Pe lângă gama variată de componente ce cuprinde: produse electronice, produse pentru electrică şi automatizare, senzori industriali, pneumatică, hidraulică, armături, produse mecanice şi scule, produse pentru testare şi măsurare, în oferta COMPEC mai găsiți 42.000 de produse de la Murr Elektronik , produse ce oferă o abordare integrată pentru rezultate eficiente din punctul de vedere al costurilor:
• concepte flexibile de instalare – procese optimizate
• diagnoze rapide – creşterea disponibilităţii utilajelor
• reducerea timpilor de instalare şi configurare
• optimizare logistică
• reducerea efortului de cablare
Scăderea costurilor de instalare
O companie care doreşte să fie competitivă trebuie să producă eficient din punct de vedere al costurilor. Costurile de instalare a majorităţii maşinilor şi utilajelor industriale reprezintă o pondere foarte mare în costul pe care beneficiarul trebuie să îl suporte pentru achiziţia acestora. Prin intermediul principiului plug&play, specialiştii COMPEC vă oferă o abordare care vă permite să scădeţi costurile de conectare ale subsistemelor prezente în maşinile pe care le produceţi sau le instalaţi.
Atunci când specialiştii proiectanţi aud de “economisire”, se gândesc la costurile cu materia primă necesară producţiei. Ca atare, aceştia schimbă produsele, fiind mulţumiţi că cifra aferentă achiziţiilor este mai mică şi maşina poate funcţiona bine cu noile produse.
Dar specialiştii COMPEC ştiu că vă pot ajuta nu doar prin analizarea aspectelor singulare ale unei instalaţii industriale, ci prin analizarea tuturor proceselor: pornind de la proiectarea utilajului şi până la producţie şi asamblare, configurare, achiziţii sau logistică şi până la procese ulterioare producţiei precum servisarea şi diagnoza.
Un prim exemplu este recomandarea conexiunilor cu conectori dedicaţi în loc de cablare clasică. Cablarea convenţională cere multă răbdare: dezizolarea cablurilor, conectarea şi sertizarea, toate cer timp. Datorită cutiilor de distribuţie pasivă acest lucru se poate face mult mai rapid, experienţa arătând clar că timpul de instalare este redus cu 80%.
Sisteme MURR de distribuţie pasivă M8
Exact8 reprezintă noua generaţie de cutii de distribuţie cu carcasă subţire, de 30mm lăţime şi cu două rânduri de conectori M8. Exact8 vă permite să conectaţi un număr maxim de semnale într-un spaţiu foarte restrâns. Contactele normal-închise ale cutiilor de distribuţie cu 4 poli sunt echipate cu LED-uri de culoare albă, fiind astfel asigurată indicarea optică a semnalelor fără erori. Exact8 oferă opţiuni de montare versatile, chiar şi în cazul aplicaţiilor unde spaţiul de instalare este foarte îngust, mai ales datorită găurilor adiţionale de montare InLine dispuse pe o parte. Noul design al conectorului principal cu terminale cu cleme cu arc scurtează considerabil timpii necesari asamblării şi nu necesită folosirea de scule specializate pentru cablare. Exact8 este disponibil şi în varianta fără conector cu terminale, doar cu conector M12 şi precablat.
Carcasa din poliuretan transparent reprezintă o inovaţie în domeniul cutiilor de distribuţie cu conectori M8, aceasta fiind foarte rezistentă la şocuri şi vibraţii. Cu peste 200 de modele disponibile, Exact8 reprezintă soluţia perfectă pentru orice aplicaţie. Caracteristicile tehnice de mai jos o recomandă:
• Clasă de protecţie IP65, oferind protecţie şi la împroşcarea cu jet de apă
• Clasă de protecţie IP67, oferind protecţie la imersia sub apă la 1m, timp de 30 de minute
• Certificare UL, pentru folosirea în instalaţii pentru SUA şi Canada
• Cablu PUR/PVC, rezistent la abraziune, pentru aplicaţii mobile şi pe şine mobile specifice industriei auto, cu până la 2 milioane de cicluri de îndoire
• Cablu PUR fără halogen, rezistent la uleiuri şi lubrifianţi de răcire precum şi la temperaturi înalte, cu până la 5 milioane de cicluri de îndoire
• LED cu 2 culori, alb şi galben, pentru identificarea optică a semnalelor
• LED-uri pentru logică PNP sau NPN
• Conector modular cu terminale cu arc sau conector M12
Economic!
