Câștigați un kit de evaluare mTouch™ tactil capacitiv de la Microchip!

by donpedro

Microchip_EA0516_ConcursKit-ul de evaluare mTouch™ permite proiec­tanților să dezvolte ușor și rapid aplicații capacitiv tactile de interfețe cu utilizatorul folosind microcontrolerele (MCU) PIC® pe 8- și 16-biți de la Microchip.
Kit-ul, flexibil și cuprinzător în același timp, include două plăci principale – una populată cu un microcontroler PIC16F72X pe 8-biți, cealaltă conținând un MCU PIC24F256GB110 pe 16-biți; patru plăci fiică pentru dezvoltarea de chei tactile capacitiv, cursoare și o matrice; un analizor serial PICkit™; o interfață grafică cu utilizatorul (GUI) simplu de folosit; diverse exemple de cod și scheme electronice. Modularitatea kit-ului permite proiectanților să testeze cu ușurință diverse configurații de tastaturi și să experimenteze touch-pad-uri de diferite forme și dimensiuni cu ajutorul plăcilor mamă.
Tehnologia sensibilă la atingere este utilizată din ce în ce mai mult în scopul de a îmbunătăți aspectul, dar și robustețea interfețelor cu utilizatorul existente în echipamente electronice, bunuri electronice de larg consum, echipamente medicale, automobile și multe alte piețe și aplicații. Noul kit produs de Microchip bazat pe microcontrolere oferă o soluție “într-un chip” înalt integrată, bazată pe microcontrole­rele de uz general PIC16F72X pe 8-biți sau PIC24FGB pe 16-biți, oferind o platformă de evaluare flexibilă, care reduce costurile și scurtează timpul de lansare pe piață.

Pentru a avea șansa de a câștiga un kit de evaluare mTouch™ Capacitive Touch de la Microchip, accesaţi pagina:
http://www.microchip-comps.com/eazi-mtouch0616
și introduceți datele voastre în formularul online.

S-ar putea să vă placă și