Pentru proiectarea produselor destinate aplicațiilor industriale, Kontron oferă un kit de dezvoltare complet, bazat pe Raspberry Pi. Kitul include o placă de dezvoltare în conformitate cu specificațiile SBC, o placă Raspberry Pi Compute Module 3 Light (CM3L) și un card SD ce conține sistemul de operare Raspian pre-configurat. Kitul de dezvoltare, bazat pe un computer pe o singură placă (SBC), extinde capabilitățile modulului compact Raspberry Pi printr-o varietate de interfețe industriale tipice, incluzând nu numai USB, Ethernet 10/100 Mbiți, RS 232 și RS 485, dar și o interfață fieldbus CAN. Afișajele sunt controlate HDMI, LVDS sau DSI 4. Mai mult, sunt incluse un conector PiHat (tipic Raspberry), un slot Micro SDCard, o interfață 1-Wire pentru conectarea senzorilor simpli, un cititor de cartele inteligente cu soclu pentru card SIM pentru a opera în aplicații securizate și interfețe pentru camere digitale. Pentru a avea un start rapid, placa oferă, de asemenea, intrări și ieșiri de 24V, precum și intrări și ieșiri analogice.
Calculatoarele pe o singură placă bazate pe Raspberry Pi sunt dispozitive complexe de calcul ce pot fi utilizate pentru diverse aplicații, precum interfețe om-mașină, pentru comunicații M2M (mașină-la-mașină), automatizarea locuinței, afișaje POS, sisteme infotainment și de divertisment, sisteme portabile precum dispozitive pentru comunicații de date.
Kontron – An S&T Company | www.kontron.com