Ceasul cu senzori, disponibil acum la Crowd Supply, combină designul iconic cu capabilități versatile de detecție

by donpedro

Crowd Supply, principala platformă de dezvoltare de produse care conectează creatorii de hardware cu cei care adoptă rapid proiecte și cu susținătorii entuziaști, anunță lansarea Sensor Watch, o versiune inovatoare a ceasului inteligent care oferă un upgrade ARM Cortex M0+ ceasului de mână clasic Casio. Sensor Watch renunță la caracteristicile consumatoare de putere, precum conectivitatea Wi-Fi, suportul Bluetooth și un ecran uriaș, concentrându-se în schimb pe aplicații practice și durata de viață a bateriei. Ca să nu mai vorbim de stilul retro!

Sensor Watch găsește loc pentru un microcontroler ARM Cortex M0+ de foarte mică putere și o placă de senzori modulară în interiorul carcasei subțiri a unui clasic al anilor ’90 – ceasul de mână Casio F-91W. Și face acest lucru oferind în același timp rezistență la apă până la 30 de metri, o durată de viață a bateriei estimată la un an întreg cu o singură baterie de 100 mAH și un design complet ‘open source’.

Sensor Watch, dezvoltat de Oddly Specific Objects și lansat cu sprijinul Crowd Supply, dispune de mai multe display-uri de ceas gata de utilizare provenite de la firmware-ul comunității Movement, inclusiv un ceas universal, un jurnal de temperatură și un generator de parole unice bazate pe timp (TOTP) pentru autentificarea cu doi factori. Un conector USB Micro B încorporat facilitează modificarea sau actualizarea firmware-ului ceasului, iar un conector flex-PCB cu 9-pini vă permite să îi extindeți și mai mult funcționalitatea prin integrarea unei game largi de senzori, inclusiv un accelerometru pentru urmărirea activității, un fototranzistor pentru măsurarea luminii sau un microfon pentru urmărirea expunerii la zgomot. Arhiva Sensor Watch include proiecte ‘open source’ pentru mai multe astfel de plăci, iar această resursă va crește pe măsură ce comunitatea va continua să viseze la noi aplicații pentru această platformă.

Sensor Watch, unul dintre cele mai recente proiecte hardware lansate prin intermediul Crowd Supply, dispune de microcontrolerul de la Microchip SAM L22 și face parte din programul de proiectare electronică Microchip Get Launched‘. Microcontrolerul SAM L22 dispune de 256 KBytes de memorie flash și 32 KBytes de memorie RAM, funcționând la o frecvență de până la 32 MHz.

Pentru a afla mai multe despre Sensor Watch, vizitați:  https://www.crowdsupply.com/oddly-specific-objects/sensor-watch.

Crowd Supply

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu