Site-ul ziarului nostru a căpătat în urmă cu o lună o faţă nouă
Mai mult decât atât au fost adăugate funcţionalităţi noi, care, sperăm noi vă vor fi de folos
În ceea ce priveşte prezenţa pe Interenet, Electronica-azi şi-a schimbat, de la începutul anului optica. Am dorit să transformăm site-ul în ceva mai mult decât un simplu mod de prezentare al ziarului, într-un punct de întâlnire al electroniştilor din România, într-o veritabilă comunitate. În acest scop a fost nevoie de o schimbare radicală, de adaugarea unor noi funcţionalităţi, atât de multe încât un design nou a fost necesar.
Astfel, noul site este împărţit în 4 categorii mari. Prima categorie este cea a informaţiilor şi aplicaţiilor utile. Grupată în meniul stânga, această categorie cuprinde posibilitatea căutării în paginile site-ului (în funcţie de cuvinte cheie şi de secţiunea dorită) sau posibilitatea abonării online la ziar prin completarea unor formulare identice cu cele din paginile publicaţiei. Vi se mai oferă deasemenea posibilitatea de a răspunde online la testele de verificare din ziar, corectarea răspunsurilor făcându-se pe loc, automat. Secţiunea dedicată arhivei a fost modificată, ea cuprinzând de acum, integral, toate articolele din paginile revistei. Fiecare număr va fi adăugat pe jumătate în arhivă la câteva zile de la apariţia pe piaţă, în timp ce a doua jumătate va fi înserată odată cu apariţia unui număr nou. O facilitate nouă este Newsletterul, ce vă oferă şansa de a fi anunţat prin email de apariţia unor noi articole în paginile site-ului. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă introduceţi adresa de email şi să optaţi pentru secţiunile care prezintă interes pentru dumneavoastră. Pentru că părerea dumneavoastră este importantă pentru noi, am modificat secţiunea de contact prin adăugarea unui formular cu ajutorul căruia să ne trimiteţi sugestiile şi observaţiile.
Alte trei secţiuni se referă la conţinutul efectiv al site-ului. Grupate în partea de sus, acestea sunt similare, împărţirea fiind tematică: Electronică, Automatizări Industriale şi Telecomunicaţii. Dintre acestea fiecare va conţine aceleaşi subcategorii, activă fiind momentan doar secţiunea de Electronică. Subcategoriile respectă într-o oarecare măsură rubricile ziarului (Ştiri, Produse, Hobby, Story), de menţionat fiind că aici se vor găsi articole şi informaţii ce nu se află neaparat şi în paginile publicaţiei. În plus, sunt adăugate subsecţiunile de joburi, în care veţi găsi oferte de locuri de muncă în domeniu şi download, de unde puteţi descărca pe calculatorul propriu diverse informaţii utile. Am lăsat special la sfârşit subsecţiunea de Forum, întrucât necesită lămuriri suplimentare.
Având în vedere că am dorit crearea unei comunităţi, un forum era indispensabil. Acesta are menirea de a facilita schimbul de informaţii între vizitatorii site-ului. Oricine poate trimite un mesaj sau propune un subiect de discuţie (topic). Momentan sunt două topicuri deschise, unul dintre ele, “circuit de reglat turaţia”, atrăgându-ne atenţia. Pe cei care pot da detalii privitoare la realizarea unui circuit de reglat turaţia unui ventilator, îi invităm pe forum, cel mai interesant răspuns urmând a fi premiat. Navigarea în forum se face uşor, cu ajutorul link-urilor de sus putând trimite mesaje sau propune topicuri noi, în timp ce link-urile din dreptul fiecărui mesaj vă permit să răspundeţi sau să modificaţi (acesta din urmă doar atât timp cât dumneavoastră sunteţi autorul). Tot din meniul de sus vă puteţi creea un cont de utilizator cu care să semnaţi mesajele. Altfel mesajele vor fi anonime.
Ar mai fi multe de spus, dar cred că este mai bine să vă lăsăm pe dumneavoastră să le descoperiţi. Vă aşteptăm la www.electronica-azi.ro şi să vă implicaţi activ în dezvoltarea comunităţii.