Instalaţiile cu cutii de distribuţie pot fi configurate rapid. Componentele modulare permit schimbarea rapidă şi convenabilă care economiseşte timp şi bani.
Sigur!
Conexiunile practice şi pre-testate contribuie decisiv la prevenirea erorilor de montare. LED-urile integrate facilitează verificările în vederea diagnozei. Desigur, COMPEC vă oferă cutii de distribuţie cu clase de protecţie până la IP69K.
Economie de spaţiu!
Mai puţine reglete în tablou, mai puţine cabluri necesare și mai puţine cutii de distribuţie pe liniile de producţie; toate datorită cutiilor de distribuţie pasivă de la MURR.
Sisteme MURR de distribuţie pasivă M12
Exact12 caracterizează operaţiile de bază din punctul de vedere al eficienţei costurilor. Sunt disponibile diferite variante: două tipuri de cabluri de calităţi diferite, patru lungimi diferite ale cablurilor, conectori modulari sau încastraţi, toate permit tot felul de combinaţii pentru eficientizarea costurilor dvs.. Conectorii sunt proiectaţi pentru cablarea direct pe liniile de producţie şi sunt disponibili în versiuni cu terminale cu cleme sau cu şurub. Acum se pot conecta alte cabluri într-o manieră uşoară şi ieftină. Exact12 este un sistem modular ceea ce înseamnă că aceste cutii de distribuţie pot fi deconectate foarte repede şi uşor pentru transportul utilajelor deservite. Acesta este un alt factor ce conduce la scăderea costurilor.
Exact12 sunt în special pretabile pentru aplicaţii precum manipularea mărfurilor şi tehnologii de asamblare, ingineria de testare şi robotică. Carcasa este realizată din poliuretan transparent şi este foarte rezistentă la şocuri şi la vibraţii. Şi în acest caz caracteristicile tehnice vin să confirme optimizarea soluţiilor dvs. de conectare:
• Clasă de protecţie IP65, oferind protecţie şi la împroşcarea cu jet de apă
• Clasă de protecţie IP67, oferind protecţie la imersia sub apă la 1m, timp de 30 de minute
• Certificare UL, pentru folosirea în instalaţii pentru SUA şi Canada
• Certificare ATEX II 3G/D, pentru aplicaţii cu expunere la praf sau la gaze cu potenţial exploziv
• Cablu PUR/PVC, rezistent la abraziune, pentru aplicaţii mobile şi pe şine mobile specifice industriei auto, cu până la 2 milioane de cicluri de îndoire
• Cablu PUR fără halogen, rezistent la uleiuri şi lubrifianţi de răcire precum şi la temperaturi înalte, cu până la 5 milioane de cicluri de îndoire
• Versiuni ce suportă tensiuni electrice de până la 125Vac/dc
• LED cu 2 culori, alb şi galben, pentru identificarea optică a semnalelor, pentru logică PNP sau NPN
• Compatibilitate la instalare: găuri de montare absolut identice cu soluţiile clasice din industrie, pentru înlocuire rapidă
• Conector modular cu terminale cu arc, cu conector M12 sau cu conector M23 în cazul unor senzori şi actuatori ce necesită un consum mai ridicat de curent
MVP12 reprezintă soluţia MURR pentru medii dure de funcţionare. Carcasele sunt robuste, realizate din metal şi sunt complet etanşeizate pentru a fi rezistente la uleiuri sau lubrifianţi. Conexiunile conforme clasei de protecţie IP67 se realizează cu scule speciale de strângere a conectorilor şi prin intermediul inelelor de sigilare special concepute pentru a observa vizual realizarea conexiunii.
Carcasa metalică a cutiei de distribuţie MVP12 conferă rezistenţă la temperaturi extreme precum şi la eforturi mecanice intense. Acestea sunt disponibile pentru tensiuni de până la 125Vac/dc. Ecranarea pre-testată, cu soluţii opţionale de legare la pământ asigură securitatea chiar şi în cele mai ostile medii de lucru.
Conexiunile sunt realizate prin intermediul unor unelte conforme şi care conferă siguranţa prezenţei clasei de protecţie IP67, atât de necesară pentru condiţiile extreme specifice mai multor domenii industriale.
Autor:
Mihai Priboianu
Aurocon COMPEC SRL
Distribuitor autorizat MURR: AUROCON COMPEC srl
www.compec.ro