Toshiba Electronics Europe (TEE) a anunţat două kit startere care vor accelera dezvoltarea de aplicaţii Web bazate pe seria Toshiba TZ5000
Application Processor Lite (ApP Lite™). Oferind diverse drivere destinate pentru aplicaţii Internet bazate pe tehnologia HTML5, kit-urile RBTZ5000-2MA-A1 şi RBTZ5000-6MA-A1 permit utilizatorilor să lanseze cu uşurinţă medii de dezvoltare embedded şi, astfel, să accelereze timpul de apariţie pe piaţă a produselor IoT (Internet of Things – Internetul Lucrurilor), fluxurilor de date media şi alte dispozitive de consum bogate în conţinut.
Ambele kit-uri dispun de procesoare cu două nuclee ARM® Cortex®-A9 MPCore /ARM® NEON™ CPU cu conectivitate Bluetooth® 4.0 şi un motor embedded în banda de bază IEEE802.11a/b/g/n/ac 2×2 MIMO pentru conectivitate WiFi®. De asemenea, acestea oferă drivere pentru redare video utilizând Wireless LAN şi ieşire HDMI®, cu RBTZ5000-2MA-A1 pe Ubuntu® Linux® şi RBTZ5000-6MA-A1 pe o platformă Android™ 4.4.
RBTZ5000-2MA-A1include o placă de uz general cu extensii I/O pentru diverse periferice precum camere video sau microfoane. RBTZ5000-6MA-A1 este dezvoltat pentru transmisii audio, video şi alte de fluxuri de date media, şi dispune de o placă tip stick potrivită pentru dispozitive media de streaming. În plus, prin integrarea multor module opţionale, kit-ul permite îmbunătăţirea eficienţei în dezvoltare pentru o gamă largă de dispozitive destinate pieţei cu cea mai mare rată de creştere – piaţa IoT.
Introdusă în Februarie 2014, seria Toshiba TZ5000 conţine procesoare de aplicaţii cu memorie NAND Flash integrată şi este conformă cu standardul IEEE 802.11ac – standardul de mare viteză wireless LAN de generaţie următoare. Linia de produse combină caracteristicile de mare viteză wireless LAN ce pot livra video de înaltă calitate cu memoria NAND Flash totul încapsulat într-un singur chip care permite programelor utilizator şi volumelor largi de date să poată fi depozitate temporar. Numărul redus de piese şi micşorarea dimensiunii amprentei recomandă această serie pentru proiecte cu factori de formă mici.
Mostre ale kit starter-ului TZ5000 ApP Lite vor fi disponibile în Octombrie 2014.
Toshiba Electronics Europe (TEE)
www.toshiba.co.jp/index.htm