Texas Instruments (TI) a anunțat în Europa lansarea pe piață a primei sale soluții de robotică – TI-Innovator™ Rover – destinată elevilor din gimnaziu și liceu, care va face ca sistemul de învățare STEM să fie o experiență în mișcare. Elevii pot scrie programe pe calculatoarele grafice ale TI pentru a da comenzi Roverului, totul desfășurându-se într-un mod distractiv și interactiv. Roverul, conectat la un dispozitiv TI-Innovator Hub capabil să decodeze informațiile primite de la un calculator grafic TI-84 Plus CE-T sau TI-Nspire™ CX, va stârni cu siguranță interesul și curiozitatea pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică, într-un cuvânt, STEM – (Science, Technology, Engineering and Math). Elevii fără niciun fel de experiență în dezvoltare de cod sau robotică pot începe prin a scrie un program de bază pentru a face ca Roverul să execute diverse comenzi, cum ar fi să urmeze o traiectorie, să danseze sau chiar să simuleze un accident. Programând Roverul, elevii vor pune matematica și știința în mișcare, adăugând o dimensiune fizică reprezentărilor verbale, simbolice și grafice. Roverul oferă, de asemenea, posibilitatea ca elevii să poată dezvolta ulterior proiecte avansate de programare și robotică.
Rover a fost construit special pentru utilizarea în sala de clasă și include o baterie reîncărcabilă, senzor de culoare, senzor de distanță, afișaj cu LED-uri și un giroscop. Această mașină robotizată controlată de calculator va fi disponibilă pentru cumpărare în Europa începând din această primăvară. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul: www.education.ti.com/eu/rover
Texas Instruments | www.ti.com