Integratorii de tehnologii de acţionare electrică şi automatizări trebuie să facă faţă unei noi provocări în industrie: oferirea către clienţi de soluţii de acţionare electrică, pneumatică sau hidraulică care sunt atât precise şi fiabile cât şi durabile şi dinamice. Acestea trebuie să fie capabile să înregistreze, să monitorizeze şi să controleze mişcările în mod securizat, consideraţii precum uşurinţa la instalare şi mentenanţa predictivă fiind tot atât de importante precum monitorizarea senzorilor integraţi în procesele maşinilor şi liniilor de producţie automatizate. Din ce în ce mai des, apar cerinţe adiţionale şi foarte importante precum interfeţe de comunicaţie standardizată ce pot fi integrate uşor în mediul de control şi în cloud. Toate soluţiile pe care COMPEC vi le poate oferi îndeplinesc şi aceste cerinţe.
Controlul securizat al mişcării
Conceptul inovator Safe Motion Control constă în monitorizarea securizată a mişcării la maşini, uzine, roboţi şi vehicule autoghidate. Acest concept are în vedere protejarea oamenilor la accidente dar şi protejarea bunurilor la deteriorări şi defectări ce pot apărea în zonele cu potenţial de accidentare. Din acest motiv COMPEC vă oferă sisteme inteligente de detecţie care contribuie la creşterea productivităţii şi a randamentului şi care reduc simultan timpii de inactivitate ale unităţilor monitorizate.
Măsurarea precisă şi fiabilă precum şi înregistrarea datelor legate de presiune, debit, nivel şi temperatură sunt fundamentale pentru diverse aplicaţii din industrie. COMPEC are soluţiile potrivite pentru aceste aplicaţii: senzori de presiune şi presostate, sisteme de detecţie pentru măsurarea temperaturii lichidelor şi gazelor precum şi senzori de nivel şi debitmetre pentru diverse tipuri de medii.
Înregistrare, măsurare şi control
COMPEC vă oferă un portofoliu variat de soluţii pentru a înregistra în mod fiabil mişcările şi poziţiile curente ale actuatoarelor acţionaţi hidraulic, pneumatic sau electric. Mişcările şi poziţionările pot fi monitorizate în mod inteligent şi controlate prin amplificatoarele şi controllerele specifice domeniului acţionărilor electrice (convertizoare de frecvenţă, de exemplu).
Industria 4.0 este un concept ce ţine de digitalizare şi interconectare inteligentă. Primul aspect al interconectării implică integrarea senzorilor în arhitectura globală a unui sistem al cărui nivel de automatizare se doreşte a fi îmbunătăţit. O descriere clară a datelor pe care trebuie să le furnizeze senzorii de care este nevoie, este foarte importantă în această etapă. Prin intermediul diverselor interfeţe de comunicaţie prezente în oferta COMPEC, specialiştii noştri vă asigură asistenţa în alegerea unei soluţii uşoare de transmisie a datelor de la senzori către elementele relevante în sistemul de automatizare precum şi către cloud.
Aplicaţii – controlul şi monitorizarea actuatorilor
Poziţionarea greiferelor la un robot cu mişcări pe 3 axe
Robotul cu mişcări pe 3 axe scoate componenta prelucrată de pe căruciorul dedicat şi îl aplică în mod precis într-o altă zonă dedicată asamblării. În acest caz, este critic ca mişcările necesare pentru poziţionare să fie realizate cu un grad de precizie extrem de ridicat. Sistemul de control în buclă cu encoder integrat din seria EKM36 şi cu interfaţă dedicată HIPERFACE DSL determină poziţia curentă a robotului la o rezoluţie de 20 biţi pe rotaţie, efectuând astfel poziţionarea greferului cu o precizie foarte bună. Sincronizarea automată cu circuitul de ceas al controllerului optimizează bucla de control a acţionării electrice. Mulţumită integrării comunicaţiei encoderului în structura motorului electric, tehnologia HIPERFACE DSL reduce efortul de cablare cu până la 50%. Acesta este un beneficiu foarte important în special pentru axele în mişcare.
