Trainingul internaţional organizat de Texas Instruments şi EBV Electronik împreună cu ECAS Electro s-a bucurat de un real succes

by donpedro

Hotelul Sofitel a fost pe 1 iunie 2005 gazda desfăşurării celei de-a doua zi a seminarului Texas Instruments. Seminarul internaţional s-a desfăşurat pe durata a trei zile în Cehia, România şi Slovenia.

Conform coorganizatorilor români, Ecas Electro, seminarul a atras mai mult de 60 de participanţi din rândul firmelor şi universităţilor din marile oraşe ale ţării: Bucureşti, Galaţi, Cluj, Iaşi. Semiarul TI se află pentru a doua oară în România, în decursul acestui an. Prezentările, cu înalt conţinut tehnic, destinate specialiştilor în principal, au vizat prezentarea noilor tendinţe de dezvoltare a familiei de procesoare de semnal C2000 cu detalii despre TMS320F280x şi MSP430 cu aplicaţii în domeniul măsurătorilor.
În deschiderea semiarului dl Constantin Savu, directorul general ECAS Electro (stânga) a introdus audienţei pe dl. Andreas Goerner din partea Texas Instruments (stânga – roşu) şi pe domnii Takacs Gabor şi Stephan Proske din partea EBV Electronik (dreapta).
Seminarul urmăreşte atragerea de noi clienţi, sau oameni care caută noi soluţii tehnice, prezentarea generală a noilor produse şi a noilor tehnologii Texas Instruments. Alt scop este de a oferi celor care sunt deja clienţi posibilitatea de a contacta direct reprezentanţii firmei, de a veni cu întrebări legate de problemele întâmpinate în utilizarea produselor.
Cei doi traineri au primit întrebări de la cei prezenţi. Feedback-ul primit de la participanţi ajută compania în a determina direcţia în care ar trebui să se dezvolte produsele şi tehnologia. Compania TI este interesată de extinderea în ţările din Europa de Est, printre care şi România, şi apreciază o dezvoltare foarte rapidă în următorii ani.

www.ecas.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu