Fiind un standard recunoscut, IO-Link reprezintă limbajul comun al tuturor producătorilor, pentru soluții flexibile, care pot fi utilizate la nivel global. Indiferent dacă este vorba despre primul pas către digitalizare, un sistem universal de instalare sau un concept IIoT pentru viitor. Murrelektronik asigură dezvoltarea și producția tehnologiei de automatizare descentralizată și implicit o comunicare perfectă de la senzor până în cloud.
De ce IO-Link?
IO-Link scurtează timpul de punere în funcțiune. Datele de configurare pentru senzorii inteligenți sau actuatoare provin direct din unitatea de comandă și nu este nevoie să fie parametrizate manual, ceea ce accelerează setarea.
Mai mult decât atât, IO-Link punctează prin instalare simplă. Datorită conexiunilor instalate consecvent și fără dispunerea separată a cablurilor analogice, senzorii și actuatoarele pot fi conectate și înlocuite în mod universal și flexibil. Grație conexiunii IO-Link (punct-la-punct), adresarea suplimentară nu mai este necesară.
În plus, cu IO-Link se deschid opțiuni de diagnoză continue până la senzor/actuator. Astfel pot fi localizate rapid sursele erorilor sau componentele care trebuie înlocuite. Datorită monitorizării datelor de proces, IO-Link permite o mentenanță predictivă (Predictive Maintenance). Dacă este necesar, înlocuirea echipamentelor se realizează fără o nouă configurare, fiindcă toți parametrii sunt salvați în master.
IO-Link creează concepte standardizate de utilaje și reduce costuri. Fiindcă varietatea necesară de senzori și actuatoare poate fi redusă la doar câteva variante configurabile de echipamente – dar cu funcționalitate extinsă, în același timp. La acestea se adaugă o varietate redusă de piese, datorită magistralelor configurabile și hub-urilor cu porturi multifuncționale. Pe de altă parte, IO-Link pune capăt cablurilor ecranate scumpe și semnalelor analogice. IO-Link oferă o transmisie digitală a semnalelor, fără interferențe și se bazează pe cabluri standard, economice, neecranate, M8/M12.
Un sistem pentru toți
Sistemul IO-Link de la Murrelektronik „vorbește” pe limba tuturor senzorilor. Indiferent dacă sunt semnale digitale, analogice sau IO-Link – componentele perfect coordonate oferă soluții simple Plug & Play pentru orice semnal. Dispozitivele configurabile în prealabil, precum hub-uri, convertoare și lumini permit o tranziție simplă la instalațiile IO-Link. Funcționează imediat – fără niciun fel de configurare.
Module master IO-Link
Murrelektronik și-a extins portofoliul de produse IO-Link cu modulele fieldbus IP67 „MVK Pro” și „IMPACT67 Pro”. Inovațiile complete dispun de opt porturi master multifuncționale, iar datorită conectorilor M12 codificați L pot produce, de asemenea, curenți înalți. Pe lângă PROFINET, ETHERNET/IP și ETHERCAT, acestea suportă și protocoale IIoT, cum ar fi OPC UA, JSON REST API și MQTT. Așadar, datele privind parametrii, procesele și diagnozele pot fi folosite independent de protocolul fieldbus utilizat. Ele fac posibilă diagnoza “on-board”, care economisește mult timp, iar grație unei carcase solide IP67 pot fi montate în imediata apropiere a senzorilor/actuatoarelor.
Accesorii practice
În jurul acestor module master, hub-urile, convertoarele și echipamentele IO-Link asigură conectarea inteligentă și descentralizată a unității de comandă la nivelul senzorilor/actuatoarelor. Murrelektronik oferă hub-uri și convertoare ca variante Plug & Play, configurate în prealabil, pentru punerea rapidă în funcțiune sau ca variante multifuncționale, cu un interval extins de parametri, pentru utilizare flexibilă. Convertoarele analogice IO-Link transformă orice semnal analogic convențional (curent, tensiune, rezistență și temperatură) în IO-Link.
O interfață integrată IO-Link conferă avantaje suplimentare, fiindcă permite comunicația completă și transparentă, precum și configurarea de la distanță și monitorizarea, dar și transferul alimentării cu energie electrică de la panoul de comandă în teren. Chiar și întrerupătoarele pentru rețeaua de alimentare Emparro67 Hibrid, prevăzute pentru utilizarea în zona IP67, pot fi controlate prin IO-Link.
Mai mult, se potrivesc accesorii suplimentare, precum switch-uri Fast-Ethernet și Gigabit-Ethernet, lămpi de semnalizare cu interfețe IO-Link și butoane M12 sau adaptoare. Sistemul IO-Link de la Murrelektronik își demonstrează pe deplin toate avantajele în calitate de soluție multifuncțională de instalare pentru automatizare.
Murrelektronik GmbH
Tel.: +43 1 7064525-0 | Fax: +43 1 7064525-300
mail@murrelektronik.at
www.murrelektronik.ro