Bun venit tehnologiei viitoarelor generații de osciloscoape

by donpedro

Osciloscoapele Keysight din seria S Infiniium încorporează o nouă tehnologie ADC pe 10 biți împreună cu o tehnologie de zgomot redus al circuitelor de intrare pentru a oferi cea mai bună integritate de semnal până la 8GHz. Keysight a mai încorporat în osciloscoapele din seria S o unitate SSD pentru pornire rapidă, un ecran capacitiv de 15″ cu funcţionare la atingere ușoară și o placă de bază Intel i5 pentru procesare rapidă. Seria S de osciloscoape este compatibilă cu o multitudine de sonde și aplicații Infiniium de la Keysight Technologies, Inc.

Osciloscoapele din seria S mai dispun de:
• Memorie standard: 100 Mpuncte (2 canale) şi 50 Mpuncte (4 canale) cu extensie opţională la 800 Mpuncte
• Viteza maximă de eşantionare: 20 GSa/s (2 canale) şi 10 GSa/s (4 canale)
• 2mV/div scala verticală, mufe BNC de panou garantate la peste 8 GHz
• Suportă intrări diferențiale cu 2 canale (canale 1 şi 3 sau 2 şi 4) fără sondă diferențială
• Filtre de corecţie în FPGA pentru caracteristicile de frecvenţă şi de fază
• Stabilitate de frecvenţă de 0.012 ppm provenind de la OCXO. Jitter scăzut, mai mic de 0.1 ps eficace
• ENOB de 8.1 biţi la 500MHz şi 7.2 biţi la 4GHz
• Rezoluția ADC-ului intern este de 0.781 mV cu 1024 trepte
• Zgomot eficace mai mic de 170μV @ 4GHz (SINAD = 44.2 dB)

Notă. Lățimile de bandă analogică de 6GHz și 8GHz sunt funcţionale cu 2 canale active şi se restrânge la 4GHz când sunt patru canale active.
ENOB = numărul efectiv de biţi; este o măsură a re­zo­luţiei atunci când sunt luate în conside­rare zgomotul (SINAD) şi distorsiunile.
Se calculează cu formula:

ENOB = (SINAD – 1.76) / 6.02 = (44.2 – 1.76 ) / 6.02 = 7.05

Notă. Pentru a avea rezoluţie maximă, semnalul trebuie încadrat pe tot ecranul.
De aceea, există scală fină pentru amplificarea pe verticală. Pentru o imagine pe jumătate de ecran, ENOB scade la 6.2 biţi.
Teoretic, dacă un osciloscop are un ENOB bun, va avea erori minime de sincronizare, mici semnale parazite cauzate de distorsiuni de intercalare (interleaving) și zgomot de bandă largă scăzut. Deci, dacă o aplicație se bazează în principal pe unde sinusoidale, atunci este sigur să spunem că ENOB va oferi un criteriu eficient pentru selecţia osciloscopului.

Dacă se iau în consideraţie neuniformităţile de fază, răspunsul în frecvență sau decalajul tensiunii continue la intrare atunci în graficul de mai jos se prezintă un semnal de intrare și afișarea lui pe două osciloscoape diferite. Ambele instrumente au același ENOB, totuși unul prezintă mai corect semnalul de intrare.

 

COMTEST SRL   |   www.comtest.ro   |   office@comtest.ro

Agilent_EA0311_Sigla_Comtest

S-ar putea să vă placă și