Determinarea poziţiei şi monitorizarea la sistemele de transfer
Transferurile la unghi drept pe liniile de asamblare sunt folosite în mod tipic la adaptarea flexibilă a sistemelor modulare de transfer în diverse aplicaţii de asamblare. Această repoziţionare a cărucioarelor este în mod tipic realizată folosind motoare electrice de mică putere sau cilindri pneumatici. Encoderele incrementale DBS36 sau DBS60 determină în mod precis poziţia axelor acţionate electric ale sistemului de transfer. În cazul folosirii unui cilindru de ridicare acţionat pneumatic, pentru monitorizarea exactă a poziţiei pistoanelor este folosit un senzor magnetic din seria MZT8.
Controlul fiabil al unei unităţi de acţionare electrică
Un encoder AFM60 cu interfaţă EtherCAT asigură informaţia necesară controlului vitezelor de poziţionare la sistemele de depozitare şi transfer componente în industria auto. Cu ajutorul rezoluţiei mari şi a repetabilităţii crescute, encoderul absolut se asigură că se furnizează comenzile de poziţionare cu precizia necesară. Interfaţa de comunicaţie integrată de tip fieldbus a encoderului transmite rapid şi fiabil datele de proces către sistemul de control.
Măsurarea vitezei conveiorului la un sistem rotativ de indexare
Pentru a asigura controlul precis al proceselor maşinilor rotative, trebuie monitorizată permanent viteza de rotaţie a platformei rotative. Pentru acest scop poate fi folosit sistemul de măsurare în buclă a vitezei, SEK160, sistem ce este montat direct pe axul motorului de antrenare a mesei rotative, avantaj ce contribuie la eliminarea elementelor de transmisie a puterii mecanice precum curele zimţate sau alte cuplaje. SEK160 este echipat cu interfaţa industrială HIPERFACE, fiind astfel complet compatibil cu cele mai comune sisteme de acţionare electrică.
Aplicaţii – sisteme mecatronice de mişcare
Acţionări eficiente ale roboţilor industriali cu interfaţa HIPERFACE DSL
Sistemul de acţionare cu encoder în buclă EKM36 este ideal pentru acţionarea roboţilor industriali: protocolul HIPERFACE DSL permite comunicaţia fără interferenţe între sistemul de măsurare în buclă şi sistemul de control al roboţilor. Este nevoie de doar doi conductori, avantaj ce contribuie la reducerea cablării la robot şi implicit şi a costurilor asociate cu aceasta. În plus, EKM36 poate salva starea controlului robotului, stare ce poate fi analizată de către utilizator în orice moment de timp.
Roboţii colaborativi, denumiţi coboţi, sunt compacţi din punct de vedere constructiv şi au nevoie de un nivel înalt de precizie la poziţionări repetate şi succesive. Sistemele de măsurare viteză în buclă SES70/SEM70 şi SES90/SEM90 ce se montează direct şi rigid mecanic pe axurile motoarelor sau a combinaţiilor motor-angrenaj reprezintă soluţia ce economiseşte spaţiu de instalare pentru coboţii moderni şi sunt recomandabile pentru operarea securizată a acestora în tandem cu alte soluţii integrate de detecţie (spre exemplu, sisteme Vision). Datorită tehnologiei ce nu foloseşte rulmenţi pentru antrenarea mişcării, sistemele de măsurare viteză pentru buclele de reglare nu necesită mentenanţă şi au o rată mică de defectare.
