Concursul “Back2School” (Înapoi la școală) organizat de Digi-Key și TI oferă studenților și profesorilor o șansă de a câștiga premii în valoare de peste 12,000 EURO

by donpedro

Concursul # DKBack2School lansat de Digi-Key Electronics, distribuitor global de componente electronice și Texas Instruments (TI) oferă studenților și profesorilor din Universitățile Europene și Colegiile Tehnice o șansă de a câștiga trei kituri Digi-Key InstaLab și cinci truse educaționale TI. Studenții și profesorii cu o adresă de e-mail validă a universității sau a colegiului tehnic pot intra accesând pagina oficială a concursului Back2School existent în pagina oficială a Digi-Key.

“Începerea noului an școlar 2019-2020 nu face decât să ne încânte de perspectiva parteneriatului companiei noastre Digi-Key cu TI care va permite studenților și profesorilor să aibe parte de succes și distracție în timp ce își urmăresc pasiunea pentru educație și dezvoltare”, a declarat Hermann Reiter, Director Global pentru Programe de Dezvoltare Strategică & Dezvoltare Suport EMEA. “Pe măsură ce continuăm să ne extindem abilitățile în programele de inginerie universitară și STEM din întreaga lume, obiectivul nostru este de a oferi studenților și profesorilor instrumentele și experiența de care vor avea nevoie pentru a avea succes în cariera lor.”

InstaLab a fost creat cu intenția de a furniza suficient echipament pentru a transforma camera unui student într-un adevărat spațiu de producție în domeniul electronic. Kitul include peste 20 de produse diferite care provin de la mulți dintre furnizorii de încredere ai Digi-Key.

Programul Academic al Digi-Key oferă studenților și profesorilor servicii de top, un conținut tehnic bogat, suport tehnic 24/7, resurse, instrumente, precum și soluții personalizate pentru școli, care includ mii de kituri educaționale.

„Programul Academic al Digi-Key sprijină studenții și profesorii din întreaga lume cu o gamă largă de activități, de la crearea de proiecte pentru studenți până la dezvoltarea curriculei universitare”, a declarat YC Wang, Director Global pentru Programul Academic. “Pentru mai multe informații despre cum vă putem ajuta pe voi sau școala voastră, vă rugăm să ne contactați la adresa: academicsales@digikey.com.”

Studenții și profesorii ar trebui să acceseze și pagina web Maker.io care conține proiecte și idei de proiecte adresate producătorilor și inginerilor, indiferent de nivelul lor experiență. Maker.io se completează perfect cu digikey.com. Chiar dacă tocmai începeți acum sau sunteți deja într-o fază avansată de proiectare, puteți accesa conținut, soluții și resurse de la profesioniștii din industrie, precum și să colaborați cu colegii voștri, pentru a vă ajuta să vă ghidați prin fazele proiectului. Indiferent de etapa de proiectare în care vă aflați, Maker.io vă poate ajuta să aduceți produsele și visele voastre pe piață.

Despre concursul Back2School

Cine: Orice student sau profesor din Europa care are o adresă de email validă a universității sau a colegiului tehnic unde activează.
Premii: Trei niveluri de premii care includ:

  • Trei (3) Digi-Key InstaLabs
  • Cinci (5) Truse educaționale de la TI

Mod de înscriere: Participanții trebuie să se înregistreze în perioada 1 – 31 octombrie; câștigătorii vor fi anunțați în prima săptămână din noiembrie. Detaliile oficiale și regulile concursului sunt disponibile pe site-ul Digi-Key.

Digi-Key Electronics

S-ar putea să vă placă și