În ultimii câțiva ani, multe organizații au implementat într-un ritm alert schimbări bazate pe dezvoltarea tehnologică. Pe măsură ce societatea este într-o continuă digitalizare, integrarea tehnologiei și gestionarea eficientă a noilor procese reprezintă cheia succesului. Având în vedere transformările rapide în ceea ce privește locurile de muncă din mai toate industriile, fie că este vorba de trecerea la munca hibridă sau de adoptarea unor noi tehnologii, Anders Beck, Vice President of Strategy and Innovation în cadrul Universal Robots, ne spune la ce ne putem aștepta în 2023.
Soluțiile „la cheie”, preconfigurate și gata de folosit, vor simplifica accesul la tehnologiile din domeniul automatizării
În ultimii ani, am asistat la dezvoltarea multor tehnologii sofisticate. Progresele din robotică, învățarea automată („machine learning”) și alte tehnologii au sporit substanțial ritmul acestei schimbări. Crearea unui sistem robotizat necesită dezvoltarea componentei hardware și software, dezvoltarea de aplicații, senzori și interfețe, pentru a numi doar câteva dintre necesități. De aceea, 2023 va fi anul soluțiilor „la cheie”. Producătorii de echipamente originale („Original Equipment Manufacturers” sau OEM) – companii care creează noi aplicații și produse în jurul tehnologiilor existente – se vor afla în centrul acestei sarcini. Ei sunt capabili să stimuleze inovația prin combinarea tehnologiilor, pentru a oferi soluții complete pentru cele mai comune aplicații de pe o linie de producție, cum ar fi sudarea și paletizarea.
Rezultatul? Automatizarea va deveni mai sofisticată, dar mai ușor de utilizat decât până acum. În cele din urmă, aceste soluții inovatoare facilitează integrarea de către companii a unor tehnologii esențiale și nu există nicio limită pentru modurile creative pe care companiile le vor găsi pentru a aduce roboții alături de oameni la locul de muncă.
Producătorii se vor îndrepta către producția modulară
Roboții industriali tradiționali rămân o componentă importantă în unele zone ale producției, dar observăm o tendință de implementare a modelelor de producție mai flexibile. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că roboții industriali tradiționali sunt, de obicei, mari, ficși și implică o implementare mult mai complexă.
În schimb, coboții pot efectua o gamă similară de activități precum roboții industriali tradiționali, însă sunt mai mici, mai ușori și pot fi implementați mai facil. Sunt concepuți pentru a lucra alături de oameni, astfel încât prezintă un risc mai mic pentru siguranță și sunt mai potriviți pentru mediile care necesită flexibilitate și adaptabilitate. În plus, coboții sunt cei mai eficienți din punctul de vedere al costurilor pentru companiile care doresc să automatizeze.
Se estimează că industria coboților va crește la 2,2 miliarde de dolari până în 2026 (The Collaborative Robot Market 2022 Report, Interact Analysis). Pe măsură ce coboții continuă să schimbe modul în care se lucrează în zone precum ambalarea, paletizarea, sudarea și asamblarea, în 2023 vom vedea companii și mai mari apelând la coboți pentru a crește modularitatea producției. Greutatea robotului și versatilitatea vor fi specificații esențiale pentru cei care vor căuta noi soluții de automatizare.
Sarcina utilă mai mare a coboților și o rază mai lungă de acțiune vor schimba peisajul pentru unele zone ale producției
Pe măsură ce mai multe companii se îndreaptă către automatizarea realizată prin coboți, mulți producători vor avea în continuare nevoie să lucreze cu greutăți mai mari. Vestea bună este că, recent, au fost introduși mai mulți coboți cu sarcină utilă mare și cu o rază de acțiune mai largă. În 2023, acest tip de coboți vor continua să transforme industria producției, îmbunătățind viața multor angajați.
Anul acesta, Universal Robots a prezentat un nou cobot, UR20, construit pentru sarcini utile mai mari, viteze mai mari și un control superior al mișcării, toate într-un sistem ușor, cu o amprentă mică. Sarcina utilă de 20 de kilograme va transforma aplicații precum paletizarea, în timp ce raza sa de 1750 de milimetri va fi utilă în sudare. Cobotul va fi suficient de ușor pentru a fi pur și simplu deșurubat și mutat sau atașat unei unități de producție pe roți. Acest lucru va crea noi posibilități pentru aplicații și va stimula inovația la nivel global. UR20 va fi livrat clienților în 2023.
Creșterea instalărilor de roboților industriali pe termen lung va continua, în ciuda incertitudinilor globale
IFR World Robotics Report, cel mai important raport din robotică, a arătat că instalarea roboților industriali a atins un maxim istoric în 2021, crescând cu 31% față de anul precedent. În general, instalațiile anuale de roboți la nivel mondial între 2015 și 2021 s-au dublat. Deși creșterea din 2022 pare să fie mai lentă în sector, aceasta se datorează în mare parte incertitudinilor globale declanșate de pandemie și de deficitul de componente electronice.
Ne așteptăm ca tendința ascendentă a automatizării prin coboți să ia avânt în 2023. De ce? Întreprinderile din întreaga lume se confruntă cu o penurie de forță de muncă și competențe și, în ciuda provocărilor de zi cu zi cu care se confruntă industria în acest moment, ne aflăm în mijlocul tranziției către industria 5.0, în care lucrul alături de roboți pune accentul pe rolul omului, pe sustenabilitate și dezvoltarea afacerii.
Clienții vor fi în centrul proiectării roboților
Deși vorbim pe larg despre colaborarea roboților la locul de muncă, partea umană este cea care stimulează inovația. Clienții își înțeleg propriile nevoi mai bine decât oricine altcineva și oferă mai mult ca niciodată informații valoroase cu privire la cerințele lor. Astfel, companiile de robotică vor implica mult mai mult clienții finali în dezvoltarea produselor.
Proiectele de co-dezvoltare în care companiile de robotică și clienții lucrează împreună în dezvoltarea de soluții vor crește în 2023. În cele din urmă, acestea permit clienților să influențeze direct produsul pe care îl cumpără, oferind, în același timp, informații utile pentru companiile producătoare de roboți, care vor putea lansa produse în beneficiul întregii piețe.
Viitorul coboților
Companiile trebuie să inoveze constant și să rămână adaptabile pentru a supraviețui și a se extinde. Pe măsură ce înaintăm în 2023, acestea se vor baza din ce în ce mai mult pe tehnologie și inovație pentru a accesa noi soluții „la cheie”, gata de integrat în producție – toate acestea fac din anul următor o perioadă interesantă pentru automatizare.