Determinarea poziţiei unui robot SCARA
Un motor liniar mişcă în mod sincron un robot SCARA pe banda conveiorului astfel încât robotul să poată culege componentele cu precizie. Encoderul liniar TTK70 determină poziţia absolută a robotului, măsurarea realizându-se fără contact. Capul compact de citire al encoderului măsoară poziţia unui material-referinţă de tip bandă magnetică, fără a cauza uzura printr-o eventuală frecare. Folosind un şablon unic de codificare, encoderul adună informaţii despre poziţia absolută a robotului de-a lungul scalei de referinţă şi trasnmite informaţiile direct la sistemul electronic de evaluare şi control. Odată instalat, encoderul liniar TTK70 este disponibil imediat, fiind o soluţie ce nu necesită mentenanţă. Acest beneficiu contribuie la economisirea de timp şi bani.
Sisteme cinematice cu două axe x-y pentru mişcări de tip cursă liniară
Interfaţa sistemului de măsurare în buclă a vitezei, EDS/EDM35 permite măsurarea vitezei de securitate şi a poziţionărilor precise pentru greiferul acţionat cu vid, folosind doar doi conductori. Interfaţa HIPERFACE DSL contribuie, de asemenea, la reducerea cablărilor şi asigură transmisia datelor de diagnoză precum temperatură şi viteză către servo-amplificator.
Aplicaţii – sisteme de automatizare
Monitorizarea mişcării cu HIPERFACE
Vehiculele autonome (AGV-uri) acţionate cu servomotoare sincrone sunt prevăzute cu sisteme de reglare în buclă pentru determinarea şi controlul vitezei şi a direcţiei de mers. De exemplu, sistemele SKS/SKM36 sau SRS/SRM50 cu interfaţa HIPERFACE sunt utilizate în mod tipic pentru transmisia securizată de semnale de la motor la servocontroller. În plus, sistemul de monitorizare a acţionării electrice FX3-MOC foloseşte aceeaşi interfaţă pentru monitorizarea securizată a mişcărilor vehiculului autonom, modulul făcând parte din controllerul de securitate FlexiSoft.
Monitorizarea fiabilă a vitezei rolelor de antrenare benzi transportoare
Prin intermediul modulului de control al mişcării FX3-MOC, controllerul de securitate Flexi Soft monitorizează foarte uşor, flexibil şi cu cost redus viteza rolelor de antrenare a unei benzi transportoare. Dacă banda se opreşte, un encoder de securitate DFS60 Pro monitorizează oprirea rolelor, luând în considerare şi funcţiile de securitate specificate pentru această aplicaţie şi aferente unui nivel de securitate SIL2/PLd.
Viteza de securitate în producţia automatizată
În zonele automatizate de producţie, disponibilitatea facilităţilor uzinate şi securitatea operatorilor reprezintă componente de maximă importanţă ale sistemului de calitate a fabricaţiei. Din acest motiv, controllerul de securitate modular Flexi Soft monitorizează vitezele axelor cu modulul dedicat de control al mişcării FX3-MOC şi cu encoderul de securitate DFS60S Pro. Această soluţie protejează în mod fiabil operatorii şi previne oprirea neplanificată a sistemului.
Monitorizarea direcţiei de mers şi a vitezei pentru cărucioarele autoghidate
Direcţia de mers şi viteza ale cărucioarelor transportoare trebuie înregistrată pentru a asigura că acestea parcurg zonele curbate în mod rapid şi securizat pentru personalul operator. Encoderul de securitate DFS60S Pro şi controllerul de securitate Flexi Soft cu modulul de control al mişcării FX3-MOC sunt dispozitive ideale pentru această aplicaţie. Această soluţie cu sistem de securitate poate fi, de asemenea, integrată în vehiculele autonome, spaţiul necesar de instalare fiind redus. Scannerul S300 este cel care preia informaţia de la encoder şi îşi ajustează dinamic câmpurile de avertizare şi de protecţie în vederea operării securizate a căruciorului autoghidat.
Mihai Priboianu
Aurocon COMPEC SRL
Distribuitor autorizat SICK:
AUROCON COMPEC srl | https://www.compec.ro