CODICO: Noile produse de la COMPEX țintesc domeniul industrial de temperatură

by donpedro

Producătorii de puncte de acces (AP) industriale, routere și hub-uri aleg din ce în ce mai mult standardul 802.11ac Wi-Fi de bandă largă. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că specialistul în module Wi-Fi, COMPEX, și-a extins în mod constant portofoliul de produse pentru acest standard în ultimii ani. În timp ce primele module PCIe de la COMPEX au ajuns la dimensiuni de până la 50.95 × 50mm, toate modulele PCIe 11ac sunt acum disponibile
la CODICO în factori de formă compleți (standard: 50,95 × 30mm), chiar și pentru soluțiile MIMO 4 × 4.

Tabel 1

Fondată în 1989, compania COMPEX colabo­rează de 14 ani cu Qualcomm și utilizează exclusiv în toate module sale cea mai recentă tehnologie Wi-Fi. Mai mult, COMPEX este partener ADC (Authorized Design Center) oficial al Qualcomm și, pe lângă proiectele de referință, oferă clien­ților săi suport în proiecte personali­zate de hardware și software.
COMPEX este recunoscut în industrie de foarte multă vreme ca un specialist al modulelor PCIe Wi-Fi care operează atât în domeniul extins de temperatură (-20°C până la + 70°C) cât și în domeniul temperaturilor industriale (-40°C până la + 70°C). Cele mai recente module care operează într-un interval extins al temperatu­rilor industriale (-40°C … + 85°C) sunt marcate în plus cu litera “I” (Industrial). Limita superioară a temperaturii de 70°C specificată la aceste module se referă la temperatura de la suprafața dispozitivelor. Deoarece tempera­tura din interiorul acestora este mai mare decât în exterior, pentru a obține o fiabilitate îndelungată în cazul unor viteze mari de transfer de date, COMPEX recomandă pentru operare permanentă, menținerea unei marje de siguranță.

Tabel 2

Majoritatea modulelor 11ac sunt dis­po­nibile în ambele variante de tem­peratură, adică în versiuni cu și fără “I”. Cele două tabele oferă o prezentare generală a tuturor modulelor 11ac disponibile; în tabelul 1 sunt prezentate modulele din banda unică de 5GHz, iar în tabelul 2 sunt detaliate modulele cu operare în bandă dublă. Tabelul cu referire la banda unică (operare la 5GHz) include deja 4 module noi: WLE650V5-18A-I, WLE 650V5-25A-I, WLE1216V5-20-I și WLE1000V5- 20. În timp ce primele trei module reprezintă versiunea industrială a modulelor deja disponibile pe piață WLE 650V5-18A (MU MIMO 2 × 2), WLE650V5-25A (MU MIMO 2 × 2) și WLE1216V5-20 (MU MIMO 4 × 4), modulul WLE1000V5 este prima versiune pentru o singură bandă 802.11ac, cu MU MIMO 3 × 3.
De regulă, diferențierile dintre toate modulele cu funcționare în bandă unică sunt date de configu­rațiile antenei disponibile și de vitezele de transfer de date de 867Mbps@MU MIMO 2×2, 1.3Gbps@ MU MIMO 3×3 și 1.7Gbps@MU MIMO 4×4. O altă trăsătură distinctivă este puterea lor de ieșire. În timp ce familia WLE650V5-18A suportă o putere maximă de ieșire de 18dBm@5Ghz, familia de mare putere WLE650V5-25A oferă o putere de ieșire de 25dBm@5GHz. În schimb, familiile de module WLE1216V5-20 și WLE1000V5-20 suportă 20dBm@5Ghz. Ceea ce au în comun toate modu­lele cu operare în banda unică de 5GHz este că su­por­tă modul multi-utilizator (MU) și, de asemenea, gruparea canalelor 80MHz + 80MHz pentru, de exem­plu, 1SS sau 2SS (SS = Spatial Stream). Doar modulul WLE1000V5 nu acceptă gruparea canalelor.
Datorită lărgimii mari de bandă și a ratei de disipare rezultate, toate modulele cu operare în bandă unică sunt disponibile (standard) cu radiator. Cu toate acestea, COMPEX răspunde cererilor clienților săi, astfel încât modulele pot fi, de asemenea, livrate cu radiatoare personalizate sau chiar fără acestea. În timp ce modulele single-band sunt conforme cu standardele 802.11ac și 802.11a/n@5GHz, modu­lele cu operare în bandă dublă oferă conformitate cu 802.11b/g/n@2.4GHz. Dintre aceste soluții, un modul se remarcă prin designul și dimensiunile sale de numai 1.2 × 1.2cm.
Deși COMPEX s-a concentrat anterior exclusiv pe module cu interfață PCIe, părăsește acum această cale pentru a oferi, pentru prima dată o soluție cu o interfață SDIO 3.0 de mică putere. Modulul WSD377 se bazează pe procesorul Qualcomm QCA9377-3 care dispune, pe lângă funcționalitatea Wi-Fi și de Bluetooth 4.2. La Qualcomm, această componentă este inclusă în grupul de produse IoT și, prin urmare, este clară intenția COMPEX de a-și extinde portofoliul existent de clienți din sectorul industrial pentru a include aplicațiile IoT. Alte modu­le IoT se află în proiectele viitoare ale companiei.
Dacă sunteți interesați de aceste produse vă invităm să-l contactați pe dl. Ivan Mitic, Managerul Regional de Vânzări la distribuitorul CODICO.

Ivan Mitic
ivan.mitic@codico.com
+43 1 86 305-194

CODICO | www.codico.com www.codico.com/shop

S-ar putea să vă placă și