STMicroelectronics introduce memoriile Flash de 32 M biţi cu Dual Bank Partitioning, pentru aplicaţiile digitale de consum

by donpedro

Partiţionarea în două bancuri oferă performanţe îmbunătăţite pentru execuţia softului existent.
STMicroelectronics a introdus primele sale memorii Flash standard pe industrie cu operarea pe două bancuri: M29DW323D şi M29DW324D.

Memoriile Flash sunt tot mai utilizate într-o gamă largă de aplicaţii digitale, atât de larg consum cât şi profesionale. Perfecţionările lor nu se referă doar la creşterea capacităţii de stocare şi a fiabilităţii, concomitent cu reducerea preţurilor, ci şi la modul de accesare.
Noile dispozitive ale firmei ST îmbogăţesc gama deja largă a seriei M29 de memorii Flash şi sunt ideale pentru aplicaţiile de tip “set-top boxes”, aparate foto digitale, înregistratoare şi playere de fişiere MP3, telefoane celulare, notebook-uri şi alte aplicaţii digitale de consum.
Arhitectura acestor noi memorii Flash cuprinde o reţea de 8 parametrii şi 63 de blocuri principale, împărţite în două bancuri de 8 şi 24 Mbiţi pentru M29DW323D şi câte 16 Mbiţi fiecare pentru M29DW324D. Lucrul cu două bancuri de memorie permite ca datele să fie citite dintr-unul din bancuri, în timp ce bancul al doilea este supus operaţiei de înscriere sau de ştergere. Sunt disponibile modele alternative de memorii Dual Bank Partitioning, cu blocurile de boot fie la partea superioară, fie la cea inferioară a spaţiului de memorie.
Aceste memorii Flash de 32 Mbiţi alimentate la 3V sunt organizate sub forma 4 M cuvinte de 8 biţi sau 2 M cuvinte pe 16 biţi, şi includ de asemenea câte un bloc de boot. Ambele produse au şi un bloc suplimentar de memorie extinsă (Extended Memory Block), de 64K octeţi, la aceeaşi adresă ca şi blocurile de parametrii. Blocul extins este accesibil pentru citire şi programare în modul de lucru extins pe blocuri. Acest bloc extins este folositor pentru stocarea datelor de securitate, deoarece poate fi protejat folosind o comandă Block Protect. Protecţia oferă securitate suplimentară pentru toate aplicaţiile ce necesită o zonă de memorie care este blocată pentru utilizatorii finali (de exemplu, datele de configurare ale clientului) dar poate fi modificată de producător.
Componentele M29 funcţionează cu o singură tensiune de alimentare pentru nucleu, de la 2.7 la 3.6V pentru toate operaţiile de programare, ştergere şi citire. În modul de lucru accelerat, Fast Program, este necesară o tensiune de alimentare de 12V. În acest mod se pot programa câte două cuvinte (deci patru octeţi) simultan, cu un timp de programare tipic de 10µs per octet sau cuvânt.
Proiectate în tehnologia de 0.15µm, M29DW323D şi M29DW324D sunt disponibile în capsulele miniatură TSOP48 (12 x 20mm) şi TFBGA63 (7 x 11mm, pasul terminalelor de 0.8mm) şi lucrează în gama de temperatură extinsă, de la -40°C la +85°C (deşi este vorba de aplicaţii de larg consum, aparatele care folosesc aceste memorii sunt portabile, deci trebuie să poată fi utilizate într-o gamă largă de temperaturi ale mediului ambiant). Timpii de acces sunt de 70ns şi respectiv 90ns. Dispozitivele sunt de asemenea conforme cu standardele Common Flash Interface şi cu JEDEC.
Giuseppe Crisenza, vicepreşedintele grupului de produse de memorie de la firma ST declară: “Acestea sunt cele mai mici memorii Flash standard cu capacitatea de 32 Mbiţi disponibile pe piaţă”, şi adaugă “Reprezintă un pas înainte în oferta noastră de produse ce folosesc tehnologia de vârf pentru a îmbunătăţi performanţele şi a reduce dimensiunea cipurilor.”

Informaţii suplimentare despre memoriile Flash sunt disponibile la:
www.st.com/flash.
http://www.st.com.