Microchip Technology Inc. a anunţat că tehnologia MOST150 a fost implementată în cadrul noului Volvo V90. Volvo Cars utiliza tehnologie de la Microchip de mulţi ani, iar recent a început să utilizeze MOST150, cea mai recentă tehnologie MOST®. MOST150 este primul standard care furnizează un nivel fizic dovedit, pregătit pentru mediul auto, pentru transportul pachetelor Ethernet în vehicule în acord cu specificaţiile Ethernet IEEE 802.3. Acesta este al treilea model de Volvo în care sistemul de informare şi divertisment include tehnologie MOST150.
Tehnologia MOST150 continuă să respecte standardele ridicate ale Volvo Cars. Atunci când este implementată, tehnologia reduce masa vehiculului şi oferă comunicaţie în bandă largă. Suplimentar, ea creează un nivel fizic robust şi un comportament dovedit EMC. Această versiune recentă a tehnologiei MOST poate transporta semnale video, audio, pachete de date şi control fără supraîncărcarea procesorului şi oferă interfeţe hardware specifice aplicaţiei pentru simplificarea comunicaţiei de date. Suplimentar, sistemele de informare şi divertisment (infotainment) bazate pe tehnologia MOST sunt caracterizate de o pornire ultrarapidă a sistemului.
Standardele MOST oferă OEM-urilor din domeniul auto şi furnizorilor lor de nivel 1 o metodologie dovedită şi cu suport asigurat pentru definirea şi implementarea sistemelor de informare şi divertisment cu bandă largă şi asistenţă avansată şofer (ADAS), inclusiv un nivel fizic standard şi o metodă robustă pentru managementul şi controlul sistemului cu siguranţă ridicată de funcţionare şi QoS (Quality of Service). Utilizarea tehnologiei MOST reduce de asemenea masa, asigurându-se o mai simplă conformare la regulile de mediu.
Pentru mai multe informaţii despre tehnologia MOST150, vizitaţi: http://www.microchip.com/VolvoV90_MOST1504934
Microchip Technology
www.microchip.com