de Bogdan Grămescu
Atunci când se alege echipamentul, se porneşte de la rolul principal al acestuia de testare/măsurare, dar trebuie luate în consideraţie şi o serie întreagă de alte aspecte tehnice. Un aspect important îl reprezintă interfaţa de comunicare dintre aparat şi un sistem de calcul, precum şi existenţa unui software adecvat pentru controlul echipamentului. Unele echipamente permit automatizarea testării, salvarea şi stocarea datelor din aparat pe harddisk, cât şi posibilitatea stocării parametrilor de reglare ai aparatului şi reprogramarea ulterioară a aparatului conform acestor parametrii, ceea ce asigură o repetabilitate a condiţiilor de testare şi reduce timpul şi efortul de selecţie a parametrilor optimi. Tot mai multe echipamente sunt înzestrate şi cu interfaţă Ethernet pentru a fi capabile să fie integrate în reţele, pentru a furniza datele în browsere etc. O altă caracteristică importantă este aceea a portabilităţii, echipamentele fiind necesare de multe ori şi în teren.
În cele ce urmează sunt prezentate câteva dintre numeroasele echipamente oferite de firma Aurocon COMPEC.
Instrumentul de măsurare open-source – Red Pitaya
• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 800-7403
• Cod de producător: Red Pitaya v 1.0
Red Pitaya este un proiect open source dezvoltat în jurul unui instrument de măsurare reconfigurabil de mărime mică (dimensiuni: 107 mm × 60 mm × 21 mm). Acesta poate înlocui numeroase şi costisitoare instrumente de măsurare şi control de laborator. Utilizatorii pot începe prin utilizarea aplicaţiilor disponibile gratuit. Acestea pot fi obţinute cu un singur click pe http://ro.rsdelivers.com. În acelaşi timp ei pot vedea şi modifica programele sursă pentru a dezvolta noi aplicaţii şi pentru a le oferi apoi comunităţii de utilizatori.
Red Pitaya este un dispozitiv ce se ataşează într-o reţea şi este bazat pe sistem de operare Linux. El include tehnologie de achiziţie şi generare semnal de radio-frecvenţă, FPGA, procesare de semnal digital DSP şi procesare CPU. Red Pitaya permite acum tuturor să utilizeze tehnologii anterior disponibile doar în laboratoarele de cercetare şi în industrie.
Accesorii recomandate: pentru funcţionarea dispozitivului este nevoie de câteva accesorii de uz larg. Dacă nu dispuneţi deja de acestea, vă stăm la dispoziţie cu tot ceea ce este nevoie: sursă de tensiune (nr. stoc RS 765-3311), sondă osciloscop (nr. stoc RS 729-6649), adaptoare SMA-BNC (nr. stoc RS 761-9985 sau 124-6825), card de memorie Micro SD (nr. stoc RS 695-7321).
Înregistrator de date Lascar EL-CC-1
• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 910-7062
• Cod de producător: EL-CC-1-002
Înregistratoarele de date Lascar EL-CC-1 sunt instrumente economice de monitorizare, pot fi utilizate în toate etapele unui proces de răcire. Se poate alege din trei modele: mărfuri refrigerate, EL-CC-1-001 (nr. stoc RS 910-7068) cu alarmă între 8°C superior şi 2°C inferior; mărfuri îngheţate, EL-CC-1-002 (nr. stoc RS 910-7062) cu alarmă între -16°C superior şi -20°C inferior; legume/fructe EL-CC-1-003 (nr. stoc RS 910-7071 ) cu alarmă între 14°C superior şi 12°C inferior.
Fiecare înregistrator de date vine pre-configurat pentru utilizare în aplicaţia sa particulară – utilizatorii trebuie doar să apese butonul de start. Pe durata sesiunii de înregistrare, apăsarea butonului va conduce la aprinderea LED-urilor de stare pentru a da o informaţie rapidă asupra depăşirii temperaturilor de prag. Atunci când sesiunea de înregistrare este finalizată, utilizatorul deschide protecţia de plastic IP67 pentru a avea acces la conectorul USB şi îl conectează la un PC. Apoi, cu ajutorul software-ului gratuit EasyLog CC pentru Windows se pot descărca şi afişa grafic datele.
EL-CC-BAG: pachet de 5 protecţii la apă a înregistratorului în uz.
Osciloscop digital ISO-TECH IDS-1104B cu 4 canale
• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 884-0705
• Cod de producător: IDS-1104B
Gama de osciloscoape oferită de Aurocon COMPEC este ideală pentru o varietate mare de aplicaţii. În oferta noastră puteţi găsi osciloscoape digitale, analizoare de spectru, amplificatoare de semnal, sonde de curent şi cleme pentru echipamente IsoTech, Fluke, Agilent Technology, Hameg Instruments, LeCroy, Tektronics şi altele. Un exemplu de astfel de instrument extrem de util, îl reprezintă IsoTech IDS-1104B.
Seria de osciloscoape ISO-TECH IDS-1000B sunt instrumente de uz general ce dispun de caracteristici excepţionale la un preţ foarte bun. Funcţia de afişare sub formă de gradient cu 256 de culori, prezintă detaliile formei de undă, măsurând în acelaşi timp variaţiile rapide ale semnalelor analogice. Valorile spectrale obţinute în modul FFT sunt comparabile cu cele obţinute prin utilizarea unui analizor spectral. Funcţia tastei zero permite utilizatorilor revenirea la forma de undă anterioară şi la parametrii acesteia. Sunt permise foarte multe tipuri de semnale de declanşare. Toate ce anterior prezentate sunt protejate într-o carcasă de 380 mm × 208 mm × 127,3 mm, proiectată pentru portabilitate şi confort în utilizare.
Multimetru de proces IDM507
• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 841-2423
• Cod de producător: IDM507
Furnizând multimetre de la Fluke, Isotech, Agilent, Amprobe şi mulţi alţii, Aurocon COMPEC vă oferă instrumentaţie de la multimetre analogice portabile şi digitale, până la multimetre digitale de laborator. Ca parte a gamei sale complete, Aurocon COMPEC vă oferă şi toate accesoriile necesare.
Multimetrul digital IDM507 este destinat pentru o plajă largă de aplicaţii de la simple la complexe, în domeniul electric şi electronic. Este un multimetru ce asigură performanţe ridicate. Produsul conţine baterii, sonde de testare, manual de utilizare, software, precum şi un kit de agăţare magnetic.
Funcţiile de măsurare includ: Curent CA/CC, Tensiune CA/CC, Ieşire (mod putere în buclă), Ieşire (mod simulare), Ieşire (mod sursă), Rezistenţă.
Tester de izolaţie Megger MIT410, 100GΩ CAT IV 600V
• Nr. stoc RS: 535-3129
• Cod de producător: MIT410
Noile testere de izolaţie şi continuitate din seria Megger MIT400 au fost proiectate pentru testarea electrică în zona utilităţilor, industrială, comercială şi casnică. Plaja mare de caracteristici face ca seria MIT400 să fie ideală pentru ingineri de întreţinere şi service / reparaţii. Fiind încadrate în clasa de siguranţă CAT IV 600 V testerele din seria MIT400 sunt potrivite pentru utilizare în sisteme de înaltă energie, până la substaţii de transformare, în vreme ce tensiunile de testare scăzute pot fi utilizate în sisteme de comunicaţii de date.