Mouser Electronics, Inc., distribuitorul mondial autorizat cu cele mai noi semiconductoare și componente electronice, stochează acum kit-ul Hello FPGA de la Microchip. Kit-ul este o platformă ‘entry-level’ dezvoltată pentru utilizatorii finali cu experiență scăzută până la medie în ceea ce privește circuitele digitale configurabile FPGA (Field Programmable Gate Array). Kitul Hello FPGA suportă inteligență artificială (AI) și procesare digitală de semnal și include o interfață GUI pentru monitorizarea puterii, care permite dezvoltatorilor să măsoare consumul de putere al unității FPGA în timpul executării proiectelor. Kitul este potrivit pentru dezvoltarea unei game largi de soluții, inclusiv aplicații de comunicații, industriale, aviație, medicale și de apărare.
Kitul Microchip Hello FPGA, disponibil de la Mouser Electronics, include placa de bază FPGA, o placă cu senzorul camerei, o placă cu display-ul LCD și cablul USB necesar. Placa de bază FPGA se bazează pe sistemul-pe-cip (SoC) FPGA SmartFusion®2. Dispozitivul SmartFusion2 cu consum redus de putere combină tehnologia FPGA cu un subsistem de microcontroler bazat pe un nucleu Arm® Cortex®-M3 la 166-MHz care integrează 256 Kbyte de memorie flash, periferice extinse, cache de instrucțiuni și ETM (Embedded Trace Macrocell).
De asemenea, placa de bază FPGA include un microcontroler Microchip PIC32MX7 – care controlează sistemul SmartFusion2 SoC, monitorizează puterea și multe altele – precum și conectori Arduino și Mikroe mikroBUS pentru a oferi flexibilitate pentru prototipare și extindere. Kitul poate funcționa atât ca o unitate independentă, cât și ca o extensie la kiturile Microchip existente printr-un conector PICkit™.
[sam id=”14″ codes=”true”]