiR le-au stabilit la nivel mondial.
“UR și MiR conduc revoluția robotului colaborativ, care pune la dispoziția companiilor de toate dimensiunile soluții de automatizare. Teradyne continuă să investească agresiv în dezvoltarea de noi produse, soluții și canale de vânzări, iar acest nou centru este o parte cheie a strategiei noastre de creștere”, spune Mark Jagiela, Președinte și CEO al Teradyne. “Am găsit ceva foarte special în Danemarca. Combinația daneză de design industrial inovator, combinată cu un simț practic de afaceri, au creat o combinație perfectă pentru această industrie emergentă. Abilitatea de a face roboții să lucreze în colaborare cu oamenii într-o manieră prietenoasă pentru utilizator este un lucru pe care nu l-am întâlnit până la acest nivel nicăieri în altă parte a lumii și suntem foarte încântați să ne extindem resursele din Odense.”
Nu este prima dată când proprietarul UR și MiR investește pentru dezvoltarea roboților în Danemarca. Până în prezent, Teradyne a investit peste jumătate de miliard de dolari în cele două tinere companii daneze, ambele cu un ritm de dezvoltare rapid.
Este estimată o creștere a locurilor de muncă
Spațiul se află în cartierul industrial Odense, aproape de sediul actual al UR, care va deveni, de asemenea, o parte a noului hub de coboți. Cele două companii vor continua ca entități separate, cu scopul de a crea un mediu atractiv care va ajuta la atragerea de noi angajați pentru a facilita creșterea continuă așteptată de acestea în următorii ani.
“Danemarca are un avans semnificativ pe piața globală a coboților. Investiția ambițioasă în construirea celui mai mare hub de coboți din lume chiar aici, în Odense, are mult sens”, spune Thomas Visti, CEO Mobile Industrial Robots. “Crearea unui mediu puternic, profesional, cu dotări excelente, ne permite să atragem talent din toată lumea.” MiR a angajat 100 de angajați în ultimul an, UR adăugând 280 de noi membri în ultimii doi ani. Astăzi, cele două companii au 160, respectiv 450 de angajați în Danemarca. UR are aproape 700 de angajați în întreaga lume, în timp ce personalul MiR numără în jur de 220 la nivel global.
Baza unică de talente în Danemarca
Jürgen von Hollen, președintele Universal Robots, vede un potențial enorm pe piața de coboți. “Estimările sunt că această piață va crește până la o valoare totală de aproape 12 miliarde de dolari în 2030, potrivit ABI Research. Cererea de coboți danezi înseamnă deja că ne depășim capacitatea centrelor noastre actuale din Odense, atât la UR cât și la MiR”, spune președintele UR. “Odense are un ecosistem puternic de talent și suntem încântați să avem oportunitatea de a investi pe termen lung în mediul unic de robotică pe care l-am construit aici în ultimii 10 ani.”
Clusterul de robotică danez emergent
Industria robotică daneză este în plină expansiune; sondajul anual din 2019 al asociației comerciale Odense Robotics arată că 8.500 de persoane lucrează pentru companii daneze de robotică în prezent, dintre care 3.900 în zona Odense, al treilea oraș ca mărime al Danemarcei. Dacă se respectă previziunile de creștere, potrivit companiei daneze de analiză Damvad industria daneză de roboți va avea 25.000 de angajați în 2025.
Și nu doar numărul de angajați crește. Veniturile totale ale companiilor daneze de robotică au crescut cu 18% în 2018, ajungând la 995 milioane dolari, exporturile crescând cu 26%. Aceste cifre sunt deosebit de importante prin faptul că în urmă cu doar 15 ani Danemarca nu avea nicio industrie robotică despre care să vorbească.
Mobile Industrial Robots (MiR)
Universal Robots
Teradyne