Agilent Technologies 8990B

by donpedro

Analizorul de putere de vârf

Cele două intrări video permit analiza simultană în domeniul timp a puterii de RF şi a semnalelor de control. Digitizarea canalelor video se face cu 2 GS/secundă.

Descriere
Echipamentul 8990B este un analizor de putere de vârf cu două canale de RF pentru sonde de putere şi două canale video. Când este folosit cu senzorii de putere recomandaţi, N1923A şi N1924A, analizorul de putere de vârf 8990A este capabil să măsoare aspectele dinamice sau de timp ale puterii RF:

• Timpul de creştere sau cădere până la 5ns
• Gamă dinamică de puteri cuprinsă între -35 şi 20dBm
• Putere de vârf, minimă şi medie
• Raportul puterilor medie şi de vârf
• Frecvenţă de repetiţie, durată şi durata pauzei impulsurilor, factorul de umplere
• Puterea pe palierul de sus şi la bază
• Supracreşterea.

Analizorul execută peste 1500 de citiri pe secundă. Anvelopa de RF este digitizată la o viteză de 100 MS/secundă cu lungimea maximă a înregistrării de o secundă respectiv 2 Mpuncte. Banda de modulaţie cu baleiere repetitivă este 150MHz, iar la o singură baleiere banda este de 30MHz.
Analizorul este recomandat în proiectarea şi evaluarea amplificatoarelor de putere funcţionând în regim de salve de RF atunci când este necesară o analiză precisă a formei de undă. Analizorul execută automat 15 măsurători asupra impulsurilor în concordanţă cu Standardul IEEE 181.

Alte caracteristici
Analizorul execută calibrarea şi echilibrarea de nul pentru sondele de putere RF în mod automat. În plus, pe interfaţa USB, acceptă al treilea senzor de putere cu care se măsoară puterea reflectată.
Baleiajul funcţionează în regim automat, declanşat sau singular şi se execută cu viteze cuprinse între 2 ns/div şi 100 ms/div. Declanşarea se poate face şi cu poartă de timp pentru reducerea suplimentară a
zgomotului.
Afişajul de 15 inch primeşte comenzi prin atingere şi afişează simultan cele patru canale plus canalul USB. Afişajul poate fi şi dual atunci când este activat zoom × 20.
Calculatorul încorporat funcţionează cu sistemul de operare Windows XP Profesional, bazat pe un Intel Core 2TM Duo la 3GHz, cu memorie RAM de 4GB şi HDD > 250MB. Interfeţele disponibile sunt LAN, RS 232, două PS2, Centronix, 7 porturi USB, dual monitor video out XGA.

COMTEST SRL
Tel: +40 21 2110883
Fax: +40 21 2110884
contact@comtest.ro
office@comtest.ro
www.comtest.ro

S-ar putea să vă placă și